lun. Aug 3rd, 2020

[Destinații de vacanță]Muzeul moto TOP MOUNTAIN CROSSPOINT din Tirol

Dacă ajungeți în zona Tirol din Austria și sunteți pasionați de motociclete, atunci ar fi bine să știți de existența muzeului moto TOP MOUNTAIN CROSSPOINT.
Există două “scuze” foarte bune de a ajunge aici atât iarna cât și vara. Iarna o puteți face în primul rând pentru sporturile de iarnă, Solden și Hochgurgl fiind două stațiuni montane din apropiere destul de populare în rândul românilor, iar vara o puteți face pentru unul dintre cele mai frumoase drumuri virajate din Europa, pasul TIMMELSJOCH.
Top Mountain Crosspoint este locul unde se întâlnesc stația de taxare pentru TIMMELSJOCH, gondola care te duce pe muntele Kirchenkar, un restaurant primitor și muzeul moto de la cea mai mare altitudine din Europa (+2 175m).
Peste 230 de motociclete istorice cât și alte rarități auto sunt expuse într-un spațiu de 3000 m² cu o arhitectură aparte. Veți putea vedea aici motociclete de la peste 100 de producători, începând cu anul 1894, unele fiind modele ce au marcat istoria și evoluția motociclismului. Printre ele am remarcat două motociclete pe care le văzusem în urmă cu doi ani la Concorso d’Eleganza Villa D’Este : un Thor Model U din 1913 (câștigătoare la categoria CLASS A | GOLDEN YEARS FOR AMERICAN MOTORCYCLES) și Indian, 7 HP Regular Model din 1912, ocupanta locului 3 la aceeași categorie.

Vezi galerie completă
Pe lângă aceste motociclete care sunt expuse permanent, există și o serie de expoziții temporare. Când am fost noi exista o expoziție dedicată a 100 de ani de Brough Superior, o expoziție de motociclete de curse, o expoziție temporară cu mașini 4×4, una cu utilaje pentru pârtie și am mai văzut expuse o replică a primului vehicul Benz cât și o motocicletă Indian Chief – Bagger editie speciala “TOP Mountain”.
Informații despre 50 dintre motocicletele expuse
Program: 09:00-17:30
Preț: €10.00 per persoană
Mountain Motorcycle GmbH & CoKG
Timmelsjochstrasse 8
6456 Hochgurgl
Site-ul oficial al muzeului unde găsiți informațiile actualizate : www.crosspoint.tirol

Lasă un răspuns