aprilie 24, 2024

Prima ieşire pe 2016 Cheia + Siriu

După mai multe încercări timide pe 2016, o ieşire pînă la Adâncată şi două cafele în centru, am reuşit în sfârşit strângem şi noi rândurile facem o ieşire corespunzătoare. 3 ore de discuţii mai târziu, s-a stabilit: mergem pe Siriu şi ne întoarcem pe Cheia. Aşa , a două zi la 8:45 trebuia ne vedem cu toţii la Mol-ul din Otopeni. Echipa…6 bucăţi…un CBR 600RR, un XJ6 Diversion F, un Z750, un Z800, un ZX10R şi un ZZR.andrei_cameraS-a făcut 9:15 până ne-am strâns toţi, pînă am pus camerele, pînă am mai băut o cafea… Am plecat în coloana, nimic special până la Ploieşti. După Petrom-ul de la Ploieşti trebuia să facem dreapta spre Păuleşti, Plopeni, Vălenii de munte, dar Bogdan nu ştia drumul, de asta şi mergea mai în spate. Fix acolo îl găseşte depăşitul, ne face pe toţi şi se duce în faţă🙂 Ne-am oprit, am ras, numai bine ne-am mai dezmorţit un pic, până a reuşit el se întoarcă pe DN.

Am ajuns la Văleni, am făcut plinul şi au început din nou parlamentările. Am schimbat traseul, am zis e mai bine mergem pe Cheia şi ne întoarcem pe Siriu, nu „stea în mâini” prea mult pe coborâre ăştia cu vitezane 🙂 Dă-i bătaie pe Cheia, drum destul de prost, multe zone găurite, asfalt vălurit, mai ales pe portiunea de serpentine…dar a fost ok. Ne-am oprit la Il Rifugio mâncăm.Băieţii cu ZX10R-ul şi ZZR-ul erau deja bronzaţi de când ne aşteptau în parcare (noi restul am mai prins şi semafoare 🙂 ).
Popas Il Refugio
Am zis intrăm puţin prin Braşov vedem cum mai arată oraşul…Fix de ce era nevoie pentru echipa noastră puternic sudată :). Haos total, unii s-au dus pe centură, alţii prin oraşpînă la urmă ne-am regăsit la ieşire spre Târgul Secuiesc. De acolo am mers cât de cât în coloana, drumul relativ bun, puţine maşini pe parcurs, câteva camioane care cărau lemne. Ne-am oprit din nou după Întorsura Buzăului realimentăm. Deja au început apară semnele de oboseală, dureri în partea dorsală la toată lumea 🙂


Pe Siriu s-a mers mai legat, într-un ritm mai bun. Deja cred toată lumea vroia ajungă mai repede acasă 🙂 Doar un semafor pe o porţiune în lucru ce ne-a scos din ritm. Ne-am mai oprit la locul clasic de popas lângă baraj, am mai făcut o poză, am mai vorbit cu alţi motocicliştişi înapoi spre casă. Traseul parcurs de noi este cel de jos. Ne-a luat cam 10 ore -l facem, în condiţiile în care ne-am oprit mâncăm la Il Refugio şi în Ploieşti la întoarcere. Pentru detalii legate de condiţiile rutiere citiţi Circuit Cheia+Siriu

3 thoughts on “Prima ieşire pe 2016 Cheia + Siriu

    1. Sigur, deocamdata nu se intrevede nimic in viitorul apropiat („pentru ca vreme” 🙂 ) , dar tinem legatura.

  1. hahaha :)) data viitoare cand treceti prin Brasov, dati un semn ca va arat eu orasul ca sa nu mai aveti probleme :))))

Dă-i un răspuns lui andyDesmo Anulează răspunsul

Please disable your adblocker or whitelist this site!