lun. Noi 18th, 2019

[TEST][#inthecity]Piaggio MP3 300 HPe

Dacă vă întrebați de ce cei de la Piaggio i-au spus scuterului lor cu 3 roți “MP3”, aflați că este prescutarea de la Moto Piaggio a 3 ruote, adică motocicleta Piaggio cu 3 roți. E destul de evidentă denumirea, având în vedere că cele 3 roți sunt primul lucru pe care îl observi la el. Prima generație a apărut în 2006,având un sistem de suspensie patentat de Piaggio, ce face scuterul să fie capabil să se încline pe viraje și în același timp puntea față să poată fi blocată la semafor sau când staționează , scuterul rămând singur în echilibru. Bucurându-se de un succes enorm în rândul posesorilor categoriei B, mai ales în orașele aglomerate din Europa, până în prezent s-au produs 27 de variante cu motorizări și echipări diferite. Noi am avut ocazia să testăm pentru #motoroute #inthecity unul dintre cele 6 modele 2019 comercializate de The Bike Hub, importatorul mărcii Piaggio în România, modelul MP3 300 HPE.

Faza pe hârtie
Noul MP3 300 HPE este varianta mai agilă și mai ușoară a scuterului cu 3 roți ce a redefinit mobiiatea urbata(*peste 180,000 de unități vândute de-a lungul timpului). Noul Motor HPE(High Performance Engine) dezvoltă cu 24% mai multă putere decât generația anterioară și deși este același motor ca pe Vepsa 300GTS, datorită folosiri unei mapari și a unui airbox diferite, produce mai mulți cai, dezvoltând 24.6CP@7.750rpm și cu un cuplul de 24.5Nm @6.500rpm. Scuterul vine echipat standard cu ABS și ASR ceea ce îl face să fie foarte sigur pe orice suprafață de rulare. Are lumini DRL cu LED, un spațiu suficient de amplu de depozitare sub șa cât și un bord digital ușor de citit. Tot pachetul cântărește pe la 220Kg.
Partea cea mai atractivă pentru posesorii de categoria B, este că poate fi condus de aceștia fără să fie nevoie de obținerea unei noi categorii. Fiind vorba doar 3 roți și nu 4, singura asemănare fiind frână de picior care acționează pe toate roțile, noi zicem că cei fără exeperiență pe două roți, ar trebui măcar să ia câteva ore în poligon pentru a se familiariza cu dinamica acestui vehicul.

Faza pe stradă
Am testat acest scuter vreme de câteva zile prin Bucureșți și foarte puțin înafară, pe autostradă. La început când te urci pe el o să ti se pară un pic ciudat modul în care se simte când virezi, n-aș spune că se simte fix ca un scuter pe două roți, însă este asemănător.
Primul lucru care ne-a plăcut,și mie și lui Iulian, este sistemul de blocare a roților față pentru menținerea scuterului în echilbru fără cric. La o apăsarea de buton, puntea față se blochează și scuterul stă singur. În momentul în care accelerezi, mai precis când treci de 2.5000rpm, sistemul se deblochează și poți pleca. De asemenea poți debloca și manual sistemul, apăsând același buton. O altă particularitate, dacă nu este nimeni pe șaua scuterului, acesta nu v-a pleca de pe loc indiferent de cât accelerezi.

Suspensia patentată de Piaggio funcționează foarte bine, chiar și atunci când o roată inalneste o suprafață foarte denivelată și cealaltă este pe o bucată lină, sau atunci când drumul este valuri sau în pantă și cele două roți nu rulează la același nivel. Suspensia păstrează contactul pe ambele roți indiferent de ce intalneste in cale. Singura problemă pe care am întâlnit-o este în momentul în care vezi o groapă și ești tentat să o “incaleci” cu cele două roți, distanța dintre cele două roți este destul de mică așa că mai bine încerci să o eviți cu totul.
Poziția este una confortabilă, șaua are și un mic suport lombar pentru conducător, protecția la vânt este în schimb mai limitată. In cazul în care rulezi în afară orașului la viteze mai mari, i-ar trebui un parbriz mai mare care să te protejeze mai bine.
Frânele funcționează foarte bine pentru greutatea scuterului, există 3 posibilități de acționa frână: o manetă pentru frână față, altă pentru frână spate și o pedala pentru toate cele 3 roțile.Pedala de frână este acolo mai mult din cauza legislației, dacă ai ceva experiență pe două roți, probabil vei uita de existența ei.În plus există și o frână de parcare,pentru atunci când scuterul este staționat și cu puntea față blocată.
Ce nu am înțeles inițial, a fost de ce mai este nevoie de cric central dacă există acest sistem de blocare a punții față, însă se pare că este acolo pentru situații de urgență când poate nu ar funcționa acel sistem.
Consumul înregistrat în testul nostru a fost undeva sub 4% (26.2Km/L) , în condițiile în care am testat și mersul în doi. Motorul HPE își face treaba cu prisosință și cu pasager poți să fii și să pleci primul de la semafor. Legat de mersul prin traficul aglomerat, în ciuda celor două roți, dimensiunile sunt similare cu cele ale unui maxi scuter, lățimea fiind de 800m, ceea ce înseamnă că poți să te strecori printe mașini mai bine decât ai face-o cu o motocicletă.
Per total, este o opțiune interesantă pentru cei ce vor să câștige câteva zeci de minute în traficul urban, dar nu au timpul pentru a mai da de categoria A pentru a lua un scuter convențional de 300cc cu două roți. Prețul scuterului testat de noi este de 7.378EUR. Mai multe detalii despre intreag gamă Piaggio, prețuri ,culori cât și disponibilitatea pentru test-ride, găsiți la The Bike Hub.
Cum se descurcă efectiv în oraș, vedeți în experiementul făcut de noi aici :

Lasă un răspuns