mie. Iul 8th, 2020

[Jurnal de călătorie] Albert Takacs despre Maroc,Norvegia,Corsica,Balcani,Turcia și România pe două roți

Pe Albert l-am descoperit pe Instagram acum vreun un an și de atunci i-am tot urmărit postările. Nu a fost întotdeauna ușor să-i văd pozele din călătorii (cu atât mai mult când eram la serviciu 🙂 ) , asta pentru că numai anul trecut, Albert a făcut patru plimbări pentru care l-ar invidia orice motociclist : 17 zile în Turcia, o tură prin Balcani pe la frații noștri sârbi, muntenegreni, bosniaci și croați, apoi 20 și ceva de zile până în Norvegia și-napoi și încă o plimbare scurtă în Corsica. Așa că am decis să-l contactez să-i pun câteva întrebări.

1. Înainte de toate, spune-mi un pic despre tine. Când ai început să mergi cu motocicleta și care a fost prima ta motocicletă? Stiu ca a fost ceva timp intre idea sau visul de a avea propria motocicleta si momentul cant s-a intamplat asta , cum se intampla pentru multi de altfel 🙂 .
Sunt Albert, am 40 de ani și sunt pasionat de călătorii. M-am născut la Lupeni, crescut în Deva, însurat cu o fată din Câmpulung Muscel pe care am cunoscut-o in Sibiu și locuiesc în Timișoara de vreo 15 ani.
Visul primei motociclete l-am avut pe vremea în care eram în liceu. Atunci… nu aveam banii mei, iar părinții nici nu au vrut să audă de motociclete, așa că am reunțat la idee pentru o lungă perioadă de timp.
În 2013 ideea, devenită vis… a revenit, însă momentul a fost nefavorabil, pentru că tocmai în acel an legislația s-a schimbat, iar școlile moto au reînceput cursurile abia târziu în toamnă. Am mai amânat momentul… încă un an.
În 2014 visul a devenit realitate și am reușit să îmi iau permisul și prima motocicletă, o Yamaha FZ6.

2. Îți mai aduci aminte care a fost primul drum mai lung pe care l-ai făcut cu motocicleta și care a fost senzația să pleci pentru prima oară într-o aventură moto ?
Primul drum lung pe care l-am făcut cu motocicleta cred că este definitoriu pentru ce a urmat. Din momentul în care am început școala moto am știut că vreau sa ajung pe Transalpina și Transfăgărășan. Am plecat din Timișoara intr-o vineri după-masa, fară vre-un alt plan, decât să ating cele 2 obiective.
M-am întors după 1000 km, cu o experiență de neuitat, și cu o sete de a pleca din nou și cât mai curând la drum. M-a suprins plăcut interacțiunea cu oamenii necunoscuți în această călatorie. Deși am plecat singur, nu m-am simțit singur nicio clipă. Oriunde opream, lumea mă întreba de unde vin, unde merg, cum de merg singur.

3. În 2016 ți-ai luat un BMW R1200GS, soția ta a început să te însoțească în plimbări și ziceai că practic din acel moment au început plimbările lungi și aventurile pe două roți. A fost greu să-ți convingi soția să te însoțească, cum a fost la început ?
Trecerea spre clasa touring am facut-o după 2 sezoane în care mi-am cam dat seama ce îmi doresc de la motociclism. Mai era însă o singura problemă de rezolvat: de unul singur era greu să plec de acasă și cu atât mai mult să ajung în destinațiile la care începusem să visez.
Prima tură cu Isza a fost plină de neprevăzut și extreme. Am plecat împreună cu un cuplu din Timișoara pentru un weekend, cu destinația Transfăgărășan. Isza era la Sibiu într-o delegație, și din momentul în care am ajuns să o luăm, a început să plouă. Spre norocul meu, cu 2 zile înainte cumpărasem costumele de ploaie. Ploaia și frigul ne-au însoțit tot restul weekendului. Era prima oară când reușisem să o conving și pe ea să vină și eram convins că va fi și ultima oară. Prietenii cu care plecasem la drum au fost foarte atenți și grijulii cu ea. Știau că este prima oară și au încurajat-o tot timpul. Cea mai grea parte a fost să se îmbrace cu costumul de ploaie, restul… a fost aventură.
Spre surprinderea tuturor, Iszei i-a plăcut atât de mult experiența, încât, o lună mai târziu plecam în Muntenegru, în prima noastră călătorie mai mare. De atunci călătorim tot timpul împreună.
4. Apoi s-au adunat vreo 70.000Km pe 3 continente și 20 de țări. Una dintre cele mai interesante experiențe, bănuiesc, că a fost tura din Maroc din 2016. Ai ales să închiriezi o motocicletă direct de acolo, ceea ce are sens, având în vedere distanță de la noi până acolo, un BMW F800GS. Cum a fost acolo, știu că decizia de a merge a fost destul de rapid luată, după care a urmat o perioadă de documentare și îndoieli? Ce v-a impresionat în această călătorie ?
Prinsesem gustul călătoriilor moto, iar sezonul rece se apropia. Îmi era greu să accept că se încheia și sezonul moto o dată cu venirea frigului. În luna decembrie, urma să avem un concediu de 2 săptămâni, așa că am deschis harta și m-am uitat unde este suficient de cald pentru o călătorie cu motorul iarna. După puțin studiu, mi-am dat seama că Europa este mult prea rece și că ar trebui sa mergem mult mai spre sud.
La început de noiembrie, mergeam la Deva într-un weekend, când, cu jumătate de gură îmi fac curaj și îi zic Iszei: „Ce ai zice dacă am merge in decembrie în Maroc cu motorul?” Ea îmi răspunde pe loc și foarte hotărâtă: „Hai să mergem!”
Am început planificarea turei… repede… până nu se răzgândește . Ințial am fost descurajat de reacția cunoscuților. Toată lumea vedea Marocul ca pe o destinație periculoasă, mizeră și nerecomandată turiștilor. Apoi mi-am dat seama că toți acești oameni nu fuseseră niciodată acolo. Am prins curaj cu adevărat abia după ce am vorbit cu un cuplu de motocicliști din București, care făcuse o tură similară în urmă cu câțiva ani.
Fiind decembrie, era exclusă varianta de a merge din România pe motocicletă. Punând cap la cap costurile expedierii motocicletei undeva în sudul Spaniei, cu varianta închirierii la fața locului, am ajuns la concluzia că ultima variantă este cea mai potrivită.

Am plecat în Maroc cu multe preconcepții și fără prea multe așteptări.
A fost o aventură, în adevaratul sens al cunvântului. Am traversat Munții Altas pe zăpădă, în condițiile în care nu aveam echipament adecvat și nu eram deloc pregătiți pentru asta. Zilele în zona deșertică a Marocului erau suficient de calde și plăcute, însă noptile erau cumplit de reci, iar hotelurile nu aveau încălzire. Am dormit la un moment dat, lângă celebrul Gorges du Dades, la -4 grade, sub 7 pături, atât de grele, încât nu reușeam să ne mișcăm sub ele. Dimineața, la primele raze de soare eram deja afară, unde era mult mai cald decât în camera de hotel.
Datorită frigului, am hotărât să nu mai mergem la Merzouga și să ne îndreptăm spre Coasta Atlanticului, unde ne așteptau temperaturi mult mai rezonabile. În drumul nostru spre vest, am intrat și la Tinfou unde sunt niște dune de nisip, așa cum ne imaginăm noi deșertul. Marea majoritate a deșertului este de fapt doar rocă stearpă, fără pic de vegetație.
Ajunși pe Coasta Atlanticului, am petrecut Crăciunul pe plajă la 25°C, am stat într-un sătuc de surferi și am mâncat cea mai bună ciorbă de pește, gătită de un bucătar hipiot.
Aventura marocană ne-a marcat, ne-a pus relația la încercare, a fost mult peste zona noastră de confort dar, ne-a dat foarte multă încredere că putem să călătorim oriunde în lume.
Cel mai mult ne-a impresionat simplitatea și bunătatea oamenilor. Modul în care reușesc să supraviețuiscă în zona deșertică fără pic de vegetație pe sute de km în jur. Totodată, tehnologia pare să fi ajuns în zonele izolate mult înaintea altor utilități, așa că… imaginea unui om călare pe un „Ferrari marocan” (jargonul local pentru măgar), vorbind la telefonul mobil este ceva normal în această țară.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Albert | Motorcycle traveler (@albert_takacs) pe

 


Partea deșertică a Marocului, practic tot ce este la sud de Munții Atlas, mi-a plăcut cel mai mult, în timp ce Marrakeshul și coasta Atlanticului au fost mult prea turistice și încep parcă să își piardă din autenticitate.

5. Făcând un arc peste timp, 2019 a fost un an încărcat , cu vreo 25.000Km, 4 plimbări majore. Inițial o tură în Turcia de 17 zile, apoi una în Balcani, timp de 6 zile prin Serbia, Muntenegru, Croația și Bosnia-Herțegovina, după care a urmat o tură până la Capul Nord, ca ulterior să mai strecurați o plimbare în Corsica. Ți-ai pregătit în vreun fel motocicleta pentru acest drumuri sau doar ți-ai pus bagajele și ai plecat ?
2019 a fost întradevăr un an de excepție pentru noi. Am reușit să atingem foarte multe destinații pe care ni le doream, dar la care nu neapărat speram în acest an.
Pregătirea motocicletei, nu a fost neapărat una specială, în afară de reviziile la zi. După tura din Turcia, am pus anvelope noi și înainte de fiecare tură am schimbat uleiul, filtrele, inclusiv în cutie și cardan.
De-a lungul timpului, cea mai mare provocare au fost însă bagajele. În 2018 am renunțat la cutiile vario originale și am trecut pe cutii de aluminiu. Cu fiecare călătorie, am reușit însă să plecam cu tot mai puține bagaje după noi și pentru perioade mai lungi de timp.

6. Cum a fost în Turcia, cu ce așteptări ați plecat și ce ați găsit pe drum? Ce locuri pe care le-ați vizitat în această tură le-ați recomanda și altora?
Ne doream de mult timp să ajungem în Turcia, așadar turul nostru s-a bazat pe atingerea unor obiective mai mult sau mai puțin turistice. Cred că oamenii de aici au fost din nou, cea mai plăcută surpriză, chiar dacă pentru o bună parte din tur, bariera de limbă a fost una destul de importantă. Exceptând zonele turistice, turcii nu prea vorbesc engleza, iar noi cu turca nu am mai avut de-a face niciodată. Cu toate acestea, oamenii au fost foarte prietenoși și tot timpul dispuși să ne ajute. Am primit fructe gratis, invitații să ne găzduiască la ei acasă sau pur și simplu ne cereau să ne fotografiem cu ei pe stradă. Mulți se mirau când le povesteam că am venit din România pe motocicletă.
Din locurile super turistice, cel mai mult ne-a plăcut Cappadocia. Îmi doream două lucruri să fac aici: să zbor cu balonul și să fac o fotografie cu motocicleta, având baloanele cu aer cald în fundal. De zburat nu am reușit pentru că era extrem de scump și mai mult decât atât, nu mai erau locuri disponibile. Se pare că anul 2019 a fost destul de ploios, cel puțin până în momentul acela, drept urmare prețurile erau exagerate. Am făcut totuși un tur ghidat pe cai la răsăritul soarelui cu sutele de baloane deasupra capului.
Ziua următoare, ne-am trezit înaintea rasăritului, ne-am indreptat spre Rose Valley, am așezat motocicleta în poziția perfectă, am scos aparatul de fotografiat și am așteptat… Soarele a răsărit, baloanele însă nu s-au ridicat în aceea zi, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Noaptea fusese o furtună destul de puternică și zborurile au fost anulate.

Zona muntoasă din Centrul Turciei m-a impresionat cel mai mult și ar fi zona pe care aș recomanda-o motocicliștilor. Este o zonă în care modernizarea drumurilor încă nu a ajuns, așa că vei gasi destul de multe drumuri virajate pentru distracție. Am trecut câteva pasuri montane înzăpezite, dar cel mai mult ne-a placut canionul Kemalye. Aici există un drum neasfaltat, săpat în stâncă, vreo 30 de km de tuneluri, cu multe locuri panoramice, de unde poți admiri râul care străbate canionul. În unele locuri drumul era foarte îngust, curbele strânse iar hăul din dreapta drumului extrem de abrupt. Din păcate, aici am prins cea mai aprigă ploaie din tura noastră turcă. A plouat torențial din momentul în care am ieșit din hotel. Dupa vreo 150 km am ajuns în Erzincan, uzi până la piele și aproape înghețați de frig. Orașul acesta era cam la jumătatea distanței planificate pentru aceea zi, iar eu eram sătul. Voiam o cameră caldă și niște haine uscate. În ciuda mânerelor încălzite, mâinile îmi erau înghețate în mănușile ude și de abia mai țineam ghidonul.
Spre norocul meu, Isza era cu moralul puțin mai sus, așa că mă convinge să ne oprim undeva să bem ceva cald, să ne dezmorțim și ne mai gândim pe urmă dacă ne cazăm sau continuăm drumul. Oprim într-un mall, ne ducem la baie să dăm jos o parte din hainele ude de pe noi și mergem în zona de food. Spre norocul meu deja știam să arăt foarte bine cu degetul arătător, așa că reușim să primim ceva de mâncat și băut. Ne ridicăm de la masă după vreo oră, lăsând în urma noastră o mică baltă, de la apa care se scursese de pe hainele noastre. Măcar ne-am încălzit și ne-am mai revenit cu moralul. Ieșind afară, dăm de un soare puternic. Ne simțim de parcă am trecut printr-un portal spre o cu totul altă lume. Profităm de soare și ne întindem pe motocicletă toate hainele ude, bocancii… și cam tot ce am putut da jos de pe noi în public. Eram în mijlocul unui oraș destul de mare și evident am atras privirile trecătorilor. Nu mai conta nimic pentru noi, stăteam ca broaștele la soare acum.

Dezamăgirea turei a fost legată de mâncare. Așteptările aici au fost foarte mari, însă nu pot să spun că am mâncat ceva cu adevărat special sau remarcabil deși am gustat mai multe specialități locale. Excepție poate dulciurile :).

7. Apoi a două tură a fost în Balcani, mai scurtă, de doar 6 zile, însă de data aceasta a fost un pic diferită pentru că nu ai mai fost doar tu cu soția, ci ați fost un grup de motociclișți. Cum a fost această experiență cu grupul? Ce locuri v-au impresionat cel mai mult în această tură ?
În Balcani am fost împreună cu un grup de motocicliști din Timișoara. Un grup cu care facem ture în fiecare an, însă aceasta a fost cea mai lungă de până acum în formatul acesta. Am fost plecați cu 9 motociclete, 10 oameni cu personalități, motociclete, stiluri de mers și ritm de viață total diferit. Cea mai mare provocare? E foarte greu să respecți o oră de plecare, să te ții de traseul stabilit, să ții grupul compact și să te asiguri ca nimeni nu rămâne în urmă.
A fost o cu totul altă experiență. Programul a fost mult mai intens, dar și mult mai bine planificat decât cel cu care eram noi obișnuiți. Provocările ne-au ajutat să ne pregătim mai bine și pentru toți această tură moto este o amintire de care ne aducem aminte cu plăcere.
Tura a fost destul de complexă ca și traseu. Primul obiectiv pe lista noastră a fost Parcul Național Durmitor, unde am petrecut 2 nopți. Am alocat o zi doar pentru a face inelul complet intre Zabljak si Pluzine. Cea mai spectaculoasă parte de aici este coborârea spre Lacul Piva lângă Pluzine. Sunt aici: o serie de tuneluri săpate în stâncă, un tunel cu o mică intersecție și multe curbe ace de păr. Între tuneluri există mai multe locuri de popas, de unde poți admira albastrul ireal al Lacului Piva.

Următoarea destinație pe lista noastră a fost Dubrovnik-ul. Aici ne-am cazat într-o vilă pe malul mării. Ne-am răcorit în apele Adriaticii, iar seara cu o bere în centrul istoric. În drum spre Mostar, ne-am oprit la Cascadele de la Kravice, unde cei mai curajoși au făcut baie în apa extrem de rece. În Bosnia, am prins un val de căldură insuportabil, cu temperaturi de 37° C.
Dintre toate orașele din această tură, Mostarul ne-a suprins cel mai mult. Oamenii de aici sunt excepționali, iar gazda noastră a făcut tot posibilul să ne simțim bine. Cu o istorie recentă și povești tragice, orașul pare să își revină chiar dacă unele răni nu se vor vindeca niciodată. Chiar și acum, după atâția ani, urmele războiului sunt încă vizibile.

Urcând spre nord, am traversat o bucată din munții bosnieci prin pădure, un drum care ne-a pus la mare încercare pe cei care nu suntem neapărat obișnuiți cu drumuri off-road, și o adevărată desfătare pentru cei din grup care sunt pasionați de astfel de trasee.


8. A treia tură pe 2019 a fost în Norvegia. Și de această dată, tura voastră a avut o particularitate, înloc să faceți tot drumul până acolo, ați ales să urcați motocicletele în tren de la Viena până la Copenhaga Hamburg, ca să săriți peste parte plictisitoare să zicem. Ați petrecut aproximativ 20 de zile, cum a fost ? Sunt chiar atât de frumoase acele locuri sau s-a creat un entuziasm exagerat pentru Norvegia cu Lofoten și Capul Nord, în ultimii ani aceste destinații au devenit un fel de “transfăgărășan” unde e musai să ajungi ca motociclist 🙂 ? (glumesc)
Tura nu a fost pregătită foarte temeinic înainte și a fost pentru prima dată când asta ne-a influențat destul de mult călătoria. Aveam la dispoziție 3 săptămâni pentru o tură în luna iulie și varianta Norvegia a apărut ca o alternativă târzie, după ce rând pe rând alte variante au căzut.
Turele moto pe care le facem în doi trebuie să fie plăcute pentru amândoi. Cum Isza e pasageră, trebuie tot timpul să ma gândesc să fie plăcut și pentru ea. Dacă eu aș putea să mă distrez zile la rând cu sute de km și drumuri virajate, pentru pasager, lucrurile astea nu mai sunt la fel de distractive dupa 300-400 km. Mai mult, îmi doresc să și înțeleg ceva din zona în care merg, nu doar să marchez destinații și să adun km. Varianta cu trenul a venit mai mult pentru a scurta distanța până în Norvegia și a evita plictisitoarele autostrăzi blocate din vârful de sezon turistic din Europa. Practic ne-am suit seara în tren iar dimineața, după un somn destul de bun, ne-am trezit în Nordul Germaniei și parcursesem 1000 km.

Citisem mult despre Norvegia în ultimii ani și îmi marcasem pe Maps foarte multe puncte pe care doream sa le văd. Isza îsi dorea să vadă capitalele, așa că am făcut un traseu care să ne împace pe amândoi. NordKapp am considerat că nu este pentru această tură, după ce vorbisem cu mai mulți motocicliști care au fost acolo. Marea majoritate ziceau ca este un obiectiv de bifat și cam atât. În plus, ai de făcut sute de km în zone nu foarte interesante. Obiectivul nostru a fost să ajungem pe Insulele Lofoten, pe care le-am parcurs de la Nord la Sud.

Copenhaga a fost orașul care ne-a fermecat cel mai mult. Am și avut noroc de o vreme foarte bună, cu mult soare, așa că am putut vizita orașul în voie, pe jos, cu trotinetele electrice și cu vaporașul. Am rămas puțin dezamăgiți însă de Oslo. Cu toate că orașul are o arhitectură și un farmec aparte, este plin de emigranți și se simte un oarecare haos. Poate și vremea foarte rece și ploiasă a accentuat percepția noastră. Bergen-ul este un oraș fascinant, dar mult prea turistic și extrem de scump.

Partea frumoasă a Norvegiei începe însă la nord de Trondheim. Orașele sunt tot mai puține și mai rare, natura tot mai frumoasă și în permanentă schimbare. Drumurile au o calitate excepțională, limitele de viteză sunt foarte mici (max 80km/oră în afara localităților) și cei mai cuminți șoferi pe care i-am întâlnit vreodată.

Un moment important în călătoria noastră a fost acela in care am traversat Centrul Cercului Arctic (66°33′). Cu doar câțiva km înainte de punctul turistic amenajat, vremea s-a schimbat radical. Dealurile din apropiere aveau puțină zăpadă pe ele, sufla un vânt rece și a inceput să plouă. Nici bine nu am intrat în Complexul Cercului Arctic, când a început să plouă torențial. Cât a ținut ploaia, am degustat specialitățile locale din carne de ren.

Îmi vine foarte greu să mă hotărăsc care e cel mai frumos drum pe care l-am făcut în această tură. Celebrul Trollstinger însă este cu siguranță în top. Atât de mult ne-a plăcut încât l-am facut de 3 ori. Prima oară, undeva aproape de miezul nopții. Imaginează-ți un Transfăgărășan dublat de o cascadă imensă (330m), paralelă cu acele de păr care coboară în vale, peisajul de vis, zgomotul cascadei și sunetul motorului… A fost o sezație greu de descris în cuvinte. Fiind atât de târziu, practic am avut tot drumul doar pentru noi la aceea oră. Iar cum în iulie nu se întunecă, era lumină suficientă pentru a ne putea bucura de peisaj.

Lumina continuă a fost o provocare destul de mare și totodată am folosit-o în avantajul nostru. Au fost multe seri în care ne-am trezit mergând până spre miezul nopții fără să realizăm cât este ceasul. În insulele Lofoten, am urcat la miezul nopții spre punctul de belvedere de la Reinenbrige, o stâncă aflată la 440 m altitudine. Urcarea se face pe 1450 de trepte din piatră. Neavând condiție fizică pentru așa un urcuș, ne-a luat cam 2 ore să ajungem în vârf. Peisajul de acolo a meritat însă tot efortul depus.

Norvegia este foarte cunoscută pentru fiordurile sale. Peisajele aici sunt într-adevăr desprinse parcă din altă lume. Diferențele de nivel incredibile și stâncile foarte abrupte îți fură ochii și cu greu poți să te concentrezi la drum. Pauzele dese pentru fotografii sunt ceva la ordinea zilei și un motiv în plus pentru a ramâne în urmă cu traseul propus. Nu trebuie ratat fiordul Geiranger împreună cu punctul de belvedere de pe platoul Dalsnibba aflat la 1500 m altitudine. Drumul de 5km costă 15 EUR pentru motociclete, însă merită toți banii.

Atlantic Road este frumos, dar nu spectaculos de la nivelul asfaltului. Practic nu este altceva decât o serie de insule legate între ele prin poduri hobanate. Cum Atlanticul a fost foarte calm, nu am avut parte de podurile măturate de valurile de zeci de metri pe care le văzusem pe Youtube înainte de a pleca. Probabil din aer se vede altfel zona, însa de la nivelul șoselei, am văzut lucruri mult mai frumoase în această țară.

Cea mai mare provocare pe care am avut-o în această tură a fost legată de cazare. Vorbind cu alți motocicliști, am aflat că au cam cărat corturile degeaba și datorită vremii reci și ploiase au trebuit să se cazeze de cele mai multe ori. Astfel am plecat doar cu sacii de dormit în bagaj. Ajunși în zona fiordului Geiranger nu am reușit să găsim cazare decât după 120 km față de locul planificat. Ajunși într-un oraș mai mare, câteva zile mai târziu, am cumpărat un cort fără de care nu ne-am fi descurcat pe Insulele Lofoten. Se pare că nu este o idee prea bună să te cazezi la fața locului, în cu plăcere plin sezon turistic.

Cea mai frumoasă cazare a fost într-o casă tradițională din lemn (un mic cottage), veche de peste 150 de ani, aflată pe un deal în zona localității Jørpeland. În timp ce ne relaxam și uscam hainele ude, o căprioară a trecut sfioasă prin fața geamului nostru.

Datorită vremii ploiase și a ceții, am ratat două obiective la care țineam foarte mult: Preikestolen și Kjerag. Pentru ambele ne-am rezervat o zi pentru că presupunea și o drumeție.

În concluzie: Norvegia trebuie vizitată măcar o dată în viață, iar entuziasmul pentru Norvegia și Lofoten, consider că este pe deplin îndreptățit.

9. Ultima plimbare pe 2019 a fost în Corsica. De dată aceasta fără motocicleta ta, ai ales să închiriezi de acolo un F850GSA. Cum a fost întreagă experiență corsicană, legat de drumuri, peisaje și chair de faptul acesta că ai optat să închiriezi o motocicletă ? Am văzut că la noi există o oarecare reticență de a închiria motociclete pentru a vizită diverse locuri, un fel de lege nescrisă a motocicliștilor puriști, pe care eu nu o împărtășesc, că trebuie să mergi peste tot cu motocicletă ta 🙂
În octombrie am împlinit 40 de ani, iar tura din Corsica a fost o surpriză pentru mine. Isza s-a ocupat de tot ce a însemnat deplasare, închirierea motocicletei și chiar și variante de traseu. Ce nu știa ea… era că eu studiam Corsica, pentru o tură ce o aveam în gând pentru 2020.
Varianta închirierii a venit de fiecare dată ca un compromis între timpul disponibil pentru tură și costuri. Pentru Corsica aveam la dispoziție doar o săptămână, ceea ce făcea practic imposibil drumul din România pe motor.
Cred că varianta închirierii are foarte multe avantaje: te bucuri mai mult de zona pe care vrei să o vizitezi, fără să cheltuiești timp și bani cu drumul până acolo. Totodată, ai ocazia să conduci cele mai noi modele de motociclete și nu în ultimul rând ai suport tehnic asigurat în caz de probleme. Nu este neapărat ieftin, iar în Europa prețurile sunt destul de mari, însă reprezintă o opțiune de luat în calcul când timpul te stresează.
Voi continua să închiriez motociclete în special in zone în care ar fi mult prea greu să ajung direct cu motocicleta mea.

Corsica este un rai al motocicliștilor, un continent într-o insulă. Varietatea peisajelor este incredibilă, iar drumurile care le leagă sunt perfecte pentru mersul cu motocicleta. Tura noastră s-a axat pe partea de nord a insulei. Am plecat din Bastia, am urcat până la Capul Corsica, apoi am început să coborâm, trecând prin deșertul Agriates, Calanques de Piana, Porto. Am stat două nopți în Corte, fosta capitală a insulei, unde am dormit într-un conac vechi de câteva sute de ani. Insula are cele mai virajate drumuri pe care am mers vreodată. Majoritatea sunt foarte înguste și de cele mai multe ori fără vizibilitate. Trebuie să conduci cu multă grijă, întrucât te poți trezi după orice curbă cu: vaci, porci sau capre chiar în mijlocul drumului. Aceste animale sunt semi-sălbatice și le găsești aproape peste tot în interiorul insulei și mai rar pe drumurile de pe coastă. Cum noi am fost în afara sezonului turistic, nu am avut și stresul traficului, care a fost în cea mai mare parte aproape inexistent.

10. De-a lungul tuturor acestor călătorii ai avut vreodată probleme sau te-ai simțit vreodată în pericol ? Motocicletă ta (care are acum câți kilometri ?) cum s-a comportat, ai avut vreo problemă tehnică ?
Un lucru pe care l-am invățat în toți acești ani este acela că cei mai mulți oamenii sunt buni și bine intenționați. Cu măsuri minime de siguranță ești ok oriunde ai merge. Consider că este suficient să nu etalezi bani sau obiecte scumpe în public pentru a fi în siguranță. Pentru siguranța motocicletei, o parcare interioară este ușor de găsit, fie că este într-un restaurant, lângă recepția hotelului sau chiar în camera în care doarme paznicul, vei gasi tot timpul un loc sigur pentru motocicleta ta.

Probleme adevărate nu am avut niciodată, dar am trecut prin situații mai puțin confortabile. În Maroc, de exemplu, în afara orașelor mari noi eram atracția principală. Ne-am oprit să alimentăm la un moment dat într-un orășel micuț și în 5 minute se formase un cerc de bărbați în jurul nostru. A fost prima oară, și nu eram sigur dacă pot să scot portofelul în siguranță. Ne-am obișnuit până la urmă cu atenția exagerată și ne-am dat seama că oamenii sunt doar curioși. Unii mai curajoși char intrau în vorbă cu noi.

În 2018, în Kosovo, ne-a prins o ploaie torențială imediat ce am trecut granița. La un moment dat am fost depășiți de mai multe mașini dubioase, fără numere de înmatriculare, ca mai apoi să ne rătăcim. Din greșeală am ajuns pe un drum închis circulației publice. Am trecut de câteva bariere, unde erau paznici înarmați și care, spre surprinderea noastră, ridicau bariera și ne făceau semn să trecem. Asfaltul se terminase de ceva vreme și deja se întunecase bine. Am ajuns într-un final la granița cu Macedonia, fără probleme, ca să aflu mai târziu că intrasem pe ceva drum tehnologic făcut pentru o autostradă ce se construiește in zonă.

Motocicleta mea are în prezent 97.000 km. Probleme deosebite nu am avut cu ea in cei 3 ani (60.0000 km) cu excepția unor probleme cu bateria. Penultima a crăpat după doar 1000 km deși era de la un cunoscut producător de baterii. Se pare că am prins acel 1 la 100.000 care are defect de fabricație.

Cu siguranță următoare motocicletă va fi tot un GS. Sunt foarte mulțumit de ea și este perfectă pentru tipul de motociclism pe care îl practic.

11. Și pentru că ai făcut atâția kilometri pe unele dintre cele mai râvninte drumuri pentru motociclișți, care ar fi top 5-ul tău , 5 locuri unde ai fost și le-ai recomanda pentru viraje, pentru peisaje, pentru atmosferă ?
Cred că aș reveni cu drag în oricare din locurile prin care am călătorit. Cu toate acestea, lumea este mare și încerc pe cât posibil să merg spre locuri noi în fiecare an. E greu să stabilesc un top, dar cu siguranță următoarele drumuri mi s-au întimpărit în minte:
1. Drumul trolilor (Trollstigen, Norvegia) – pentru priveliștea și senzațiile tari pe care ți le oferă cele 11 ace de păr ce coboară pe lângă cascada Stigfossen.
2. Kemalye Canion (Turcia) – un drum mai puțin cunoscut, chiar și pentru turci. Atât drumul de acces, cât și tunelele săpate în stâncă te vor lăsa cu gura căscată.
3. Drumul ce leagă Porto – Calanques de Piana – Cargese – Evisa (Corsica) – pentru varietatea peisajului pe care ți-o oferă.
4. Pasul Tizi n’Tichka (Maroc) – pentru experiența trăită și frigul îndurat în decembrie 2016, când am travesat pasul înzăpezit, aflat la 2260 m.
5. Trsa – Pluzine (Muntenegru) – pentru priveliștea pe care ți-o oferă asupra lacului Piva.

12. Fiind un site ce promovează turismul în România și mai ales că la un momentdat ai făcut și un tur al României, de la noi din țară care sunt locurile preferate pentru a merge cu motocicletă?
Pentru mine, drumul cel mai frumos din România este Transalpina. Îmi place atât de mult, încât cu excepția lui 2019, am ajuns în fiecare an cam o dată pe lună acolo. Accesul meu preferat în zonă este cel prin Cheile Jiețului, practic drumul ce leagă Petroșani-ul de Obârșia Lotrului.
Cred că ne putem considera norocoși pentru că România oferă o foarte mare varietate de drumuri, pentru toate categoriile de motocicliști. Îmi plac foarte mult drumurile din Munții Apuseni cu Transursoaia (Albac – Beliș) sau drumul ce leagă Albacul de Ștei.
Sunt și drumuri mai puțin cunoscute, precum DN66A (Băile Herculane – Petroșani), un drum neasfaltat, dificil în perioadele ploiase, dar încă neatins de turismul în masă. În aceeși zonă, aș aminti drumul ce leagă Băile Herculane de Baia de Aramă.
Clisura Dunării este iarăși un drum pe care îmi place să îl fac în fiecare an, inclusiv pe partea sârbească, de unde ai cea mai frumoasă priveliște asupra României.

13. Acum mulți o să citească, or să vrea să plece în astfel de plimbări, dar o să-și găsească scuze, în principal legate detimp și de bani ? Legat de prima parte, tu și soția ta, cum vă organizați timpul că să puteți lăsa la o parte viață de zi cu zi pentru perioade mai lungi în care sunteți plecați cu motocicleta ?
Noi am început să călătorim cu mult înainte de a merge cu motocicleta. Aceasta fiind doar o altă metodă, mult mai intensă, e drept, de a descoperi locuri noi.
Gândul cu care pornim la drum de fiecare data este următorul: „când călătorești cu motorul te bucuri de fiecare clipă, de prezent. Nu te gândești la trecut sau la viitor. Ești acolo și de bucuri de moment.”

Noi încercăm să optimizăm cât mai mult puținul timp liber pe care îl avem la dispoziție. Ne bazăm foarte mult pe weekend-urile prelungite și zilele libere (legale) la care, de regulă, mai lipim câte o zi de concediu. Astfel avem suficient timp să facem o tură de câteva zile. Concediu ne luăm doar dacă plecăm undeva.
Au fost și ani în care am avut alte priorități, iar atunci zilele de concediu le-am luat în anul următor. Așa am reușit să plecăm în Norvegia, pentru 23 de zile (practic 15 zile de concediu).

Ne-a luat ceva timp să înțelegem că nu se termină lumea dacă lipsim de la job două săptămâni, iar energia cu care revenim după fiecare călătorie ne ajută foarte mult inclusiv în viața profesională.

14. Legat de a doua parte…poți să faci o estimare ce costuri ați avut în aceste călătorii, astfel încât să-și facă o impresie de ce buget ar avea nevoie ? Mă gândesc că poate oamenii ar fi mai deschiși să închirieze motociclete în Corsica sau să pună motocicletele pe tren, dacă și-ar da seama că este mai avantajos…
Timpul consumă bani, dar banii îți pot aduce timp. Cu ideea aceasta în minte, am ales de fiecare dată varianta cea mai potrivită pentru a optimiza, în funcție de situație ce era mai important: timpul sau bugetul. Au fost ani în care nu aveam foarte mulți bani pentru vacanțele noastre, atunci am ales să mergem undeva mai aproape, eventual cu cortul. Cu timpul, am început să ne permitem și destinații mai îndepărtate sau ceva mai costisitoare.
Un impact major asupra bugetului de călătorie îl au cazarea și mâncarea. În 2018, am fost plecați intr-un tur al Greciei timp de două săptămâni. Cam jumătate din timp am stat cu cortul. În 2019, în Turcia am stat exclusiv la hoteluri.
Depinde foarte mult și de zona în care mergi. Se știe că Europa de vest și în special cea de nord sunt scumpe pentru noi. Tura din Balcani, de aprox. o săptămână, ne-a costat aproape 1000 EUR ptr amândoi, în timp ce, pentru cea din Norvegia am avut nevoie de câteva mii de euro bune.

15.Dacă cineva se gândește să facă o călătorie similară și are dubii, ce sfat i-ai da?
Nu lăsa bugetul, motocicleta sau nimic altceva să îți stea în cale. Singura piedică în calea viselor noastre suntem noi. Poți să găsești suficiente motive pentru care să nu faci ceva și foarte mulți îți vor confirma că Universul îți pune bețe in roate.
Dacă cineva îți spune că motociclismul este periculos, întreabă-l dacă a urcat vreodată pe motocicletă.
Dacă cineva îți spune că o destinație este periculoasă, întreabă-l dacă a fost vreodată acolo.
Dacă cineva îți spune că nu se poate, întreabă-l dacă a încercat!

Sfatul pe care l-aș da este să vorbești cu cei care au facut călătorii similare. Majoritatea îți vor da boost-ul de care vei avea nevoie pentru a face pasul spre călătoria ce ți-o dorești.

16. Pentru anul viitor ce planuri ți-ai făcut ?
Îmi doresc să ajung în foarte multe locuri în viitor și constant îmi adaug pe listă destinații pe care vreau să le văd. De regulă, nu îmi planific tot anul din timp, din cauza incertitudinii privind perioadele în care pot să îmi iau concediu. Totodată mă gândesc că e timpul pentru o motocicletă nouă, însă mi-ar mânca o bună parte din bugetul pentru călătorii din anul acesta.

În 2020, îmi doresc foarte mult să mă întorc în Nordul Africii, de această dată într-o altă țară. În acest moment, încerc să organizez o tură de aprox. 17-18 zile în Tunisia, unde vreau să ajung cu motocicleta mea. Din nou, pentru a căștiga ceva timp, mă gândesc să trimit motocicleta în Italia, de unde, voi lua apoi feribotul spre Tunisia. Obiectivul major al turei este să petrec mai multe zile în Deșertul Sahara, lucru care nu a fost posibil în tura precedentă din Maroc.
Puteți urmări călătoriile lui Albert pe contul său de Instagram .

Lasă un răspuns