Din Polonia, în căutarea celor mai frumoase drumuri moto

Cu toții ne uităm pe net, citim și visăm să parcugeam cele mai frumoase drumuri moto din Europa și din lume. Unii își doresc să ajungă o dată în viață să parcurgă pasul Stelvio, alții să traverseze Marocul pe două roți, iar cei mai mulți dintre noi ne mulțumim cu Transfăgărășanul și Transalpina. Și cum una este să citestești despre drumurile astea fabuloase și alta este să le experimentezi pe propria piele, un polonez a plecat în încercarea de a parcurge cele mai frumoase drumuri din lume. Ca să aiba și dovada că a fost pe acolo, fiecarui drum deosebit pe unde a mers i-a facut și o scurtă prezentare video și așa a luat naștere www.loveforride.com . Noi l-am întâlnit pe Adam întâmplător, din păcate în mediul virtual, deși ne-ar fi plăcut să ne întâlnim pe drum, și am stat de vorba cu el. Dedesubt puteti vedea trailerul celei de-a doua serii cu cele mai frumoase drumuri moto pe unde a mers Adam.

Ca să-l cunoaștem mai bine pe Adam și să știm cu cine stăm de vorba, l-am întrebat când a început să mearga pe motocicletă, cum a „luat” acest microb ? Care este motocicleta actuală, ce motociclete a mai avut, care este motocicleta preferata ?
Motocicletele și motoarele, de orice fel, au fost pasiunea mea de când m-am născut 🙂 Am avut dintotdeauna o mare atracție pentru mășini și motociclete. Când eram mic, tatăl meu lucra ca mecanic auto, în plus, tatăl meu, bunicul meu, străbunicul meu, cât și strabunica mea au mers cu motociclete la un moment în viața lor, așa că pot spune că am avut asta în sânge de la începuturi. Prima oară m-am urcat pe motocicleta unui prieten, un PRL Ogar 205, de 50cc cu două viteze și a fost o experiență extraordinară. La 13 ani, tatăl meu mi-a cumpărat o Honda MTX80 din 1985 (anul de naștere al meu). Arăta superbă pentru vremea aceea, însă era într-o stare destul de proastă, așa că după fiecare 100km trebuia să repar ceva la ea.
Apoi, spre norocul meu cred, nu am mai mers cu motocicleta de la 15 la 23 de ani. În perioada asta am început să conduc mășini. Am zis că mă consider norocos că nu am mai mers cu motocicleta în perioada asta, pentru că eram foarte competitiv, pus mereu pe curse și pe motocicletă probabil aș fi fost implicat într-un accident.
Însă mai târziu, fratele meu și-a cumpărat un Suzuki RF600, un coleg de muncă și-a luat un Africa Twin. Le-am împrumutat din când în când motocicletele și pasiunea a reapărut. Am realizat cât de mult îmi place asta, și în același an mi-am cumpărat un Suzuki Bandit 600s.

Ogar 205 PRL

În prezent am un BMW R1200GSA din 2012 care îmi place la nebunie. E perfectă pentru oamenii mai înalți ca mine, și este foarte bună pentru plimbări lungi cu pasager și bagaje. Între timp am mers pe mai multe motociclete din toate categoriile, adventure-touring, naked, câteva sportive, hard enduro, însă motocicletele care mi-au plăcut cel mai mult sunt BMW S1000XR, Ducati Multistrada 1200s și KTM 1290 (pentru motorul său senzațional) .

1. Știm că motocilismul merge mâna în mâna cu călătoriile, și probabil mulți dintre motociclișți visează să meargă pe drumurile pe care ai fost tu. Idea ta , de a bifa cele mai cunoscute drumuri vine în mod firesc. Totuși, ce te-a determinat să faci acest lucru, când ti-a venit ideea de merge pe cele mai cunoscute drumuri din Europa și de a documenta și înregistra plimbările ?

Cum spuneai, călătoriile și motocicletele, merg mâna în mâna. Întotdeauna mi-am dorit să vizitez locuri deosebite, călătorind pe motocicletă. Prima călătorie mai lungă , mă refer în afara țării, a fost când am plecat în luna de miere împreună cu soția mea. Pînă atunci făceam plimbări de 1-2 zile în Polonia, nu mai mult de 300km. Așa că pentru luna de miere, am plecat în Italia și apoi în Muntenegru și Croația. Au fost 16 zile deosebite pe drum, nu a fost neapărat ușor :), dar e mult de povestit…Asta se întâmplă acum 4 ani. 
Ideea de a face niște clipuri de prezentare ale celor mai frumoase drumuri a luat naștere de ceva vreme. Lucrez ca producător de film , mai exact reclame pentru TV și internet, așa că aveam ceva legături cu lumea filmului. Inițial am visat la o emisiune TV despre motociclete. Dar este nevoie de un buget considerabil, organziare, sponsori, etc… Și în plus în Polonia, motocicletele nu sunt foarte populare. Dar apoi m-am uitat pe youtube, și am văzut mulți oameni făcând asta, am zis să o fac și eu. Între timp am mai învățat să editez video, să fac poze, să controlez drona, iar în Mai 2017 a făcut primul drum. Acum când plănuiesc fiecare plimbare, mă gândesc să cuprindă și cele mai bune drumuri.

2. Ai început cu o listă bine făcută sau ți-a venit câte o idee de la un drum la altul?

Prima oară am fost în Balcani – nu a fost niciun plan special. Mergeam oricum cu niște prieteni motociclișți,așa că am și filmat și primele 5 episoade sunt de acolo. Apoi, o luna mai târziu, am planificat o excursie moto împreună cu soția. Deși era o vacanță, am avut în minte să iau în calcul și cele mai frumoase drumuri. A fost ușor, știam unde vreau să merg 🙂 Alpi, Corsica, Sardinia era planul principal. A fost o excursie de 21 de zile, am stat în Germania, în Alpii Elvețieni, Cannes, Livorno în Toscana, Corsica , Sardinia, din nou Corsica, Lacul Garda, Alpii italieni, austrieci, și înapoi în Polonia. A fost o excursie genială 🙂
Apoi în același an , m-am gândit că Transfăgărășanul ar fi senzațional, și în mod spontan am plecat pentru o săptămâna în România. Apoi în Decembrie am avut doar o săptămâna liberă , căci în mod normal muncesc zi de zi :). Cu un an înainte fusesem în Tenerife și știam că insulele Canare sunt foarte bune pentru dat cu motocicleta, Gran Canaria în mod special. Așa că a fost foarte ușor de ales 🙂

3. Cât timp a trecut de când ți-ai dat seama că vrei să faci asta și când ai început efectiv ? Ce pregătiri ai făcut anterior ?
Cum ziceam, aveam de ceva vreme ideea asta în cap. Dar după ce mi-am dat seama că nu am nevoie de un buget foarte mare , mi-a luat cam două săptămâni să mă pregătesc pînă la primul drum. Totul este să ai o drona pe care o poți lua cu tine. Fiind producător video, mai știam și eu câte ceva :))

4.Toate drumurile pe care le-ai prezentat pe loveforride.com sunt dintr-o plimbare mare prin Europa sau din mai multe plimbări ? Ar fi frumos să știm ce rute ai ai avut ?

Dupa luna de miere am mai făcut încă 4 călătorii mai mari, mai lungi de două săptămâni, am fost în Slovacia, Cehia, Germania, Ungaria, România, Slovenia, Croația, Muntenegru, Albania, Grecia,Boznia și Herțegovina, Serbia, Italia, Franța, Spania, Elveția,Monaco,Austria, Corsica,Sardinia,Tenerife și Gran Canaria. Au fost 4 plimbări majore, dar este doar începutul. Pe scurt Croația – Montenegro – Albania a fost prima calatorie, Swiss Alps – France (Cannes) – Corsica – Sardinia – Garda Lake – Italian Alps – Austria Alps a doua , ROMÂNIA a treia and Gran Canaria a patra calatorie.

5. De obicei mergi singur sau câți oameni sunt implicați în acest proiect ?
De obicei merg împreună cu soția. Mă ajută foarte multă, ea este cameramanul de pe șaua din spate 🙂 . Doar în prima excursie am fost singur.

6. Cum a fost să mergi cu motocicleta în România? În afară de Transalpina și Transfăgărășan ai mai fost și pe alte drumuri interesante ?
Este o țară minunată. Am fost acolo doar pentru 4 zile. De la granița cu Ungaria pînă la Talmacel,unde am dormit în prima noapte am mers numai pe drumuri secundare și forestiere. Mi-a plăcut foarte mult. Mai ales satele de pe drumul 74 ce trecea printr-un parc național. Cu siguranță mi-ar plăcea să mai vizitez România o dată și să încerc și câteva drumuri off-road. Dar în anii viitori am atâtea planuri…

7. Care dintre cele două drumuri , Transfăgărășan sau Transalpina, ți-a plăcut mai mult ?
Cu siguranță Transalpina. În primul rând pe Transfăgărășan asfaltul mi s-a părut destul de prost. În al doilea rând, erau foarte multe mașini ( am ales greșit perioada când am fost, era 15 August, sărbătoare națională). Transalpina mi s-a părut mai sălbatică și cu un asfalt foarte bun, și este un drum destul de lungu cu curbe perfecte. Știu că sunt oameni care apreciază mai mult Transfăgărășanul, este o atmosfera ușor mistică acolo și este într-adevăr un drum deosebit, doar că mie mi-a plăcut Transalpina mai mult.

8. Pînă acum care au fost cele mai bune 5 drumuri moto pe unde ai mers, care sunt cele mai frumoase amintiri din aceste călătorii ? Ar prinde unul dintre cele două drumuri românești acest top 5? 🙂
Transalpina poate 🙂 … Este o întrebare foarte dificilă, pentru că sunt atâtea drumurui frumoase, dar voi încerca să răspund. Grossglockner cred că este nr.1 pentru mine de departe, dar trebuie să mergi acolo când nu sunt mășini. Priveliștile frumoase sunt o chestie, dar pentru mine contează foarte mult că șoseaua să fie virajata, iar acolo curbele sunt asemenea unor curbe de viteză medie de pe circuite. Să merg acolo a fost foarte distractiv. Apoi , cred că îmi plac ambele cam la același nivel, este SH20 din Albania. A fost reconstruit în 2017, înainte fiind un drum off-road. Este totul nou, asfalt nou, curbe senzaționale, priveliști senzaționale și cel mai important când am fost acolo nu era nimeni, nicio mașînă, nicio motocileta…
P1 din Muntenegru este din nou un drum impresionant, vechi, asfaltul nu este foarte bun, însă priveliștile sunt de-a dreptul senzaționale. Se vede în depărtare golful Kotor, asemănător fiordurilor din Norvegia. Iar apoi ar fi pasurile Grimsel și Furka din Elveția, cu munții de 3000m în jurul tău, lacuri, asfalt foarte bun, curbe de asemenea. Absolut epic.Dacă te duci dimineață nu o să întâlnești foarte multe mășini. Și desigur Transalpina :), dar mai este și Adriatic Magistral în partea de nord a Croației – Mi-a plăcut la nebunie drumul acesta! D80 în Corsica…GC200 în Gran Canaria…Stelvio și Gavia în Alpii Italieni…

9. Unul dintre motivele sau mai bine zis scuzele pe care mulți oameni le folosesc pentru a nu pleca în călătoria visurilor lor este lipsa banilor sau costurile ridicate. Ceea ce este parțial adevărat 🙂 Ai făcut o aproximare cât ai cheltuit în aceste plimbări ?

Depinde foarte mult de condițiile în care vrei să faci aceste plimbări. Sunt foarte mulți oameni ce călătoresc în Europa având bugete foarte mici, chiar și motociclete de 125cc. Poți să dormi în hoteluri de lux sau poți să dormi în cort, poți să mănânci în restaurante bune sau să cumperi mâncare de la magazin. Desigur îți trebuie bani pentru benzină , taxe de drum, ferryboat-uri, revizia motocicletei, etc. Dar de exemplu pentru o călătorie de 6zile în România am cheltuit aproape 800 euro pentru 2 persoane, am dormit la hoteluri medii să zicem că preț sau pensiuni, am mâncat la restaurante sau baruri sau câteodată am cumpărat de la diverse magazine. Cel mai mult am cheltuit când am fost în luna de miere, dar atunci era vorba de cine romantice de 2h, sticle de vin, etc. :))
Și călătoria de 21 de zile a fost destul de scumpă, Elveția, Corsica și Italia nu sunt niște destinații ieftine. Am stat în apratamente, hoteluri low budget, campinguri, am mâncat în restaurante medii, și chiar și așa am cheltuit 2600euro.
Dar le recomand celor care ezită să se ducă sau nu într-o astfel de călătorie, să se ducă pur și simplu, nu vor regretă niciodată. Pentru mine este o experiență complet diferită față de a merge la serviciu cu motorul sau de a ieși la o plimbare nocturnă când orașul este gol. Mai ales atunci când vii dintr-o țară unde nu prea ai multe drumuri moto bune…Pentru mine faptul că merg pe astfel de drumuri mă face să-mi doresc să merg și mai mult .

10. Ce planuri ai pentru 2018, ar trebui să ne astepam să vedem și mai multe drumuri pe loveforride.com ?
Asta cu siguranță 🙂 Este doar începutul. Sunt în căutarea unor sponsori/parteneri să fiu sincer. În Februarie zbor în Spania pentru 5 zile, este MotoRmania camp, unde voi exersa cu pit bikes și minigp bikes și voi merge cu motocileta prin Alveria și Malaga. Apoi voi avea cel puțin două călătorii mari. Una în Norvegia. A două în Georgia via Moldova, Albania, Grecia, Turcia. Dar când am văzut că Georgia este atât de aproape de Kirgistan, Turkmenistan și Kazakhstan…așa că acum încerc să transform o călătorie în Georgia într-o călătorie pe drumul mătăsii spre China 🙂 Vom vedea…

Pentru mai multe informații vă invităm să vizitați canalul lui Adam de youtube, pagina de facebook , contul de instagram și site-ul loveforride.com

Facebook
Instagram
Youtube
Love for Ride
Categorii: CiteșteInterviu

Lasă un răspuns

Articole similare

Citește

[TEST][Yamaha][MT-09] Ce se întâmplă cu huliganul după ce-l scoți din oraș

Gama MT este un mare succes pentru Yamaha, de la apariția ei acum mai bine de 4 ani, fiind vândute peste 150.000 de unități . Gama începe cu motociclete de capacitate mică de 125cc și Citește mai mult…

Citește

[Jurnal de călătorie] Cheile Dâmbovicioarei cu bune și două rele : Bmw S1000R & Yamaha MT-09

Culoarul Rucăr-Bran este una dintre cele mai turistice zone din România.Fiind o zonă mai mereu aglomerată, datorită castelului Bran cât și a peisajelor superbe din zona Bran-Moeciu-Fundata. Așa că am zis să explorăm un pic Citește mai mult…

Citește

[TEST][Honda][VFR800X] în căutarea vechilor cetăți din Dobrogea

Honda VFR800X Crossrunner a apărut pentru prima oară pe piață în 2011, fiind prima din gama Crossoverurilor de la Honda. Noua generație , lansată în 2015, vine să împingă acest concept și mai departe punând Citește mai mult…