sâm. Noi 28th, 2020

[motoȘtiri] Harley-Davidson® București se alătură luptei împotriva epidemiei de Covid-19 prin proiectul Hero Iron

Sportster® Iron 883™

Pentru a aduce propria contribuție în lupta împotriva epidemiei de Covid-19, Harley-Davidson® București a creat proiectul Hero Iron, în care o motocicletă Sportster® Iron 883™ va fi modificată, urmând ca jumătate din banii obținuți din vânzarea ei să fie donați Institutului Prof. Dr. Matei Balș, pentru asistarea eroilor care luptă în prima linie a acestei teribile bătălii.

Proiectul Hero Iron are la bază un model Sportster® Iron 883™ – motocicleta simplă, dură și elegantă prin esență – care va fi modificată de către echipa de la Harley-Davidson® București.

Pasiunea și priceperea membrilor echipei Nordvil Moto – noul dealer al mărcii americane – pentru modificarea motocicletelor Harley-Davidson® a primit recunoaștere internațională prin premiile obținute. Modelul Sportster Iron 883 va fi modificat fără a i se altera caracterul simplu, redus la esență, care i-a adus atâta succes. Modificările vor include vopsirea aripilor, schimbarea scărițelor, a oglinzilor și altecâteva note foarte personale, pentru a întruchipa ideea de eroi care luptă pentru binele tuturor.

Bogdan Bucurescu, proprietarul Harley-Davidson® București a declarat: „Avem un sentiment al datoriei să ajutam în lupta împotriva acestei teribile boli care a afectat o lume întreagă și s-o putem face în felul nostru. Proiectul Hero Iron este contribuția noastră la efortul mult mai mare pe care îl depun cei care își asumă atâtea riscuri personale în această perioadă pentru binele tuturor.”
Filmul care descrie începutul proiectului este aici:

Lasă un răspuns