sâm. Aug 15th, 2020

[motoȘtiri][Video]MotoRC – Etapa a doua: Rezultate complete și reacții la cald

Weekendul acesta, 3-5 Iulie, a avut loc cea de-a doua etapă a campionatului MotoRC. Aceasta s-a desfășurat pe circuitul MotorPark de la Adâncata, însă spre deosebire de prima etapă, sensul de parcugere a circuitului a fost invers, anti-orar.

A fost un weekend foarte solicitant pentru toți participanții, fiind nevoiți să înfrunte temperaturi caniculare de peste 35 °C în aer și 60 °C la nivelul pistei, ba mai mult, sâmbătă în sesiunea de calificări, o ploaie torențială le-a dat strategiile multora peste cap.

La finalul celor 3 zile, la clasa regină, #Stock1000, Vlad Neaga s-a impus, podiumul fiind completat de Emil Drăghici și Ionuț Mistode. Au fost 16 tururi foarte disputate, cu multe situații neprevăzute și chiar cu câteva abandonuri care au făcut clasamentul final să arate așa : 

Am avut ocazia să stăm de vorbă cu protagoniștii duelului pentru primul loc de la Stock1000 Vlad Neaga și Emil Drăghici, care ne-au împărtășit câteva păreri la cald. (chiar la foarte cald, având în vedere temperatura ridicată de afară) :

De apreciat este dezvoltarea pe care o cunoaște acest segment al motociclismului, fiind profund impresionați să vedem numărul mare de participanți pe grila de start a fiecărei clase. Ne bucură foarte mult faptul că apar tot mai multe echipe, bine pregătite, care depun eforturi considerabile pentru a susține piloți la cât mai multe clase, așa cum sunt Racing Academy, VN Motorsport, BMR EXE sau IQRM. Se vede o creștere a interesului pentru acest sport, iar mai ales prin introducerea clasei Stock300 care ar trebui să fie o pepinieră pentru identificarea și creșterea piloților tineri, suntem plini de speranțe pentru viitorul motociclismului viteză de la noi din țară.
Rezultatele complete de la toate clasele le gășiți mai jos. Nu am vrut special să vă spunem prea multe detalii din timpul curselor, pentru a nu vă strică plăcerea de a le viziona integral pe LookSport3. Stock1000 miercuri de la ora 19:30 iar Stock300 și Stock600 vineri de la ora 18:00
Rezultate complete de la celelalte clase :

Lasă un răspuns