mar. Iul 7th, 2020

Top 15 locuri pitorești din România unde am ajuns cu motocicleta

Unul dintre motivele pentru care am făcut site-ul motoroute.ro a fost dorința de a prezenta locurile frumoase din România și cum să ajungi la ele. Deși pentru motocicliști drumul este mai important decât destinația, de multe ori ne alegem punctele intermediare pentru popas tocmai luând în calcul priveliștile și peisajele din zonă. Noi zicem că pe două roți este cel mai frumos mod de a descoperi România, însă la multe dintre ele se poate ajunge și cu mașina, toate având căi relativ ușoare de acces.
Pentru că este imposibil să faci departajarea între locuri pitorești, fiecare având ceva special, am încercat să le grupăm pe zone geografice. Așadar începem de la Sud-Est, din bătrâna Dobroge și vom continuă până în vestul țării.

1. Canalul Dunăre-Marea Neagră – Monumentul Tineretului & Ansamblul Rupestru Murfatlar
Monumentul dedicat în vremea comunismului celor care au construit Canalul Dunăre – Marea Neagră. Monumentul, denumit și Înaripata, a fost ridicat în zona fostului sat Straja, ras de comunişti pentru traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Este înălţat pe un soclu de beton, de aproape 10 metri, cu 12 coloane adânci de 20 de metri, şi este lucrat din oţel inoxidabil. Statuia, fără soclu, are 38 de metri înălţime. Opera de artă întrupează un înger fără aripi – mai degrabă o flacără stilizată pentru ochiul necunoscătorilor. Este o zona uitata de lume, ruinele unui CAP abandonat si campul vast te fac sa te simti un pic in Mongolia. Foarte putin mai stiu de existenta lui, asa ca de obicei nu vei intalni pe nimeni in zona. Puteti ajunge aici din DN3, pe drumul forestier ce merge spre Ansamblu Rupestru Murfatlar, un alt loc interesant de vizitat.

2. Cetatea Arganum & Capul Dolosman
Capul Doloșman sau Dolojman este o arie protejată de interes național de tip avifaunistic, floristic și faunistic,ce se află la est de satul Jurilovca.Aria naturală acoperă marginea estică a promontoriului Doloșman, și reprezintă o formațiune geologică (faleză calcaroasă) ce cuprinde ruinele cetății Argamum – Orgame și abruptul stâncos al falezei. În antichitate Herodot îl menționează sub denumirea de Orgamon, fiind în acel timp un cap al Sciției minore pe țărmul apusean al Pontului Euxin. Denumirea Doloșman este otomană, provenind din cuvântul dolaș (obstacol) sau dolașma (loc de trecere). În prezent, el privește apele limanului Razelm format ulterior. Accesul se face pe DJ229P pana in apropierea zonei protejate, de acolo urmand sa faceti o plimbare scurta de 10min pe jos pana la plaja sau la vestigiile cetatii.

3. Cetatea Enisala
La mai putin de 30min de mers de la capul Dolosman, se afla ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Eraclea sau Herakleia, îndepărtându-ne în timp) se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

4. Cetatea Troesmis & Lacul Iacobdeal
Troesmis a fost o cetate getică aflată în nord-vestul Dobrogei de astăzi (județul Tulcea), pe malul Dunării, lângă Balta și fostul cătun Iglița.Orașul antic ocupa o suprafață întinsă, între Balta Iglița, dealul Piatra Râioasă și comuna Turcoaia, acoperită azi de ruine. Primele săpături au fost făcute de Engelhardt în 1864-1865. Ruinele au fost apoi văzute și studiate fără săpături de către Grigore Tocilescu (ocazie cu care Pamfil Polonic a ridicat planul celor două cetăți) și de Vasile Pârvan. În 1939 Emil Coliu a explorat curtina de nord a Cetății de Vest. Dar rezultatele și rapoartele acestor puține cercetări au rămas în cea mai mare parte nepublicate. In prezent spatiul a fost lasat de izbeliste, nu este nimic organizat, nu veti gasi nicio panou cu informatii, insa merita o plimbare pana acolo doar pentru privelistea pe care o ai de acolo asupra vechiului brat al Dunarii, Macin. Accesul se face din DN22D pe un drum de pamant.
In apropiere se afla si lacul Iacobdeal sau “minunea de smarald din cariera Turcoaia”, cum mai este numit.Lacul Iacobdeal,este un lac antropic, care s-a format într-o veche carieră de granit exploatată în urmă cu zeci de ani. Dinamitarea uneia dintre galerii, a făcut ca apă din pânza freatică să inunde locul și astfel s-a creat lacul.
Oamenii locului îl denumesc „La fântâna” și spun că nu ar avea mai mult de 20m în adâncime și că acoperă zeci de utilaje rămase în urmă, după exploatarea carierei.Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei, forma de căldare, creează o imagine inedită, semănând cu un lac glaciar, lucru ce face ca acest loc să fie unic. Este înconjurat de pereți smălțuiți de granit, maluri abrupte și se spune că în adâncimile sale ar trăi pești mari.

5.Lacul Bolboci – Podul cu Florile – Lacul Scropoasa / Transbucegi
Transbucegi-ul este unul dintre drumurile favorite ale noastre, in ciuda statului legal incert. E adevarat ca de la asfaltare, zona a devenit foarte aglomerata. Cum marea majoritate se duce de obicei spre Piatra Arsa si platoul Bucegi, asa inseamna ca daca la cabana Dichiu faceti stanga, veti ajunge intr-o zona mai putin aglomerata si foarte ofertanta in ceea ce priveste peisajele.
Lacul Bolboci au “marea din Bucegi” este un lac de baraj artificial în Masivul Bucegi, pe râul Ialomița, în spatele barajului Bolboci, cu un volum util de 17,9 milioane m³.Este la o distanță de 8 km de Sinaia și la 10 km (2 ore de mers) de Peștera Ialomiței
Vârful Zănoga Mare” sau “Podu cu Florile
Este un platou excavat în muntele Zănoaga Mare.Zona Podu cu Flori s-a format prin valorificarea calcarului. Pe vremea lui Ceauşescu s-au scos sute de basculante de piatră, necesară construcţiei barajului de la Bolboci, lucrare finalizată în 1989.
Traseul de la Barajul Bolboci şi până la Podu cu FLorile are o lungime totală de circa 4 kilometri. Pe circa 3,5 km se merge alături de marcajul cruce roşie, al traseului turistic Cabana Bolboci – Canton Brătei. În dreptul cabanei Bolboci, se face stânga şi se urcă pe creastă, şerpuind prin pădure, pe un drum forestier destul de greu pentru o masina normala.
Este probabil cel mai frumos loc de belvedere din zonă. De aici se vede Lacul Bolboci, platoul Bucegilor şi cheile Zănoagei.
Tot in apropiere se afla si Lacul Scropoasa impreuna cu Cheile Orzei si Cascada Şapte Izvoare.Iti ia cam 1h-1h30min in functie de cum te misti (pe jos) daca urmaresti traseul cu crucea albastra ce incepe de la campingul Zanoaga.Se trece apa pe un podeţ din capătul din stânga al campingului şi se urmează marcajul. Este un traseu bine marcat, aşa că nu aveţi cum să vă rătăciţi. Este de preferat, însă, să îl începeţi în prima parte a zilei, pentru a nu veni la locul de cazare pe înserat, întrucât zona este frecventată de urşi. In apropiere se afla si Cascada 7 Izvoare, care se spune că are cea mai pură apă din lume.

6. Tabla Buții
Cunoscut în trecut ca „Pasul Tabla Buții”, trecătoarea face legătura între Munții Tătaru și Carpații Orientali.
În urmă cu mai bine de 330 de ani, Pasul Tabla Buții era considerat drept principala trecătoare practicabilă din punct de vedere comercial. Povestea de la Tabla Buții începe de pe vremea dacilor, care foloseau acest drum foarte des. Ulterior, romanii au construit un drum pavat cu lespezi de piatră care pleca de la Măneciu, pe Valea Teleajenului, și ieșea prin Pasul Tabla Buții dincolo de munți.Din Slon, distanța până la Pasul Tabla Buții este de vreo 15 kilometri, din care nouă kilometri pe un teren accidentat. Efortul de a ajunge aici se merită, pentru că zona este de o frumusețe rară. De aici, de la 1.400 de metri altitudine pot fi zăriți Munții Ciucaș inclusiv Cabana Muntele Rosu si Centrul de Seismologie, Muntii Siriu si Muntii Podul Calului, afllati in apropiere de DN 10.
Ajunsi in Pasul Tabla Butii puteti vizita Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial si ruinele cetatii medievale de vama Tabla Butii.
Noi am fost aici, venind pe drumul de Cheia (DN1A), iar la Măneciu-Ungureni ne-am îndreptat către baraj și am mers spre Slon. Depinde foarte mult vremea cand te aventurezi pe aici, daca vii dupa o ploaie sunt unele zone unde este dificl sa treci fara o masina 4×4.

7. Vulcanii Noroioși
Pe glob, sunt aproximativ o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare. România, prin rezervaţia naturală din Buzău, se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa.În România, vulcani noroioşi pot fi întâlniţi şi în alte locuri, precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiţi ”gloduri” sau ”ochiuri de glod”. Însă, zona cea mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici din judeţul Buzău.
La Pâclele Mari sunt vulcanii noroioşi mici, care probabil nu vă vor impresiona foarte tare, iar la Pâclele mici sunt “adevăraţii vulcani noroioşi”. Drumul este prost, cu multe denivelări şi gropi,traversează multe sate, iar ultimii 4-5 kilometrii sunt pe un drum semiforestier cu dale de beton. Ajunşi la Pâclele Mici, ne-am abandonat motocicletele în parcare şi am urcat un mic deal până la zona vulcanilor. Se poate urca lejer.

8. Lacul Rosu – Cheile Bicazului
Cheile Bicazului au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova.Cu o lungime de peste 6 km, zona Cheile Bicazului se desfășoară între Lacul Roșu în amonte și localitatea Bicaz-Chei în aval, și este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bica, unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară, oferind niște imagini foarte spectaculoase. Venind dinspre Gheorgheni, drumul începe să urce ușor, iar după o serie de curbe și serpentine prin pădure ajunge pe malul Lacului Roșu, la poalele Muntelui Hășmașul Mare.Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în urmă prăbușirii unui versant din cauza cutremurului din 23 ianuarie 1838.Numele său provine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. În limba germană se numește Mördersee (“Lacul Ucigașul”); în maghiară, gyilkos = ucigaș, deoarece, potrivit legendei, surparea de teren ar fi acoperit un sat, omorându-i atât locuitorii lui, cât și animalele. Apă adunată a avut culoarea roșie de așa de mult sânge, încât numele lacului a devenit atât Lacul Roșu, cât și Lacul Ucigaș.
Imediat după lacul Roșu, încep Cheile Bicazului, o zonă extrem de impresionantă datorită pereților de stâncă printre care trece drumul.

9. Pietrele Doamnei – Transrarau
Transrarău, denumit și drumul comorilor, face legătură între satele Chiril (la Sud) și Pojorâta (la Nord).La început, venind dinspre Chiril, s-ar putea să aveți impresia că intrați pe o potecă de munte asfaltată, cel puțin noi așa am crezut și pentru vreo 500m ne tot întrebam dacă suntem pe drumul bun și asta din cauza că drumul este foarte îngust. Pînă la cabana Rarău drumul are lățimea unei mașini, iar in lateral sunt niște dale de beton pentru situațiile in care se întâlnesc două mașini. De aceea este bine să mergeți cu precauție. De la cabana Rarău înspre Pojorâta, drumul se lățește, fiind câte o bandă pe fiecare sens și urmând o serie de serpentine super. În apropierea cabanei Rarău există un drum un drum forestier cu pietre care trece pe lângă stația meteo și ajunge pînă la Pietrele Doamnei.

10. Vulcanul stins de la Racoș, Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt
Racos se afla la mai puțin de 70 de km de Brașov, pe drumul spre Sighișoara. In imediata apropiere a satului este locul ultimei erupții vulcanice a Munților Carpați, locul ultimelor erupții bazaltice cuaternare ale munților Carpați. Se poate ajunge cu motocicleta si cu mașina până la o distanta de arpox. 500de metri de craterul vulcanului…iar de acolo mai faceți câțiva pași pe jos.
In imediata apropiere a craterului vulcanului mai găsiți doua obiective turistice,monumente ale naturii: lacul Brazi, cunoscut drept “Lacul de Smarald” si coloanele de Bazalt.
Lacul este înconjurat de formațiuni de bazalt și are o culoare verde-albăstruie. În trecut, aici a fost cariera Brazi, în fapt, o căldare gigant care a permis strângerea apei. Localnicii spun că cei care lucrau la vechea carieră ar fi săpat până la pânza freatică și astfel bazinul s-ar fi umplut cu apă. Pe plăcuța informativă de pe malul lacului scrie însă că acesta s-ar fi format în urma precipitațiilor acumulate, iar 80% din volumul de apă ar fi același de 20 de ani încoace.
La 5 minute distanță de Lacul de Smarald mai poți vedea Coloanele de bazalt, un loc despre care se spune că ar emana energii pozitive.
Coloanele de bazalt sunt rezultatul scurgerilor de lavă și au o înălțime de 12-15 metri. Au o formă hexagonală, frumos cioplită de mama natură, iar cățăratul pe ele este periculos și strict interzis.
Si daca tot ajungeti in zona, trebuie sa stiti ca si in sat aveti ce vedea, în interiorul așezării pe artera principală a satului gasiti Castelul Sükösd-Bethlen (construit în 1664).Edificiul este înconjurat de ziduri de piatră, în fiecare colț existând câte un bastion circular, întocmai ca în filmele care descriu perioada Evului Mediu.

11. Transfăgărășan & Lacul Bâlea
Ce ar mai putea fi spus despre Transfagarasan si Lacul Balea…probabil cel mai cunoscut drum montan de la noi din tara.
Anul acesta, drumul este programat sa se deschida pe 29 iunie 2020. Sfatul nostru pentru a va bucura in adevaratul sens de acest drum este sa va programati o plimbare aici in timpul saptamanii si sa evitati categoric sa veniti in timpul unei sarbatori legale, pentru a nu risca sa gasiti coloane de masini de kilometri.

12. Sarmizagetusa Regia
Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.
După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO
Ca sa ajuneti aici mergeti pe DJ705A de la Costești. Drumul a fost asfaltat în urmă cu câțiva ani și este perfect de dat, doar că trebuie să aveți grijă că este mai îngust și mai sunt alți turiști care merg sau se întorc de la Sarmisegetuza. In zona mai gasiti si alte atractii turistice cum sunt Cetatea Dacica Costesti/Cetatea Blidaru , Pestera Cioclovina, Cetatea dacica Fetele-Albe, Cetatea Dacica Piatra-Rosie.

13. Lacul Oasa – Transalpina
Lacul Oasa a luat nastere odata cu construirea barajului cu acelasi nume, in anul 1979. Aici, s-a dorit construirea unui baraj din beton, cat mai solid, in vederea unei sustineri de cat mai lunga durata. Detaliile tehnice au fost studiate indelung pana la stabilirea unei formule ideale pentru zona in care se dorea amplasarea barajului. Lacul rezultat in urma constructiei are in prezent o suprafata de 460 de hectare si un volum de 136 mil. metri cubi. De o frumusete rapitoare, lacul Oasa impreuna cu peisajele din jur reprezentau inca din vremea inaugurarii un punct de atractie turistica indeosebi pentru locuitorii din zona.Barajul este punctul de plecare a doua trasee montane spectaculoase catre varful Cindrel, dar si locul ideal pentru pasionatii de pescuit intrucat lacul Oasa gazduieste numeroase exemplare de pastrav si craiete.
Barajul este traversat de DN67C (Transalpina) care leagă orașele Sebeș și Novaci. Transalpina sau Drumul Regelui este cea mai inalta sosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele la 2.145m si este un adevarat delciu pentru motocicilisti cat si pentru automobilisti. Categoric este unul dintre drumurile moto favorite de la noi din tara, insa pentru anul acesta va trebui sa asteptam pana pe 1 Iunie pentru redeschiderea drumului.

14. Cascada Bigăr
Cascadă Bigar a fost declarată locul unu în topul cascadelor unice din lume de către The World Geography în 2014. Personal mi se pare un pic exagerată reclama făcută, iar pozele senzaţionale te fac să ai aşteptări mult mai mari legate de acest loc. Între borna kilometrică 20 şi borna kilometrică 21, când vii dinspre Oraviţa spre Bozovici este o cascadă mult mai frumoasă.
Dinspre Oraviţa trebuie să mergeţi în direcţia Bozovici, iar cascadă se află fix în locul în care paralelă 45 latitudine nordică străbate teritoriul ţării noastre. De altfel, paralela 45 este mult mai bine semnalizată faţă de cascadă, aşa că dacă rataţi indicatorul pentru Cascada Bigar vă puteţi orienta mai uşor după cel pentru paralelă.

15. Cazanele Dunării – Dubova
Dacă vă plac drumurile de coastă, probabil drumul de la Cazanele Dunării, cel puțin dintre Drobeta Turnu Severin și Moldova Veche, este fix ce trebuie, dar noi zicem să nu vă opriți acolo și să continuați până la Oravița, poate chiar să vă aventurați cu o mică buclă până la Baziaș, locul unde intră Dunărea în țară.
Am parcurs acest drum ultima oară în Iunie 2019 și la aceea dată asfaltul era satisfăcător. Prima parte de la Dr.Turnu Severin la Orșova este asfaltată foarte bine, drumul este marcat, însă s-ar putea dacă veniți în weekend sau când este vreo sărbătoare legală (cum am fost noi), această bucată să fie aglomerată și să fie o mică coadă creată de cei ce vor să treacă granița la Sârbi.
O să vă mai luptați un pic cu aglomerația și pe bucata Orșova-Dubova, zona atrăgând turiști ce vor să vadă Cazanele Mici cât și statuia în piatră Chipul lui Decebal din golful Mraconia.
Apoi traficul ar trebui să fie mai lejer, iar probabil dacă veniți în timpul săptămâni nu există această problemă deloc. După Cazanele Mari este o bucată cu astfalt proaspăt, foarte bun drumul. Atunci când am fost noi doar ce turnasera asfaltul, drumul încă nu era marcat.

Bineînțeles că sunt mult mai multe locuri frumoase în România care merită văzute și multe dintre ele le găsiți pe harta noastră cu drumuri moto.

Lasă un răspuns