În timp ce vedeam ultimele ture de la Valencia ieri, mi-au venit în minte cuvintele lui Ayrton Senna :” if you no longer go for a gap that exists you are no longer a racing driver “( traducere aproximativă „dacă ai loc depăşeşti şi nu o faci , nu mai eşti un pilot de curse”). Asta pentru îl vedeam pe Marquez stând la 0.3 secunde de Lorenzo,tură de tură, fără încerce măcar o dată -l depăşească, ba chiar încurcându-l pe Pedrosa atunci când acesta i-a prins din urmă.
Cel mai spectaculos sezon de motogp din ultimii ani a ajuns la sfârşit, însă din păcate sfârşitul a lăsat un gust amar spectatorilor. Când zic asta nu refer la rezultatul propriu-zis, încoronarea lui Lorenzo, ci la modul în care s-au desfăşurat ultimele trei curse.

celebration-time-lorenzo-marks-his-fifth-title
          Deşi privind obiectiv, doar din prisma punctelor acumulate, nu uităm campionatul nu este un concurs de popularitate, putem spunem Lorenzo a câştigat meritat acest campionat. Implicarea lui Marquez în această lupta a fost elementul ce a umbrit acest sezon şi a ştirbit strălucirea titlui câştigat de Lorenzo.
Avea Rossi vreo şansă dacă nu ar fi plecat de pe ultimul loc ? Probabil nu, luând în calcul ritmul de cursa a lui Lorenzo. Însă şansele ar fi crescut cu siguranţă dacă Marquez nu l-ar fi protejat şi l-ar fi depăşit în schimb. De aici se naşte întrebarea ,ca şi la Sepang, de ce nu l-a atacat Marquez pe Lorenzo. În opinia mea, Marquez, avea mijloacele necesare pentru a-l depăşi pe Lorenzo la Valencia, iar după incidentul din Malaezia, situaţia chiar o impunea,asta dacă dorea mai recâştige din fanii pierduţi. Transformânduse în protectorul lui Lorenzo, Marquez nu a făcut decât contribuie la scindarea fanilor în două tabere, care nu au întârziat se atace reciproc imediat după terminarea cursei ( facebook-ul şi internetul fiind inundate de caricaturi şi meme-uri cu cei 3 protagonişti).

            Aşa cum bine nota Tiberiu Troia într-un articol publicat după cursa de la Sepang:“Spectacolul trebuie continue, jocurile de culise rămână apanajul sporturilor care nu mai sunt de mult altceva decât o afacere de prost gust şi momentul Sepang 25 octombrie 2015 rămână în amintirea colectivă un moment de rătăcire, nu ca începutul unei noi perioade.” Toate jocurile de culise, toate strategiile şi toate bisericuţele formate au făcut ca duminică la Valencia avem doi coechipieri(Pedrosa vs Marquez) care intră în clinch pentru a proteja concurentul de la echipa rivală…un campion mondial huiduit la premiere, acasă de proprii conaţionali.

Un lucru pozitiv care merită remarcat a fost evoluţia lui Dani Pedrosa , care a arătat nu are degeaba desenat samuraiul pe cască, şi ne-a reamintit ce înseamnă fii un pilot de curse pînă la capăt prin încercarea de depăşire din finalul cursei.

lorenzo-AFP-M
Cu toate astea , putem spune în încheiere am fost norocoşi asistăm la un sezon atât de spectaculos. Trecerea anilor va arată dacă acest sezon va rămâne în amintirea colectivă ca sezonul câştigat de Jorge în ultima cursa la Valencia sau sezonul care i-a fost furat lui Vale.

12208650_1088055044568689_841636869990339445_n
Vom vedea la anul repercursiunile acestui final de sezon şi cum se va schimbă lumea motogp, însă sperăm sezonul viitor va fi lipsit de astfel de jocuri.

file-08-5830483046350746

Categorii: Citește

Lasă un răspuns

Articole similare

Citește

[EICMA 2018] Arc Vector

Ceea ce ne place cel mai mult la EICMA este faptul că poți să te plimbi pierdut prin pavilioane și să dai peste un stand mai retras, care nu are foarte multe motociclete expuse , Citește mai mult…

Citește

Ce am văzut la EICMA 2018

Anul acesta am fost pentru a doua oară la EICMA. Dacă anul trecut ne-a dat complet peste cap primul contact, de data aceasta am venit cu un plan bine făcut. Ne-am notat standurile pe care Citește mai mult…

Citește

[EICMA 2018] Standul Honda

Ca și anul trecut, Honda a avut unul dintre cele mai mari standuri de la EICMA, aici putând fi găsită absolut toată gama, de la simpaticele Monkey și SuperCube, la motocicletele de strada,motocross, enduro, întreaga Citește mai mult…