sâm. Aug 15th, 2020

[motoȘtiri][Eveniment] A doua etapă MotoRC by Rompetrol 2020, 3-5 Iulie

Prima etapă de MotoRC by Rompetrol a fost cât se poate de spectaculoasă, dar a doua promite să fie și mai și. Se va desfășura în sens antiorar, lucru care va da peste cap socotelile unora dintre favoriți și care face rezultatul foarte greu de prevăzut.

Piloții din MotoRC by Rompetrol sunt gata să ia startul din nou în curse, în weekendul 3-5 iulie, la Motor Park România, după doar trei săptămâni de pauză. Cursele ar trebui să fie incendiare și la propriu și la figurat, la toate cele cinci clase – Stock 1000, Stock 600, Stock 300, Rookies 1000 și Rookies 600. Asta pentru că prognoza meteo anunță temperaturi de peste 30 de grade în fiecare zi și pentru că nivelul a crescut foarte mult și mulți rideri se află în aceeași secundă, ca timp pe tur.

Cu noua clasă monomarcă Stock 300, unde se rulează cu motociclete BMW G 310 R identice, destinată în principal juniorilor, programul etapelor va fi plin în fiecare zi, cu peste 80 de piloți care vor trage tare pentru cel mai bun rezultat posibil la cele cinci clase.
La această etapă, circuitul Motor Park România se va parcurge în sens antiorar, lucru care îl transformă în cu totul alt circuit. Unele dintre numele consacrate de la clasele principale nu au experiență aproape deloc în această configurație a pistei, lucru care ar trebui să amestece puțin valorile și să asigure lupte spectaculoase pentru întâietate de-a lungul întregului weekend, lupte care vor culmina în cursele de duminică.
Deocamdată, MotoRC by Rompetrol este una dintre singurele forme de motorsport care și-au reluat activitatea în această parte a Europei și a făcut-o în forță, cu trei clase televizate (Stock 1000, Stock 600,Stock 300) și cu nume mari implicate în organizare și susținere, precum Rompetrol, BMW Motorrad, Kia și Michelin. Piloții celor trei clase vor avea parte de antrenamente libere vineri, 3 iulie, antrenamente și calificări sâmbătă, 4 iulie, și warm-up și curse duminică, 5 iulie. Cursa clasei regină, Stock 1000, va fi difuzată miercuri (8 iulie) seara pe Look Sport, iar cursele claselor Stock 600 și Stock 300 se vor transmite vineri (10 iulie), pe același post.
Pentru că suntem încă într-o perioadă delicată, se vor respecta normele de siguranță pentru limita cât mai mult posibilitatea transmiterii Covid-19 în padoc. Astfel, această etapă se va desfășura fără spectatori, iar piloții și membrii echipelor vor respecta normele de distanțare socială în padoc (măști, distanță minimă între persoane etc.). Înscrierile piloților se vor face exclusiv online.
Sezonul MotoRC by Rompetrol 2020, care a început pe 12-14 iunie la Motor Park România, are șase etape, cu ultima etapă programată pentru 23-25 octombrie.

Lasă un răspuns