Cred că nu este moment mai prost pentru un motociclist să-i expire permisul decât primăvara, la începutul sezonului. Ca să nu am vreo surpriză de genul asta, cine știe din ce motive, să dureze mai mult preschimbarea permisului în primăvară când îmi expira, m-am hotărât în iarnă, noiembrie 2017, să-mi reînnoiesc permisul auto și moto. Mai departe o să vă prezint un ghid scurt cu lucrurile pe care trebuie să le aveți în vedere pentru reînnoirea permisului iar apoi vă voi povești experiența mea cu DRPCIV București.

Pe scurt trebuie să aveți:
1.Fișă Medicală TIP pentru permis auto
Aveți nevoie să obțineți o fișă medicală de la o Unitate Medicală Autorizată care să spună că sunteți apt din punct de vedere medical pentru condus autoturisme. Este vorba de mai multe mici examinări (psiho, ORL, EKG etc). In mod normal NU se ia sange pentru realizarea acestei fise medicale.
Fişa este necesară,obligatorie indiferent dacă depuneţi dosarul înainte sau după expirarea propriu-zisă a permisului. Prețul perceput de clinicile care sunt autorizate este în jur de 150ron.
Lista cu unitățile medicale autorizate să elibereze această fișa depinde de la județ la județ, așa că un search pe google vă poate ajuta să alegeți unitatea medicală cea mai apropiată. În medie controlul dumneavoastră și completarea ei durează cam o ora și este valabilă 1 an. Aveți mare grijă să fie toate ștampilele necesare pe ea și să scrie „Apt din punct de vedere medical pentru categoriile X,Y,Z” (unde X,Y,Z sunt categoriile deținute de dvs.

Update: Mai nou, din Ianuarie 2018, mai aveți nevoie de o adeverință de la Medicul de Familie care să specifice că nu suferi de boli cronice și psihice. Această adeverință se cere din ian-feb 2018, până acum nu era necesară. Pentru siguranță, puteți întreba și la telefon la Unitatea Medicală care vă face fișa.

2. Buletin – COPIE xerox și ORIGINAL
Pentru schimbarea permisului trebuie să te prezinți cu o copie xerox după buletin și cu buletinul original (să te vadă că ești tu).

3. Permisul auto expirat – ORIGINAL – care o sa rămâna la ei

4. Dovada plății contravalorii permisului de conducere – 68 lei (incepand cu sept 2017 pentru Bucuresti, la DRPCIV se poate plati taxa la acelasi ghiseu la care depui actele si faci poza pentru permis)

Potrivit Ordinului MAI nr. 123/2013, cererea (care se completeaza la ghiseul unde depuneti actele) şi actele prezentate anterior se depun personal de către titular la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor. Pentru a evita cozile, cel puțin la DRPCIV București există și posibilitatea de a face o programare online, existând în incinta unității un ghișeu care se ocupă doar de programările online. Acestea se pot face la adresa : http://www.drpciv.ro/rezervareb/preschimbare.php

Ce poate să meargă prost ?
Acum să vă povestesc cum mi-am schimbat eu permisul la DRPCIV în Șoseaua Pipera nr. 49, ca să știți ce poate merge prost la reînnoirea permisului. De menționat că nu am buletin de București, dar lucrând în zona Pipera, am fost la sediul DRPCIV de aici, deci se poate reînnoi permisul oriunde,indiferent de domiciliu.

Primul pas a fost să fac rost de Fișa medicală. După ce am căutat pe google, am găsit două clinici particulare apropiate, una pe calea Floreasca, cealaltă pe sos.Pipera fix vis-a-vis de DRPCIV. La ambele prețul era 150Ron așa că am ales să mă duc la cea din șoseaua Pipera fiind mai aproape.
Ajuns la recepție mi s-a spus că o să dureze cam o ora toate controalele și completarea fișei. Fiind vis-a-vis de DRPCIV clinica are „vad”, e plin mai tot timpul, însă lucrurile merg ca pe bandă rulantă. Am luat toate cabinetele la rând, am făcut toate controalele după care am plecat cu fișa completată spre DRPCIV in aproximativ 45min.
Am traversat, am intrat în clădire și m-am dus la etajul 1, unde am luat un bon de ordine. M-am uitat la ecranul din sala de așteptare, mai aveam 121 (o sută doua zeci si unu) de persoane în fața mea, așa că am plecat cu gândul să mă întorc mai după prânz când poate o fi mai liber.
La a două încercare am avut noroc, „doar” 100 de persoane. Am așteptat aproximativ o ora jumate pînă mi-a venit rândul. Când am ajuns la ghișeu să predau actele, să plătesc taxa și să mi se facă poză, surpriză…domnișoară mă întreabă dacă vreau să-mi reînnoiesc doar „B-ul” , că pe fișa scrie „Apt din punct de vedere medical pentru categoria B” doar. O mică greșeală din partea doctorului care a completat fișa…ciudat pentru că mă și întrebase ce motociceta am :). Am vorbit cu domnișoara de la ghișeu să mă întorc la clinică să-mi completeze și A pe fișa (deși probabil aș fi putut și eu să fac asta) și dup-aia să revin fără să mai stau la coadă, sau să o caut a două zi pînă in 1pm.

Am traversat la clinică, din păcate era închis, așa că am lăsat-o pe a două zi.
A două zi dimineață îmi trimite un prieten mesaj „vezi că azi nu funcționează serverele la DRPCIV „și cu un link dintr-un ziar cu stirea. Cât bulan să am…
A treia zi m-am dus la clinică,am zis dacă tot am așteptat să fac lucrurile legal, corecte. Mi-a completat alt doctor pe fișă și categoria A și m-am dus la DRPCIV. Acolo am avut noroc să o regăsesc pe domnișoară din prima zi, n-am mai stat iar la coadă, am predat actele, am plătit taxa, iar după două ore m-am întors să iau permisul.
Când m-am întors să iau permisul iar am avut parte de coadă, de data aceasta cred că am stat doar 30minute pînă mi-am ridicat perimisul.

În concluzie, dacă nu aveți ghinion, ar trebui să o rezolvați într-o zi.
45min-1h30min fisa medicala
20min-1h30min statul la coada la depunerea actelor la DRPCIV
0-30min ridicarea noului permis ( peste doua ore de la depunerea actelor)


Lasă un răspuns

Articole similare

Citește

[Noutăți] BMW a prezentat noile R 1250GS si R 1250RT

Apăruseră de câteva zile anumite zvonuri legate despre nouă motorizare a celor de la BMW pentru modelele R 1250 GS și R 1250 RT cu tehnologia ShiftCam.De aseară însă avem confirmarea venită și cu date Citește mai mult…

Citește

[TEST][Yamaha][SuperTenere][Raid Edition]

În timp ce erau ocupați cu dezvoltarea lui Tenere 700 World Raid , cei de la Yamaha au zis să-i schimbe un pic fața și navei amiral XT1200ZE Super Tenere și să-i adauge cam tot Citește mai mult…

Citește

[TEST][Triumph][Tiger 1200XCa]

În 1936, la International Six Days Trial, motocicletele Triumph Tiger câștigau 3 medalii de aur cu motocicletele Tiger 70, 80 și 90 începand astfel povestea celui mai longeviv adventure tourer. Prima motocicletă adventure tourer modernă Citește mai mult…