sâm. Noi 28th, 2020

[motoȘtiri] Grupul care oferă cazare gratuită pentru motocicliști

O chestie foarte mișto și utilă, care se întâmplă de ani buni prin alte părți, a început să se întâmple și la noi. Există colegi motocicliști care își pun la dispoziție casa, curtea, garajul pentru alți motocicliști aflați la drum.

Cum funcționează?
Conceptul este destul de simplu și se bazează pe bunătatea oamenilor și pe reciprocitate. Oricine poate ajuta, intră pe grup și scrie acolo ce și cum poate oferi .Fie că este vorba de o canapea în sufragerie, de un pat, de o camera, de o curte pentru cort sau chiar de camere la hoteluri și pensiuni, toate sunt scrise pe grup, cam așa:

Apoi, Cezar Cojocariu, care a creat grupul, împreună cu ceilalți implicați în administrarea lui, centralizează datele în mod foarte organizat pe o hartă. Eu personal am aflat de chestia anul trecut prin vară, grupul fiind înființat în Iulie, și am urmărit atent cum se dezvoltă. Și s-a devoltat atât de frumos, încât în prezent sunt 4.300 de membri, iar harta arată foarte bine oferind, suficiente opțiuni pentru a face chiar un tur al româniei și nu numai, fiind oameni și din străinătate care oferă cazare. Contează in schimb să nu se abuzeze de bunăvoința oamenilor, dar știm că motocicliștii sunt oameni care pun mare preț pe respect.

Grup pe facebook : Cazare gratuită pentru motociclisti free accommodation for bikers

Lasă un răspuns