[JURNAL DE CĂLĂTORIE] Jeff si Sally Renwick de la granddayout.net

La adăpostul iernii, în căutare de inspirație pentru sezonul viitor am descoperit doi motocicliști australieni,soț și soție, care în drumul lor prin lume, au trecut și prin România. Călătoria lor începută în 2016 în Argentina, la Buenos Aires i-a purtat timp de doi ani prin America de Sud, America de Nord, Africa și Europa. Ca lumea să poată afla mai multe lucruri atât despre călătoria lor, cât și despre locurile pe care le vizitează, cei doi,pe numele lor, Jeff și Sally Renwick, au făcut un site granddayout.net. Curioși fiind să aflăm mai multe detalii despre această călătorie senzațională,i-am contactat,iar cei doi au acceptat să ne răspundă la câteva întrebări. Doar ca să vă faceți o scurtă impresie ce înseamnă o astfel de călătorie mai jos gășiți un scurt clip cu unul dintre drumurile parcurse de Jeff si Sally. Mai jos găsiți răspunsurile lui Jeff.
În primul rând povestiți-ne un pic despre voi. Când ați început să mergeți cu motocicleta, cum ați luat acest „microb” ? Am citit pe site-ul vostru, știu că Jeff mergea cu motocicleta de 17 ani și Sally doar de doi ani când ați început călătoria. V-a fost teamă că nu este suficient pentru o astfel de călătorie? Cum v-ați descrie acum, după doi ani de călătorie ? Cum ați ajuns la numele site-ului vostru. Care este semnificația ?
Merg (Jeff) cu motocicleta de 20 de ani. Tatăl meu a mers cu motocicleta înainte ca eu să mă nasc, deci cred că este o urmă în ADN-ul meu. Prima mea motocicletă a fost legendara Yamaha IT400 din 1976, una dintre primele motociclete enduro de producție. Am găsit-o efectiv în hambarul unui prieten, arăta foarte rău, avea un cuib de viespi în carburator…Am reparat-o cât să pot să merg cu ea și am ieșit la plimbare în pădure. Din păcate la prima ieșire i-a cedat ambreiajul fix când eram în mijlocul unei cariere de nisip și a trebuit să o împing 2km prin nisip pînă la mașină. Cred că din cauza acestei experiențe nu am fost atras de off-road la început și după un an am început să merg pe motociclete de stradă.
Nevasta-mea nu prea avea treabă cu motocicletele când ne-am cunoscut, dar după ce a mers de câteva ori ca pasageră s-a hotărât că vrea să devină motociclistă cu acte în regulă și să-și cumpere propria motocicletă. Puțin timp mai târziu, lucrurile au devenit mai serioase când ne-am hotărât să facem o călătorie în jurul lumii.
Când ne-am hotărât să facem asta, am zis că trebuie să avem același model de motocicletă, potrivit și pentru off-road. Asta a însemnat ca eu să-mi mai îmbunătățesc aptitudinile pe off-road, iar Sally să învețe totul de la zero. Am cumpărat cele două DR650SSE cu un an înainte să plecăm, așa că am putut să facem tot felul de modificări, ca de exemplu rezervoare mai mari, suspensii mai bune și să le testăm prin câteva călătorii locale prin Australia.Am auzit de alți motocicliști care aveau același nivel de experiență sau chiar mai puțin decât Sally înainte de a pleca într-o asemenea călătorie.
Bine cunoscutul Ted Simon, care a scris Jupiter’s Travels, de exemplu și-a luat permisul în 1973 cu câteva săptămâni înainte de a pleca în călătoria sa de 4 ani și 128,000Km. Mulți oameni se hotărăsc întâi că vor să călătorească și apoi aleg modul în care o vor face.
Odată ce începi să citeșți blogurile altor călători, să le citești poveștile și cărțile, devine captivant, și înainte să-ți dai seama mintea ta deja e hotărâtă să facă asta, e cel mai bun mod. Detaliile vin apoi singure, cum să expediezi motocicleta de pe un continent pe altul, cum să faci rost de bani pentru totul, ce documente ai nevoie…dar toate astea în cele din urmă se aliniază dacă ești hotărât să faci asta.
În primul an nu cred că ne-am schimbat foarte tare. Cred că eram foarte concentrați pe obiectivele și țintele noastre, ne-am făcut prea multe griji că nu vom ajunge la Ushuia în timp util, ne-am făcut griji pentru vreme, ne-am tot întrebat dacă vom reuși să vizităm Alaska înainte de sezonul ninsorilor… Sally a avut un accident și și-a rupt încheietura, ceea ce ne-a forțat să ne oprim și să refacem planul nostru. A fost o perioada destul de stresantă, nu doar cu operația lui Sally, dar în perioada aceea pentru două saptamni nu am știut nici măcar unde se află motocicleta ei și dacă o să o mai vedem vreodată 🙂 . Tot în perioada aceea am pierdut toate documentele noastre. Am reușit să plecăm din Peru înainte să ne expire permisul de import pentru motocicletele noastre, reușind astfel să evităm confiscarea lor.
Când am plecat din Peru ne-am hotărât să nu mergem în Alaska, ci să traversăm Canada și Statele Unite ale Americii. Canada și SUA nu au fost o experiență care să ne schimbe viața, pentru că a fost totul ușor, știam limba, ne-am făcut prieteni noi, a fost o perioada foarte relaxantă…dar, o mare diferența…a fost faptul că nu aveam un program bine stabilit, obiective sau să fim constrânși de timp. Făceam lucrurile în ritmul nostru și eram atât de relaxați încât nimic nu putea să ne deranjeze.
Am ajuns în Toronto în Noiembrie, mult prea târziu că să putem merge în Rusia cum era planul inițial așa că trebuia să ne îndreptăm spre emisfera sudică. Să ne întoarcem în Australia?…înapoi în America de Sud?…sau Africa?
Africa nu fusese în plan, dar eram atât de relaxați și de încrezători în forțele noastre încât am decis fără să clipim să facem o călătorie de la Cape Town la Cairo.
Astfel pot să zic că anul anterior ne schimbase la urma urmei, pentru Africa trebuie să fii destul de încrezător și puternic.
Dacă mă gândesc la locul meu de muncă și cum m-a schimbat această călătorie… lecția învățată pe drumuri este : „nu te stresa, totul va fi bine „ , lecția asta o dată învățată nu o uiți niciodată. Câteodată trebuie să mă prefac la serviciu că sunt stresat sau altfel oamenii din jurul meu încep să-și facă griji 🙂
Legat de numele site-ului, acesta vine de la un show TV numit Wallace și Gromit (numele motocicletelor noastre), care este despre un inventator și câinele sau. Prima lor aventură se numește „O zi extraordinară”(„A Grand Day Out”)
2. Când ți-a venit această idee, a fost un vis mai de demult ? Am citit pe site-ul vostru că episodul celor de la Top Gear din Vietnam v-a inspirat și de asemenea că ați găsit multe informații utile pe Horizonsunlimited.com Ce v-a făcut să decideți că 2016 este momentul bun pentru a pleca, să renunțați la joburile voastre și să plecați ?
Momentul plecări era o decizie ușoară, în Australia avem ceea ce se numește “long service leave”, ceea ce înseamnă că dacă munceșți pentru aceeași companie 10 ani, primești concediu plătit încă două luni extra, pe lângă zilele tale normale de concediu. Eu devenisem eligibil pentru asta în 2013, iar Sally în 2015. În 2013 am început să mă gândesc ce pot să fac cu acest concediu extra, dorind să fac ceva memorabil. Undeva în 2014 am văzut episodul special Top Gear în Vietnam și imediat am început să analizez „problema”.
Așa am descoperit Horizons Unlimited, și să zicem că ei sunt de vină pentru asta 🙂
Aveam fiecare 4 luni de concediu, inclusiv concediu nostru normal, așa că am zis că nu vrem să petrecem 4 luni integral în Vietnam și ar trebui să mai vizităm și alte zone din Asia de Sud-Est. Dar atunci ne-am lovit de birocrația vietnameză. Am aflat că nu putem lua o motocicletă din Vietnam și să ieșim din țară cu ea și de asemenea nu ai voie să-ți aduci propria motocicletă. Așa că ideea să facem un tur pe motocicletă în acea zona a lumii a devenit cam problematică, mai ales pentru niște începători ca noi. Atenția noastră a fost îndreptată atunci către ruta Alaska – Ushuaia, este destul de tranzitată și foarte bine documentată de alți călători, o ruta foarte potrivită pentru începători .
3.Am văzut că ați ales două Suzuki-uri DR650SE pentru călătoria voastră. De ce ați ales acest model de motocicletă? Întreb acest lucru pentru că acum este o mare euforie în jurul motocicletelor mari ,gen BMW 1200GS, care după părerea mea, deși sunt motociclete extraordinare, țin mai mult de modă, sunt ca un fashion statement și cred că o motocicletă de clasă medie este mult mai potrivită pentru genul acesta de călătorie.
După cum ai văzut pe site, am scris acolo care au fost motivele noastre. Pe lângă asta ce pot să mai adaug, este faptul că DR-ul meu are acum 84,000km și în 2 ani am avut un accident major, accidente și incidente minore nenumărate. Le-am scăpat pe amandouă pe jos de multe ori și cu toate astea nu a avut nicio problemă sau defecțiune mecanică în acest timp. Sunt niște „măgari cărăuși” foarte rezistenți și sunt foarte mândru de ele . Ah, și să nu uit, am cumpărat ambele DR-uri cu cât am fi dat probabil pe un R1200GS.
4.Tot legat de motocicletele voastre, ce pregătiri speciale ați făcut pentru călătorie ?
La motociclete am schimbat rezervoarele, am pus rezervoare mai mari ca să putem parcurge distanțe mai lungi și am upgradat suspensiile. Pentru pregătirea noastră, am făcut câteva drumuri de weekend, variind de la 50km la 1200km cu tot echipamentul. Mulți oameni pleacă cu prea multe lucruri la ei, noi cred că am reușit să luăm doar strictul necesar,chiar am mai renunțat la niște lucruri pe care le-am trimis acasă de la Ushuaia.
5. Așa că, la începutul anului 2016, ați fost gata de plecare în această călătorie impresionantă. Primul pas a fost să trimiteți motocicletele la Buenos Aires. De ce ați ales Argentina ca prima destinație? Ați avut un plan bine făcut de la început, ați știut de la început toate locurile pe care vreți să le vizitați sau ați improvizat pe parcurs ?
O mare parte din decizia de a trimite motocicletele la Buenos Aires se datorează firmei Dakar Motos, o firmă administrată de Sandra și Javier specializată în ajutarea motocicliștilor internaționali în a importa și exporta mototociclete. Dar decizia a fost mult mai complexă. Cum ziceam întai am vrut să mergem în Vietnam , apoi am zis Anchorage Alaska, dar a intervenit ceva la serviciu, a trebuit să ne amânăm plecarea cu 6 luni…Doream să păstrăm o legătură bună cu firma la care lucrăm așa că am mai amânat plecarea, dar asta ar fi însemnat să ajungem în Alaska fix iarna, așa că a trebuit să începem cu America de Sud.
Legat de planul bine făcut….ha ha ha ha … am avut unul…pe scurt : America de Sud – America Centrală – Mexic – SUA – Canada – Alaska – înapoi Canada – apoi trimis motocicletele în Korea de Sud – trimis motocicletele la Vladivostock – Rusia – Mongolia – Asia Centrală – Europa de Est – Australia
Ce am făcut de fapt noi a fost : America de Sud – Canada – SUA – Canada – Africa – Europa – Scandinavia – Europa de Est – Europa – Australia.
Așa că este bine să ai un plan, dar este de asemenea bine să fii flexibil.
6. Ați ajuns în Buenos Aires și v-ați luat motocicletele ( ceea ce nu a fost ușor din ce am citit pe site). Care a fost senzația când ați plecat spre Azul, ce sentimente ați avut când ați făcut primii kilometrii pe drumul PanAmerican ?
Ca să fiu complet sincer…primele zile au fost pline de anticipație, emoții și entuziasm și au fost… dezamăgitoare, știu că sună ciudat, dar au fost un pic contradictorii.
Când am început să mergem pe PanAmerica arăta fix ca Australia rurală. Puteam să merg 50km de unde locuiesc și ar fi fost la fel. La momentul respectiv mă gândeam la prea multe lucruri că să apreciez unde sunt, ce fac, ce ne așteaptă…oricât de mult am încercat, nu puteam să nu am senzația că facem ceva greșit. După ce am citit multe bloguri de călătorii, am văzut filme și am citit cărți, mă întrebăm dacă asta este ? Cu siguranță nu mă simțeam extraordinar, era doar ca o plimbare de Duminică.
Cum ziceam mai devreme, ne-a trebuit ceva timp să ne obișnuim cu acest stil de viață. Ne-am stabilit singuri un obiectiv, să vedem cum ne simțim după primii 3000km , când ajungeam în Ushuaia! A fost o nebunie, fără să vrem să vedem nimic pe parcurs. Drumul nu este foarte captivant, Patagonia este destul de plată și plictisitoare și vântul ne-a bătut destul de tare. Să mergi zi de zi cu vântul bătând puternic din aceeași parte nu e o plăcere.
7. După aceea au urmat 2 ani și 70.000km de experiențe incredibile. Am citit despre problemele cu actele, despre problemele cu trimis motocicletele în America, despre accidentul lui Sally și multe altele pe blogul vostru. Care au fost cele mai memorabile momente din această călătorie. Să zicem, dacă ați face un top 5 al momentelor incredibile, care ar fi acestea ?
Greu de zis, am început să ne obișnuim cu drumul în momentul în care ne-am întors de la Ushuaia. Mă gândeam că dacă nu ajungem nici măcar la Ushuaia ar fi însemnat că am dat greș. Însă când am ajuns acolo a fost o adevărată ușurare. După aceea am început să ne bucurăm de locul unde suntem și ce vedem pe drum. În curând am ajuns în Anzi și asta ne-a ajutat pentru că prima oară am văzut ceva impresionant, niște priveliști pe care nu poți să le întâlnești în alte părți.
Totuși o să încerc să mă limitez, acesta este top 5 -ul meu :
1. Primul moment,când trecând peste vârful unui deal, ni s-a arătat în față o vedere impresionantă a Anzilor, care se vedeau pe întreg orizontul. Am rămas cu gura deschisă efectiv,pieptul mi s-a umflat de emoție, lacrimi de bucurie au apărut, după 4000km de mers pe acest continent am simțit în sfârșit că am ajuns în America de Sud, mental eram în sfârșit acolo, eram prezent.
2. Plimbarea pe Careterra Austral în sudul Chile-ului. Este genul acela de drum a cărui frumusețe naște din duritatea lui, din izolare, din dificultate, genul de drum care știi că nu o să fie așa pentru totdeauna. Acum se asfaltează, așa că în curând probabil o să fie plin de turiști, dar eu voi păstra mereu amintirea călătoriei noastre pe acolo.
3. Botswana, Africa – Elefanți, girafe, zebre, antilope gnu, impala… Cuvintele nu pot descrie cum este să fii față-n față cu un elefant sălbatic pentru prima oară, tu fiind pe motocicletă.
4. Sudan – Prima oară a fost o ușurare să plecăm din Etiopia și să ne întoarcem într-o țară unde este mai puțină populație. În al doilea rând, cu o asemenea reputație, nu știam la ce să ne așteptăm de la această țară, dar de fiecare dată am fost primiți cu mult mai multă ospitalitate, politețe și generozitate în Sudan decât în alte părți.
5. MotoCamp Bulgaria – Acolo am întâlnit doi motocicliști , cu mulți kilometrii în spate la fel ca noi , și mulți kilometrii încă așteptând să fie parcurși. De-a lungul următoarei săptămâni parcă ne-am revigorat reciproc, am făcut și o plimbare scurtă împreună pînă la Budzulah și eram plin de energie să cucerim lumea din nou 🙂 .Probabil nu o să ne mai reintalnim vreodată, dar suntem cei mai buni prieteni, așa este viața pe drumuri.
8. Sfârșitul anului 2016 v-a găsit în Cape Town, Africa de Sud. Cum a fost întreagă experiență africană ? Mulți spun că Africa crează dependență, unii vor caută mereu scuze că să se reîntoarcă acolo 🙂
Într-adevăr Cape Town este un oraș frumos…iar mâncarea și berea sunt „world class” !!!
Când am ajuns în Africa, din fericire eram deja obișnuiți cu stilul acestă de viață. O zicală celebră între călători este „Africa nu este pentru fricoși” . Știind dinainte despre drumurile teribile din Tanzania, traficul periculos din Kenya, obiceiul Etiopienilor de a arunca cu pietre în motociclișți, verificările poliției și ale militarilor peste tot…eram puși în gardă. La început ni s-a părut destul de ușor, deși trecerile la vamă au fost dificile, de obicei ni se cereau bani și nu eram obișnuiti cu chestia asta. A fost ușor pînă am ajuns în Etiopia.
Mă gândesc la Etiopia ca la un tren uman infinit, cozi de oameni interminabile de la un capăt la altul, nu ai unde să te opreșți să admiri peisajele fără să fii înconjurat de oameni care cer bani, care plâng strigând „you, you, you, money, give me money”. Apoi este chestia cu aruncatul de pietre. Atunci când vor să-ți atragă atenția, aruncă cu pietre în tine sau încearcă să te lovească cu un bat lung sau să ti-l bage la roată. După un timp am realizat că este o chestie ce ține de cultura lor, nu este neapărat un semn de agresivitate, dar de multe ori arată rău și este foarte deranjant atunci când se întâmplă.
Au fost și ceva experiențe plăcute, dar prea puține. Etiopia a avut un impact major asupra noastră, și restul călătoriei prin Africa a fost puternic sub impresia lăsată de traversarea Etiopiei. În afară de asta, ai dreptate, Africa are ceva special. M-aș întoarce mâine în Africa de Sud sau Botswana, dar și Africa de vest mă intrigă…cine știe…poate într-o zi…
9. Ați făcut un drum impresionant de la Cape Town la Cairo, trecând prin cele mai dure zone din lume. Călătoriile prin aceste zone izolate pot deveni foarte periculoase. V-ați simțit amenințați în vreun moment sau v-ați aflat în situații cu adevărat periculoase ?
Există un site al guvernului Australian numit Smart Traveller, unde guvernul publică sfaturi pentru călători – nu te duce acolo, nu călători acolo, genul acesta de sfaturi. Îmi propusesem să nu mă uit pe el…totuși într-o zi am făcut acest lucru ☹
Urma să întrăm într-o zona izolată în Kenya de nord, și s-a întâmplat să mă uit pe acest site cu o zi înainte. Guvernul nostru marcase zona respectivă cu mesajul : „nu călătoriți în zona respectivă sub nicio formă”, atașat fiind o harta marcată cu roșu. Bineînțeles că am ignorat mesajul. Averitzarea era din cauza rebelilor deghizați în militari care jefuiesc și răpesc oameni.
Mai degrabă n-aș fi știut acest lucru, prefer să merg în ignoranța mea, crezând că lumea din jurul meu este bună și fabuloasă. După 20 de minute în aceea zonă, după ce am trecut de un deal, în față noastră erau două camioane militare, cu 6 oameni îmbrăcăți în uniforme , înarmați. Mă alfam la 500m de ei, singură opțiune fiind să merg înainte spre ei. Simțeam că înnebunesc în interiorul căștii, încercând să-mi fac un plan, în cazul în care sesizam ceva suspect. Am ajuns la ei, încercând să nu am contact vizual direct cu ei. Unul dintre ei s-a uitat la mine și mi-a făcut semn să trec.
Am mers mai departe, transpirat tot și injurând site-ul Smart Traveller 🙂
Dar în afară de asta nu-mi aduc aminte să fi avut alt moment mai tensionat pe parcurs. Chiar și atunci când am fost jefuiți în Addis Abeba, mi-am dat seama că nu erau interesați să ne facă vreun rău fizic.
Am avut foarte momente la limită cu mașini, camioane și autobuze, dar asta ține doar de stilul de condus haotic.
10. Începutul anului 2017 v-a găsit în Roma și asta a fost începutul „aventurei” europene. Știu că v-ați plimbat puțin prin Italia, apoi în Elveția, Germania, Luxembourg, Belgia, UK, Scandinavia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, România, Bulgaria, Grecia, Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovenia, Slovacia și Cehia.
Spune-ne cum vi s-a părut experiența europeană, care au fost cele mai frumoase locuri pe care le-ați vizitat aici ?
Europa a însemnat o perioadă foarte aglomerată pentru noi, încercând să vizităm toate locurile interesante și să bifăm toate drumurile și trecătorile montane importante. Europa de sud-est ne-a deschis ochii foarte tare, începând cu România. Niciunul dintre noi nu mai fusese, și ca să fim sinceri am trecut prin România doar pentru că era în drum spre Bulgaria unde trebuia să mergem că să ne luăm green card-ul.
În afară de România, ne-au plăcut foarte mult Bulgaria și Estonia, dar cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut au fost drumurile pe coasta din Norvegia pînă la capul Nord și cam orice drum din Muntenegru.
Ceva ce nu regret cu siguranță, este timpul petrecut în Norvegia. Este foarte scump acolo și chiar încercam să avem grijă la cheltuieli, dar a fost foarte greu. Am campat sau am stat în cabane din campinguri ieftine. Poți campa oriunde în Norvegia și Suedia, sunt legi în acest sens. Am prins și zile cu lumina 24 de ore, a trebuit să dormim cu toate hainele pe noi în nopțile mai friguroase.
11. Cred că un lucru foarte important din întreaga experiență de a călători este cunoașterea a diferiți oameni. Bănuiesc că și voi ați întâlnit alți motociclișți călători pe parcurs. Vă amintiți vreo întâmplare amuzantă sau vreo întâlnire interesantă ?
Campingurile care sunt pline de motociclișți sunt de obicei cele mai bune, mai ales dacă nu ești presat de timp. Este foarte amuzant când se strânge toată lumea la masă sau la bar și spun că mâine pleacă , iar a două zi îi vezi din nou la masă. Și asta se întâmplă câteva zile la rând 🙂 . Îți trebuie o voință de fier să-ti împachetezi lucrurile din nou și să pleci cu motocicleta.
În mod firesc, sunt locuri perfecte pentru a schimba informații, impresii și păreri și în plus toți avem un lucru în comun, așa că devenim prieteni instant.
Am vorbit cu un prieten australian că ar trebui să facem și noi astfel de locuri aici în Australia, ar avea succes cu siguranță.Sunt sigur că cineva o să facă chestia asta înaintea mea și o să se îmbogățească în locul meu :))
12. Făcând această călătorie și văzând atât de multe locuri cred că ești în măsură să ne spui care ar fi cele mai frumoase și mai bune drumuri pe unde ai mers.
Careterra Austral în sudul Chile-ului cum ziceam. Un loc foarte special. Un drum de 1200km off-road într-o sălbăticie izolată. Dificil câteodată, dar rareori mi s-a întâmplat să am un asemenea sentiment de realizare, de reușită, ca atunci când am trecut ultimul pod.
Drumul E6 din Norvegia, care merge spre capul Nord. Umitor !
13. Din moment ce noi suntem un site care promovează ideea de turism pe două roți în România, cum ți s-a părut țara nostră? Cum ți s-a părut privind interacțiunea cu oamenii, natura, peisaje, drumuri ?
Ca să înțelegi cum ne-am simțit în România, trebuie să ințelegi de unde veneam. De-a lungul săptămânilor anterioare trecusem prin Polonia, Lituania și Ucraina, deși interesante și frumoase în felul lor, din perspectiva motocicliștilor aceste țări sunt foarte plate.
A durat destul de mult să trecem vama din Ucraina în România așa că eram destul de obosiți când am intrat în România. După câțiva kilometrii în România, simțurile noastre au fost trezite brusc când am ajuns la primul pas montan, de la Sucevița la Ciumârna. A fost una dintre cele mai frumoase zile de mers cu motocicletă, și noi și motocicletele s-au trezit la viață. După, am aflat că România este plină de astfel de drumuri, umitor!
De asemenea și ce este între aceste panglici de asfalt este impresionant, toate acele sate mici, oameni mergând cu căruțe trase de cai, mici ferme, oameni făcând cu mâna și zâmbind când treceam. Oamenii pe care i-am întâlnit aici au fost foarte ospitalieri și foarte prietenoși. După ce petreci mult timp pe drumuri, îți dezvolți un simț de a intepreta felul de a fi al unei țări în funcție de micile interacțiuni pe care le ai zilnic cu localnicii. Oamenii din România mi s-au părut optimiști și pozitivi, un fel de energie pozitivă.
Când am intrat în România nu știam prea multe, de obicei aflam lucruri legate de țara respectivă de la alți călători sau de la localnici, să aflăm ce trebuie să vedem, ce să vizităm, înainte să căutăm pe net sau ghiduri turistice. Când am plecat și chiar acum, la câteva luni după, atât eu cât și Sally avem impresia că trebuie să revenim să vizităm mai mult România.
Pentru toți motociclistii care citesc asta, pot să spun că pasurile și șoselele montane din Italia și Elveția sunt ok, dar dacă vreți ceva diferit, ceva cu altă cultură, cu o istorie captivantă, atunci trebuie să ajungeți în România. Oamenii sunt prietenoși, drumurile sunt bune, este sigur, peisajele absolut superbe…
14. Și vorbind de România,și pentru că spuneam mai devreme că ai mers pe cele mai frumoase drumuri moto și de asemenea ai mers și pe Transfăgărășan, ce părere ai despre acest drum ? Ai mers de asemenea și pe Transalpina ?
Peisajele de pe Transfăgărășan sunt imbatabile, am fost norocoși să ajungem acolo în mijlocul săptămânii și traficul era lejer, am auzit că este foarte aglomerat în weekend sau de sărbători legale. Drumul spre Carpați este memorabil, a trebuit să ne oprim de mai multe ori că să admirăm peisajele. Venind dinspre nord, munții se ridicau brusc în fața noastră din câmpie, fiind învăluiți într-o ceață albastră. Erau unul după celălalt, ca niște soldați, este o priveliște foarte interesantă.
Probabil ce mi-a plăcut foarte mult, a fost coborârea pe cealaltă parte, imediat după locul acela extrem de fotografiat. A fost mai ușor să mă relaxez și să mă bucur de priveliște.
Nu am avut ocazia să mergem pe Transalpina din cauza unei ploi foarte puternice, în schimb am fost să vizităm castelul Bran.
15. Am găsit pe site-ul vostru foarte multe informații, mai ales cele legate de prețurile pentru expedierea motocicletelor. Deoarece una dintre cele mai des întâlnite scuze pentru a nu pleca în asemenea călătorii o reprezintă bugetul, ați calculat aproximativ câți bani ați cheltuit în aceste plimbări ?
Nu am călători ieftin, deși am stat și în hosteluri și pensiuni de multe ori. Am cheltuit în jur de 45,000Eur fiecare în cei doi ani, dar o suma foarte mare s-a dus către transportul și expedierea motocicletelor dintr-un loc într-altul. De exemplu , expedierea „de urgență” din Lima ne-a costat 7000Eur, și nu aș recomanda nimănui să expedieze din/spre Lima,Peru dacă nu este absolut necesar.
Expedierile pe distanțe lungi sunt un mod de viață dacă trăieșți în Australia, nu poți să faci prea multe lucruri altfel.
În Europa este altă treabă, ai la îndemână o mare parte a lumii „în fața casei”, fără să trebuiască să-ți trimiți motocicleta. Poți să te duci pînă la capul Nord, poți să mergi în Mongolia, Rusia sau India și chiar nici Africa nu este foarte departe. Poți să-ți trimiți motocicletă în Africa pentru doar 800eur. Poate că pare mult, dar uite câte poți vedea apoi.
Depinde unde mergi. America de Sud a fost rezonabilă ca prețuri, chiar ieftină aș putea spune, America de Nord ne-a afectat masiv bugetul, la fel ca și Europa, iar Africa a fost bineînțeles ieftină.
16. Care sunt planurile de viitor? Dacă nu mă înșel, încă mai aveți de făcut câțiva kilometrii în Asia 🙂 ?
Bineînțeles! Întotdeauna am vrut să mergem în Mongolia, dar nu am ajuns încă.
[aps-social id=”7″]