mar. Iul 7th, 2020

motoPovești: “Știu eu un drum…” în munții Baiului

Multe dintre poveștile noastre încep cu cele mai periculoase cuvinte pentru motocicliști: “Știu eu un drum!”. Așa a fost și când am încercat să ajungem la casa Seciu direct prin dealuri deși eu eram cu un Z750…și multe alte dați. Cam așa a început și ziua noastră superbă cu Honda Africa Twin 1100, Suzuki V-Strom 1050XT și Yamaha Tenere 700. De fapt lucrurile au început un pic mai devreme, când Adrian de la Est Bike Constanța ne-a întrebat dacă nu vrem să testăm aceste motociclete pe un traseu pe care îl știe el în apropiere de Valea Doftanei.

Spre deosebire de Iulian, eu mai ieșisem o dată cu Adrian la o tură enduro în Dobrogea, și eram conștient de “discrepanțele culturale ireconciliabile” pe care le avem în ceea ce privește mersul în afară asfaltului. Oricât am mai ieșit noi anul trecut pe drumuri forestiere și trackuri de rally raid pe la 4V Rally, încă mai avem multe de învățat. Totuși am mers pe încredere și pe ideea că nu o fi atât de inconștient să ne bage pe niște drumuri hard-core mai ales că eram cu motocicletele lui. Și în plus, orice ieșire din zona de confort, e benefică, mai învățăm câte ceva.

Așa că sâmbătă dimineața, desi vremea nu era chiar prietenoasă, ne-am întâlnit la Brebu cu Adrian, care adusese motocicletele în dubă de la Contanța.
După ce am mers pe valea Doftanei până la Secaria, am luat-o spre munții Baiului. Începutul ar fi trebuit să ne pună ceva semne de întrebare, pentru că încă de la prima urcare, pe un drum amestecat de piatră și noroi, părea că ambiția noastră ne depășește talentul, mai ales în cazul meu care mergeam cu Suzuki-ul V-Strom 1050XT echipat cu cauciucuri de stradă.

Totuși după o primă porțiune mai cu emoții, drumul arăta promițător, un drum forestier clasic cu piatră măruntă măcinată. Al doilea semn de întrebare ar fi trebuit să fie când la un momentdat ne-am întors din drum și am luat-o pe altă potecă, dar la momentul respectiv cred că ne plăcea prea mult plimbarea ca să ne dăm seama că de fapt nimeni nu știe cu precizie traseul. Ca să nu aveți aceste probleme am salvat traseul exact, îl găsiți pe site sub numele : Traseu off-road: munții Baiului.

Pe măsură ce ne-am îndepărtat de sat, drumul a devenit mai greu cu din ce în ce mai multă piatră. Prima parte mai dificilă a fost o urcare pe piatră cu niște serpetine destul de strânse. Aici s-a văzut cine are tehnică și cine nici măcar dorința (adică eu). A fost un moment bun să testăm cum urcă atât Suzuki-ul V-Strom 1050XT cât și Yamaha Tenere 700 cu pasager. Pe post de bagaj am fost eu în ambele cazuri, 90+kg de “traction control” suplimentar pe spate.

Primul popas l-am făcut în apropiere de Piscul Câinelui, de unde se vedea foarte frumos înspre valea Prahovei. Deși vremea era cam mohorâtă, am reușit să vedem în îndepărtare Sinaia,Cota 1400-2000, Coștila… În timp ce a început să plouă ușor și ne întrebam dacă să ne întoarcem sau să mergem în continuare ( și dacă mergem în continuare, pe unde să mergem? ) norocul ne-a scos în cale un cioban cu turma de oi, care ne-a indicat drumul spre Poiana Țapului. A urmat una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale traseului, mergând pe creastă, cu o priveliște ce te făcea constant să-ți pierzi concentrarea de la drum. Și acolo chiar trebuie să fii atent pe unde mergi, pentru că din când în când sunt niște șanțuri/șleauri mai mari, unele erau și cu apă, iar dacă ești pe trasa exterioară și te-ai dezechilibrat spre prăpastie, aia a fost…Nu neapărat game over…dar e foarte probabil să-ți faci prieteni noi la SMURD.

Apoi a fost o urcare mai abruptă în apropiere de Baiul Mare, dacă îmi aduc aminte, după care drumul a început să coboare. Toate bune și frumoase până am dat de o serie de bălți mai adânci cu apă și noroi. Vă mai aduceți aminte când ziceam la început de cauciucuri de stradă…combinat și cu o mică indecizie pe care am avut-o pe la mijlocul bălții când Iulian îmi tot zicea în cască “pe dreapta e mai tare pământul” am “reușit” să așez gentil în ditamai noroiul, ditamai V-Strom-ul. Ciudat e că l-am ridicat instant, acolo cu noroiul peste glezne n-am simțit cele ~250Kg.

Însă povestea de dragoste cu noroiul abia începea. Până aproape de civilizație, cam tot drumul prin pădure a fost numai prin noroi, probabil vreo 5-6Km de coborâre prin pădure pe care i-am făcut ca melcul, dar cu pulsul la maxim :)) Nu glumesc când zic cu pulsul la maxim, mai jos este e o poză cu relatia dintre pulsul meu si traseul parcurs,unde se vede că finalul a fost cea mai solicitantă parte. Cauciucurile Suzuki-ulul erau atât de pline de noroi că și pe bucățile scurte unde mai era puțin pietriș, dansam cha-cha-cha. Important este că până am ieșit la asfalt n-am mai trecut la intimități cu noroiul, acesta a intrat în contact doar cu anvelopele și din când în când cu cizmele.

Și cam asta fost ziua noastra de test cu Honda Africa Twin, Suzuki V-Strom 1050XT și Yamaha Tenere 700, cu siguranță una dintre cele mai tari ieșiri de sezonul asta și de aceea vă recomandăm acest traseu dar cu precauție și responsabilitate. Cum am scris și la articolul despre traseul propriu-zis, este bine să mergeți cu cineva care a mai fost sau care are o experiență mai bogată în off-road și vă poate ajută, foarte important este să aveți cauciucuri adecvate, iar dacă se anunță vreme rea,plouă…mai bine amânați ieșirea pe acest traseu.
În curând o să gășiți clipul cu această ieșire și pe canalul nostru de youtube: Motoroute Ro unde vă invităm să vă abonați si să porniți notificările pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Lasă un răspuns