noiembrie 28, 2024

[Video][Evenimente] Cum a fost și ce am învățat la MotoEvolution Racing School

@Motoevolution Racing School

Am mai zis-o și o să o mai zic de fiecare dată când am ocazia, o ieșire pe circuit te ajută enorm pe stradă. Indiferent că vii cu motocicletă sport sau motocicletă de stradă,touring, parcurgând doar câteva ture pe circuit, fără să-ți dai seama îți îmbunătățești modul de mers pe motocicletă, și asta mi-a fost clar de la prima mea participare la un trackday acum câțiva ani.
Faptul că mergi într-un mediu controlat, unde nu poți să fii surprins după curbă de un bezmetic care intră pe contrasens sau de un animal pe mijlocul benzii, faptul că aderența este constant bună, te ajută să dezvolți o legătură mai bună cu motocicleta ta și să-ți ascuțesti skill-urile pe două roți, ceea ce s-ar putea să-ți fie foarte folositor intr-o situație de urgență pe stradă.
După ce ai dat de gustul circuitului, vine partea a două, cum să faci să mergi mai bine pe circuit. La început o să vrei să mergi mai tare, însă ca să mergi tare, e foarte important să mergi bine. Ăsta este unul dintre lucrurile cu care am plecat de la primul eveniment MotoEvolution la care am participat și mi-a rămas întipărit în minte.
Cea mai potrivită metodă pentru asta este să înveți de la oameni care au ani întregi petrecuți pe circuite, așa cum este echipa băieților de la MotoEvolution Racing School. Am petrecut o zi alături de ei la unul dintre evenimentele de trackday și școală organizate pe Motorpark România și l-am folosit cobai pe Iulian împreună cu motocicleta lui personală, MotoGuzzi 1200 Sport Corsa. (asta ca să vă demonstrăm că puteți veni chiar cu orice motocicletă pe circuit).

foto: Cristian Petrache

Pe scurt, veți învață despre poziția pe motocicletă, despre viraje, despre frânare, despre trasele optime pe circuit. Cursanții sunt împărțiți în grupe de câte 4-5, în funcție de nivelul de mers și timpii pe tur după care se pleacă pe circuit, fiecare grupă cu instructorul ei. Dar mai multe aflați de la Cristi Tufaru, unul dintre instructorii MotoEvolution Racing School.

Ziceam ca baietii pun foarte mult accent pe invatare si pe mersul „corect”, asta se vede si din faptul ca in prima parte nimeni nu cronometreaza nimic, nu e presiunea timpului (pe care cateodata ne-o generam singuri), abia dupa pauza de pranz se pun transponderele si incep sa se analizeze timpii.
Eu stand pe margine de data asta, am putut să observ câtă muncă este pentru a obține rezultatele dorite și aici mă refer chiar și la lucruri mărunte cum ar fi poziția picioarelor pe scărițe sau poziția pe șa…Sunt lucruri pe care le-am învățat greșit sau care nu se potrivesc neapărat cu mersul pe circuit, pe care le facem involuntar și pentru care chiar avem nevoie de cineva să ne reamintească constant cum trebuie să le facem, până ne devin automatisme. Zicea Cristi de răsplata sufletească când vezi că lumea este bucuroasă că a făcut bine, asta chiar așa e. I-am văzut pe mulți dintre cursanți fiind extrem de bucuroși când s-au întors la boxe, când își dădeau căștile jos, fericiți că au reușit să abordeze corect un anumit viraj sau că au corectat ce era greșit cu o intrare mai devreme. Am stat de vorbă cu doi dintre ei că să vedem și impresia lor.

Partea bună după un weekend petrecut la școală, este că te simți mai încrezător pe motocicletă și așa cum zicea unul dintre cursanți parcă nici nu mai simți nevoia de a forța pe stradă. După ce ai deprins cât de cât tainele circuitului poți să vii aici să te descarci într-un mediu sigur, controlat. Bineînțeles după câteva trackday-uri este foarte probabil să dorești să progresezi, să ai timpi mai buni și să revii la un weekend de școală, de dată asta în grupa celor ce merg mai repede, însă sfatul nostru este să nu vă grăbiți (niciodată pe motocicletă 🙂 ) și să o luați treptat să vă bucurați de mersul pe circuit și de progres. Băieții de la MotoEvolution au suficiente evenimente la Adâncată în fiecare an, unde vă puteți distra. Următoarele două au loc în weekendurile 27-28 Iulie și 31 Aug-1 Septembrie. Dar cel mai bine urmăriți pagină lor de facebook,acolo sunt mereu actualziate datele evenimentelor.
Cum a fost întreagă zi la circuit vedeți aici :

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!