aprilie 18, 2024

[TEST][#inthecity]Yamaha TMax DX

În aventura noastră urbană din acest an,motoroute #intheCity , am crescut în capacitate de la un experiment la altul. Pe final de sezon am ajuns la vârful lanțului trofic în materie de mobilitate urbană, Yamaha TMax, și nu oricum, în varianta cea mai confortabilă (și cea mai scumpă, dar asta este altă discuție), TMax DX. Am luat de la Motodynamics , importatorul oficial Yamaha în România, unitatea de test și am plecat la bord cu câteva idei preconcepute pe care suntem convinși că mulți alți pasionați de două roți le au.

Faza pe hârtie
Ca să eliminăm un mare mister din prima, prețul variantei DX este de 12.950Eur și vine în plus față de varianta standard cu parbriz reglabil electric, suspensie reglabilă pe spate, manșoane și șa încălzită și cruise control. Prețul variantei de bază este de 11.200Eur, iar în afară de aceste două, mai există două variante, SX și SX Sport, cea sport diferentiindu-se printr-un parbriz mai scurt, negru și o evacuare Akrapovic.
Toate cele 4 variante au aceeași motorizare de 530cc, doi cilindri paraleli răciți cu lichid,ce dezvoltă 33.8 kW @ 6,750 rpm și un cuplu de 53.0 Nm @ 5,250 rpm.
Modul în care este livrată puterea poate fi ales prin intermediul sistemului D-Mode, utilizatorul având posibilitatea de a alege între modul Town și Sport. De asemenea modul în care este livrată puterea este supervizat de sistemul de Traction Control care asigură o aderență optimă pe orice tip de carosabil. Greutatea totală, cu cei 15L plini ai rezervorului, este de 213Kg. Frânarea este asigurată de un sistem hidraulic cu ABS cu două discuri de Ø267 mm pe față și un disc de Ø282 mm pe spate. Sub șa există un spațiu generos de depozitare, unde încap lejer două căști open face, și de asemenea mai există un mini torpedou în partea din dreapta a bordului, prevăzut și cu o priză de 12V unde vă puteți încărca telefonul.
Toate cele 4 variante vin cu sistemul Keyless și de asemenea cu un sistem antifurt electronic de blocare al cricului central.

Faza pe stradă
Vă spuneam că am plecat de la Motodynamics cu o serie de idei preconcepute legate de acest scuter și de maxi-scutere în general. Prima dintre ele a fost legată de gabaritul TMax-ului DX. Deși în alte orașe de prin Europa, ca Paris, Milano, Torino sau Barcelona am văzut foarte multe maxi scutere în trafic, eram curios cum o să mă strecor la noi în Bucureșți, unde șoferii nu sunt obișnuiți să lase spațiu celor pe două roți. Un indiciu pe această problemă ar fi fost lățimea trecută în datele tehnice, 765mm, care este similară cu alte scutere mai mici. Singura problemă pe care am avut-o a fost să mă învăț cu oglinzile care sunt prinse pe carena scuterului și ies un pic în afara. În cazuri extreme poți să pliezi oglinzile și atunci să rămâi doar cu lățimea ghidonului, însă după ce te obișnuiești cu ele, o să poți aproxima din start dacă ai loc sau nu.
A două idee preconcepută pe care o aveam era sub forma întrebării „de ce să dau 13.000Eur pe un scuter când pot să dau pe o motocicletă cu care să merg și în oraș?” Pentru că îți face viață mai ușoară. Dacă ai de gând să mergi pe două roți zi de zi , un scuter va fi întotdeauna mai puțin obositor și mai confortabil, mai ales că în cazul variantei DX , confortul este exact aspectul pe care se pune accentul. Protecția la vânt pe TMax este una similară cu motocicletele touring, atât datorită parbrizului cât și carenajului. În schimb, nu vei găsi o motocicletă touring pe care să stai atât de comod, cum stai pe TMax. Nu mai zic de încălzirea șăi, care încă este o chestie destul de rară la motociclete. Apoi două aspecte foarte importante în utilizare zi de zi sunt consumul și spațiul de depozitare. Fără un top case suplimentar, ai suficient spațiu să-ți lași casca și ceva lucruri pe lângă, iar referitor la consum, în testul nostru mixt , și în oraș și-n afară, ne-a indicat un consum de 4.5L/100Km (deși Yamaha menționează în documentație 5.3L/100Km).
A treia idee preconcepută este legată tot de preț și vine tot sub formă unei întrebări : „Ce știe să facă de banii ăștia?” În cele 3 zile de test am văzut cât de multe știe să facă. Regăsim D-Mode-ul de pe motocicletele Yamaha, prin intermediul căruia poți selecta modul în care este livrată puterea. În modul Town scuterul merge liniștit, fiind mai economicos. În modul Sport, lucrurile se schimbă complet, parcă și sunetul este altul. Este unul dintre cele mai agresive și sportive scutere cu care am mers, foarte similar din acest punct de vedere cu o motocicletă. Motorul de 45cp poate duce lejer scuterul la viteze de 160km/h, dar pe autostrada la viteza de 130Km/h vei fi uimit cât de stabil și cât de liniștită este atmosfera la bord, mai ales cu parbrizul ridicat la maxim. Mai mult, dacă ești nevoit să faci zilnic naveta pe autostrada, o să apreciezi că cei de la Yamaha s-au gândit să pună cruise control pe un scuter.
Apoi revenind la mersul zi de zi în oraș, sistemul Keyless împreună cu sistemele antifurt de blocat ghidonul și cricul central, sunt foarte utile. Este foarte simplu de operat totul, având doar cheia în buzunar.


Într-adevăr, dacă ești în căutarea unui scuter doar pentru mers în oraș, atunci probabil ar fi mai indicat să te îndrepți către modele de capacitatea mai mică, cum este XMax 300 sau NMax 155. În schimb dacă te gândești să faci și ceva plimbări pe drumurile sau traseele de la noi de pe site, într-un mod foarte confortabil, și mai mult, ești nevoit să faci și naveta zilnic câțiva zeci de km în afara orașului, atunci TMaxul s-ar putea să fie soluția perfectă. E suficient să te asezi pe șaua confortabilă și să rotești o dată din accelerație ca să te convingi. Modelul cu care ne-am plimbat, îl găsești la Motodynamics , unde așteaptă să fie testat.
Până atunci vedeți în clipul de mai jos cum s-a descurcat atât în oraș cât și în-afară, alături de un alt maxi-scuter orientat spre confort, BMW C400GT, în episodul al treilea din motoroute #inthecity:

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!