mie. Oct 16th, 2019

Motociclete pe care nu le vezi zi de zi, dar le vezi la Concorso d’Eleganza Villa D’Este

Când ne-am hotărât să mergem la Concorso d’Eleganza Villa D’Este nu știam noi foarte bine cu ce se mănâncă partea moto a evenimentului. Dacă despre partea auto se găsesc materiale și cronici ample din fiecare an, concursul dedicat motocicletelor este relativ nou, acum 8 anii având loc prima ediție.
Așa că am ajuns la Como fără să avem vreo așteptare, singura presupunere pe care o făcusem, era că o să vedem cu siguranță niște motociclete senzaționale pe care nu le întâlnești zi de zi, niște piese rare.Sâmbătă dimineața am plecat spre Villa Erba, locul unde are loc concursul de motociclete. Dacă vineri seară atmosfera era destul de liniștită, acum orășelul se umpluse de grupuri de motocicliști.Prima oprire am făcut-o în parcarea de la intrarea vilei, unde erau mai mult motociclete deosebite. Una ne-a atras atenția în mod special, un Royal Enfield cu motor diesel. Era prima oară când atât eu cât și Iulian vedeam live așa ceva funcțional. Cât ne-am contrazis noi că nu e pe bune, cât am căutat pe net modelul deja se mai strânseseră alți pasionați. Cert este că Royal Enfield produce singură motocicletă diesel de serie din lume și noi aveam una în față noastră.După ce am intrat la Villa Erba, prima oară am trecut printr-un spațiu expozițional unde erau expuse mașinile si motocicletele BMW și Mini Cooper ce au fost folosite în filme de la Hollywood ( tema concrusului de anul acesta era Hollywood by the lake) , din filme ca seria Mission Impossible, Resident Evil , Italian Job sau Mr.Bean. Am rămas cu gura căscată când am văzut ce soluții tehnologice au fost folosite pentru cascadoriile din aceste filme. Câteva exemple vedeți mai jos.

După ce am trecut de această zonă și am ieșit în curte, unde erau expuse motocicletele participante la concurs, întâmplarea a făcut ca exact când am ajuns noi să fie adus conceptul celor de la BMW, 9Cento (Nove Cento), un exercițiu de design foarte interesant pe segmentul Sport-Adventure. Am intrat în jocul tuturor celor prezenți și am analizat-o din toate unghiurile, asemănând-o cu alte motociclete. Side-case-urile cu electro magnet cred că au fost singurul element unde toată lumea a căzut de acord că nu seamăn cu nimic de până acum. Mai multe despre 9Cento găsiți aici .După ce am depășit momentul conceptelor, am continuat să analizăm pe rând celelalte 6 categorii : Clasa A – Anii de aur ai motocicletelor americane,Clasa B – Lux pe 3 roți, motociclete cu ataș din anii ’20-’30 , Clasa C – Idei noi pentru anii ’50, Clasa D – Campioane italiene : 250cc Moto GP , Clasa E : Haine noi pentru motocicletele britanice și germane.
La clasa A am fost impresionați să vedem un Indian 7HP Regular din 1912, un Flying Meke din 1913 și un Harley Davidson Model F din 1917, extreme de bine recondiționate. Însă motocicleta cu povestea cea mai interesantă a fost un Indan Twin-Cylinder din 1907 care nu a fost niciodată pornită, fiind păstrată în condiții optime, această motocicletă câștigând și un premiu specia pentru această poveste.

Harley Davidson Model F din 1917

Abia când am văzut motocicletele de la clasa B , am înțeles și numele dat acestei clase de “Lux pe 3 roți”. Vorbim de niște motociclete cu atașuri impresionante și generoase în dimensiuni, adevărate calești motorizate. Și cel mai bun exemplu pentru asta este Borgo-Reading din 1920 cu un ataș ce putea să care 4 persoane. Fiind după primul război mondial, oamenii aveau nevoie de soluții de deplasare cât mai eficiente. Așa că un producător de calești și atașe din zona Torino(Borgo) a venit cu această idee de a lipi niște atase imense unor motociclete cumpărate din America la preț de dumping de la o firma intrată în colaps (Reading) .

Borgo – Reading 1920

De sigur la această categorie ochii ne-au fost luați de un Brough Superior SS80 din 1939 care pe lângă locul 1 la clasa ei a câștigat și premiul Trofeo Villa Erba, Best of Show by Public Referendum (cea mai frumoasă motocicletă votată de public).

Brought Superios SS80

Următoarea clasa, cea a inovațiilor din anii ‘50 a venit cu niște motociclete senzaționale, un mix de art deco și revoluție tehnologică. Două dintre ele ne-au atras atenția în mod deosebit, o Miller Balsamo din 1939 și o Moto Major din 1948, ambele cu carene laterale și siluete foarte elegante. Dintre cele două , Moto Major se diferenția prin niște soluții tehnologice foarte îndrăznețe și unice. Filozofia lui Salvatore Majorca, designerul acestei motociclete, a fost că trebuie să creeze o motocicletă superioară atât estetic cât și tehnologic față de tot ce fusese făcut până atunci pe două roți . Carenele create special în concordanță cu pilotul o fac să aibă un coeficient aerodinamic nemaintalnit până atunci. Cea mai interesantă inovație este faptul că suspensia nu există, fiind inlocutia cu niște elastice montate direct pe spițele roților. Această soluție însă o făcea să fie destul de instabilă pe frânare.

Clasa D ne-a purtat înapoi în perioada romantică a curselor de grand prix cu motoare de 250cc, fiind expuse mai multe motociclete câștigătoare ale competițiilor interne din Italia ca Moto Guzzi 250 Bialbero 1953, Benelli Bialbero 1952, Moto Guzzi Monoalbero 1956, Mondial Bialbero 1957,MV Agusta Bialbero 1957, Morini Bialbero 1963. Deși categoria a fost câștigată de Moto Guzzi-ul Bialbero din 1953, o motocicletă cu un design destul de ciudat, cu partea anterioară ce aduce mai mult cu motocicletele adventure de azi, preferata noastră din această categorie a fost Mondial-ul Bialbero 1957, o motocicletă ce a reușit să câștige campionatul mondial din 1957. Este o motocicletă istorică, fiind un amestec tehnologie , design, viteză și frumusețe. După 1957 FB Mondial aveau să se retragă din lumea curselor. În prezent una dintre motocicletele cu care s-a alergat în 1957 a fost vândută la licitație pentru prețul de 143.000$.

Clasa E – intitulată “haine noi pentru motocicletele britanice și nemțești” a prezentat o serie de motociclete modificate. Anii ’60 au însemnat apariția unor modele de motociclete modificate fie din rațiuni economice fie din rațiuni estetice și sportive. Una dintre cele mai cunoscute exemple este Dunstall Norton. Paul Dunstall era un tuner specializat în motoarele Norton, care a început să modifice un Norton Dominator în 1957, transformând-o într-o motocicletă de curse foarte competitivă. În 1963 când Norton a intrat în faliment a cumpărat o serie de piese rămase din proiectul Norton Dominator, urmând că în 1967 să inscrie Dunstal Domniator pentru a putea concura la cursa de pe Insula Man. La momentul lansării în ’67 era considerată cea mai rapidă motocicletă de pe piață, capabilă să atingă 211Km/h.

Dunstall Norton Dominator 750

O altă motocicletă care ne-a atras atenția la această categorie a fost : Clymer Indian Italjet Enfield. Numele extreme de lung și complex are o explicație la fel de încâlcită. În anii 50 Brockhouse Engineering deținea numele Indian pe care îl folosea pentru a comercializa motociclete Royal Enfield importate din Anglia. În 1960 numele a fost cumpărat de AMC, care fiind competitor ai celor de la Royal Enfield au renunțat la toate modelele bazate pe motociclete Royal Enfield , mai puțin la modelul 700cc Chief. În același timp, Floyd Clymer a început să comercializeze motociclete sub numele Indian, fără să fie clar dacă era legal. Având în vedere că la momentul respectiv cei mai buni în materie de cadre și suspensii erau în Italia, a apelat la firma ItalJet a pilotului Leo Tartarini , care la momentul respectiv importa Triumphuri Boneville pe care le modifica. Din toată nebunia asta , am ajuns noi să vedem in 2018 pe malul lacului Como această motocicletă, care a și câștigat clasa E.

Clymer Indian Italjet Enfield 750cc

Chiar dacă am fotografia fiecare motocicletă văzută aici și fiecare detaliu, este greu de transmis aceeași emoție pe care o ai când vezi cu ochii tăi asemenea piese de istorie moto, când bagi nasul la propriu în ele și simți mirosul anilor trecuți. De aceea vă recomandăm să ajungeți măcar o dată la acest eveniment . Mai multe detalii despre Concorso d’Eleganza gășiți aici.

Lasă un răspuns