mie. Oct 16th, 2019

[VIDEO][TEST] Yamaha MT-09 pe circuit la un trackday

Sunt și am fost întotdeauna fan motociclete naked din două motive: le consider compromisul optim între sportivitate și confort și cred că indiferent cât de avansate ar fi, faptul că nu ai după ce să te ascuzi, nu există carene, păstrează o legătură cu motocicletele clasice. Așa că a fost o adevărată plăcere să scot la plimbare o Yamaha MT-09, de data aceasta pe circuit. Am mai testat această motocicletă și anul trecut într-o plimbare prin Cheile Dambovicioarei, și de această dată ca și anul trecut, motocicleta am luat-o de la Motodynamics, importatorul oficial Yamaha în România.

Faza pe hârtie
Față de anul trecut, la nivel tehnic nu s-a schimbat nimic, însă la capitolul culori disponibile avem noutăți, combinația gri cu verde fosforescent a fost înlocuită cu alb-portocaliu fosforescent. Așadar avem un naked de 193kg cu un motor de 847cc, cross-plane în 3 cilindri care dezvoltă 115cp @ 10.000rpm și cu un cuplu de 87.5 Nm @ 8,500 rpm așa cum aveam până acum.Toți acești cai sunt controlați de 3 moduri de mers (ce modifică modul în care reacționează motorul la accelerație), și traction control cu 2 nivele, plus posibilitatea de a-l decupla. MT-09 a primit anul trecut un facelift, pe lângă masca frontală redesenată cu faruri cu LED, vine cu oglinzi noi, un suport de numere nou, codița redesenată și mai scurtă, dar mai ales cu slippery clutch, quickshifter, și o suspensie îmbunătățită. Iar cine vrea o suspensie “și mai îmbunătățită”, poate opta pentru varianta SP. Prețul pentru varianta standard este de 8.950EUR, pentru SP mai trebuind să adăugați 1.200EUR (preț SP – 10.150EUR).

Faza pe circuit
Având în vedere că pe stradă nu poți să mergi atât de tare cât mergi pe circuit, ziua petrecută la Adâncata pe MotorPark România m-a ajutat să văd și mai bine care sunt plusurile și minusurile acestei motociclete. Cum a fost ziua pe circuit vedeți în clipul video sau puteti sari direct la ce mi-a placut si ce nu, foarte pe scurt.

Ce mi-a plăcut :
– motorul CP3 rămâne unul dintre preferatele mele, iar pe circuit te convingi și mai bine de sportivitate lui și modul agresiv în care trage. La început poate fi intimidant când ridică roata față pe accelerare în treptele 2-3 chiar și 4, însă după ce te obișnuiești cu asprimea lui, e numai distracție. Asta și datorită quickshifterului care te ajută să ai niște acceleratii foarte puternice.
– frânele funcționează senzațional. dacă pe stradă mi s-au părut “ok”, pe circuit am fost plăcut surprins de eficiența lor și rapiditatea cu care încetinesc motocicleta de la viteze de peste 200Km/h la 50-60Km/h
– manevrabilitatea sporită și ușurința cu care se mișcă motocicleta de pe o parte pe altă. Combinația motor nărăvaș și doar 193Kg cu plinul făcut o face să fie foarte agilă și distractivă în același timp

Ce nu mi-a plăcut :
– Suspensiile sunt cam moi și dacă ai de gând să o scoți des la circuit, dacă nu optezi să faci un upgrade în acest departament, ar trebui cel puțin să experimentezi cu setările suspensiilor, să faci câteva ture pentru a descoperi un set-up optim. Eu am mers cu setarea standard care este mai mult pentru stradă și este cam moale pentru circuit.
– Poziția mi se pare în continuare una ciudată. Ghidonul este mai înalt decât la alte nakeduri și din cauza asta stai destul de drept pe motocicletă și de asemenea rezervorul este foarte îngust între picioare, îți trebuie ceva timp să te obișnuiești cu poziția. În schimb, odată obișnuit cu ea, îți va fi foarte ușor să atingi cu scărițele în viraje.
– Consumul crește destul de mult, devine cam gurmand motorul CP3 atunci când este abuzat,ceea ce este totuși normal. Dacă pe stradă consumul se învârte pe la 5,7-5,8% , pe circuit consumul a depășit 9%.

  • 9/10
    Motor - 9/10
  • 8/10
    Ciclstică , manevrabilitate și frâne - 8/10
  • 9/10
    Dotări standard - 9/10
  • 9/10
    Fun factor - 9/10
  • 8/10
    Raport calitate / preț - 8/10
8.6/10

Rezumat

Motocicleta asta strigă cât poate de tare distracție. Este extrem de distractivă atât în oraș,dezlănțuind haosul din semafor în semafor,cât și în afară orașului, pe niște drumuri virajate,poate la o ieșire de 2-300km. Poți să faci și touring cu ea, însă nu va fi la fel de comodă ca de exemplu Tracer-ul de 900 care are același motor.
Este o motocicletă naked sportivă cu un caracter aparte, ce se diferentieza în clasa sa atât prin design cât și prin motorul CrossPlane în 3 cilindrii.
Toată puterea asta declanșată brusc poate să fie pentru unii mumă, pentru alții ciumă, de aceea trebuie menționat că este o motocicletă pentru rideri experimentați.
Un alt aspect care o face atractivă, este faptul că vine cu un pachet considerabil de dotări : faruri LED, Quick Shifter, Slippery Clutch, ABS, Traction Control toate astea la un preț extrem de competitiv, un pic sub 9000Eur.

Lasă un răspuns