Dum. Sep 27th, 2020

[VIDEO] Aiud – Cheile Vălişoarei/Aiudului – Rimetea (DJ107M)

Dacă sunteţi din zonă, probabil că ştiţi deja acest drum. Dacă nu, probabil că numele de “Cheile Vălişoarei” nu vă spune nimic.
De ce ar trebui să ştiţi despre acest drum ? Pentru că este un drum pe placul motocicliştilor, cu un parcurs destul de virajat, asfalt bunicel şi privelişti care merită admirate.
La ultima noastră trecere pe aici, în cadrul turei spre Maramureș ( #rideMaramu’) , asfaltul se prezenta într-o stare bună. Doar la început, în Aiud, pe strada pe unde ieși din oraș, se lucra pe una dintre benzi. Se lucra vorba vine, nu am văzut pe nimeni lucrând, însă toată bandă era spartă și acoperită cu pietriș. Apoi la ieșirea din oraș, o bucată destul de lungă de drum avea foarte mult nisip, însă ulterior carosabilul a fost destul de bun după cum se poate vedea și în clipul următor.

Pe parcursul său găsim o concentrare foarte mare de atracții turistice ce merită vizitate.
Încă începând de la Aiud, din oraș, ai posibilitatea de a vedea una dintre cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI). Actuala Cetate a Aiudului are drept principale componente biserica reformată calvină și biserica evanghelică, înconjurate de o incintă fortificată. Cetatea a fost construită în secolul XIV, datorându-și aspectul actual modificărilor din secolele XVI și XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o așezare daco-romană, suprapusă de o fortificație de pământ.

Cheile Vălișoarei, cunoscute si sub numele de Cheile Aiudului sau Poienii, cuprind 27 de peșteri, dintre care cea mai lungă are 134m.
Altitudinea maxima in Cheile Aiudului este de 779 m iar cea minima, este de 425 m.In urma procesului de erodare a scoartei terestre, s-au format patru colturi calcaroase, Coltul Bogza si Coltul Vilii, asezate in partea dreapta iar in partea stanga se gasesc Coltul Cetatii si Doltul Diacului. In peretii cheilor, pe ambii versanti se gasesc pesteri si alte formatiuni carstice: lapiezuri, bolti, arcade. Pesterile adapostesc specii rare de nevertebrate si lilieci.
In dreapta cheilor, cum se vine dinspre Aiud, se afla stanca numita Cetate, unde in secolul al XII-lea documentele atesta existenta cetatii Zachedeu.

Cetatea Trascaului a fost construită în jurul anilor 1296 de vice-voievodul Thorotzkay din Trascău, ca cetate locuibilă și de refugiu.
A fost ridicată cu premeditare pe vârful abrupt al unei klippe calcaroase, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităților Trascău și Sângiorgiu.Pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, se păstrează o inscripție care menționează ca familia Thorotzkay a construit castelul în secolul al XIII-lea.
În anul 1470 cetatea a fost confiscată de regele Matia Corvin și dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thorotzkay), iar în 1514 a fost devastată de țăranii conduși de Gheorghe Doja.

Potrivit unei legende locale, denumirea de “Piatra Secuiului” provine de la faptul că, în secolul al XIII-lea, secuii din sat s-au refugiat pe muntele din apropiere pentru a scăpa de asediul tătarilor.Piatra Secuiului este un masiv calcaros ce se înalţă între Rimetea şi Pietroasa. Cele două vârfuri sunt despărțite de o râpă foarte abruptă, ceea ce face ca soarele să răsară de două ori, pentru acei oameni care locuiesc în partea de nord a localității. Este singurul loc din lume, unde soarele răsare de două ori: după ce răsare în Est, dispare în spatele primului vârf şi de aici apare din nou, a doua oară. Partea nordică a masivului, mai scundă, poartă și numele de „Colții Trascăului” și adăpostește ruinele unei fortărețe medievale. Pe latura sudică se află Gaura Pietroasa şi peştera numită Csepegővár, care asigurau adăpost și refugiu împotriva tătarilor.Altitudinea maximă este de 1171 metri.

Rîmetea este un sat foarte mic, cu o organizare medievală, adică totul este contruit în jurul unei pieţe cu o biserică veche şi un spaţiu verde cu un izvor. Casele sunt albe, în stil neoclasic. Este primul sat distins cu premiul “Europa Nostra” (1999) de catre Comisia Europeana, pentru ca a reusit sa pastreze acest patrimoniu cultural vechi de sute de ani.
Majoritatea obiectivelor de patrimoniu datează din secolele XVII-XIX. Printre acestea se numără:
aproximativ 200 de clădiri laice tradiționale (case, grajduri, ateliere etc.) construite între secolele XVII și XIX;
-cea mai veche casă din sat este casa unui miner, construită în 1668 și renovată după 2004[2] -cea mai veche moară de apă funcțională din Munții Apuseni, la 300 m de centrul satului; construită în 1752 de către Toroczkai Klára, este încă folosită ocazional de localnici.
-urmele câtorva mine de fier (guri de mină; începuturi de galerii deocamdată nerecondiționate etc.).
-morminte de familie săpate în stâncă, unice în România, folosite din generație în generație; declinul demografic din prezent face caducă saparea unor noi morminte în stâncă, astfel încât oamenii din prezent sunt îngropați în mormintele strămoșilor.
-pe unele porți se mai văd plăcuțe înfățișând diversele obiecte (scară, găleată, lopată etc.) cu care respectiva gospodărie contribuia la efortul colectiv în caz de incendiu.
– biserica unitariană, sec. XVII-XVIII (turnul a fost finalizat în 1670, iar nava în 1796).
– mănăstirea ortodoxă construită la sfârșitul anilor ’90 între Rimetea și Buru.
Rîmetea mai este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit și are șase să ajungă înn protecția UNESCO.
Situația geografică a satului (un culoar dominat la est de o Piatra Secuiului și la vest de masivul Ardașcheia) este favorabilă practicării escaladei și sporturilor aeronautice precum zborul cu parapanta.
sursa: Wikipedia

Dacă vi se face foame sau vreţi să faceţi o mică oprire de cafea , vă recomandăm Castelul Templul Cavalerilor ( acum, dupa pandemie cand am fost noi in vizita, era inchis) sau Conacul Secuiesc din Colţeşti.
Apoi la Buru, unde DJ107M se intersectează cu DN75 puteți să mergeți fie la dreapta spre Turda, fie la stânga spre Câmpeni – Albac. Noi vă recomandăm să o luați spre Turda, unde puteți vizită și celebra Salina. De asemenea și prea vest sunt lucruri de văzut, cum este de exemplu satul inundat de la Geamăna sau drumul național 1R, numit și Transursoaia, care este foarte pitoresc. Țineți minte însă faptul că DN75 este un drum destul de muncit, cu multe segmente foarte proaste de carosabil.

Biserica din Geamana
sep 27, 2020 - Du
Aiud, RO
ploaie ușoară
12°C ploaie ușoară
Vant 3 m/s, W
Umiditate 93%
Presiune 748.56 mmHg
dum09/27 lun09/28 mar09/29 mie09/30 joi10/01
ploaie
16/13°C
ploaie ușoară
18/16°C
ploaie
18/15°C
ploaie
16/13°C
ploaie ușoară
13/12°C

Evaluare traseu
  • Calitatea asfaltului
  • Peisaje
  • Trafic
  • Dificultate ( 1 - dificil / 5 - usor )
  • Fun factor
3.8

Rezumat / descriere scurtă

Distanta: 54km
Durata : 45min

Sending
User Review
0 (0 votes)

Lasă un răspuns