sâm. Aug 15th, 2020

Ce s-a schimbat la noua generatie Yamaha Tracer 700

Anul trecut în Noiembrie la EICMA am putut vedea de aproape noul model pentru 2020, Yamaha Tracer 700. Fără să exagerăm, putem spune că a fost principala atracție a standului Yamaha, fiind vorba de o schimbare radicală, cel puțin la nivel de design, a unui model de succes al celor de la Yamaha, care an de an, de la apariție, a înregistrat vânzări foarte bune in Europa.

Așadar la nivel stilistic, carenele au fost complet modificate, corpul motocicletei devenind mai suplu și mai agresiv. Carena frontală se înscrie în liniile designului familiei R1, având lumini full LED, cu pozitii oblice LED si farurile pe post de proiectoare. Apoi parbrizul a fost modificat pentru a se integra mai bine acestei noi abordări și în plus i-a fost modificat sistemul de poziționare.(acum putând fi ridicat și coborât în mers).
Tot la modificari stilistice, putem introduce si modifcarea bordului, care acum foloseste un LCD inversat/negativ* (* fundalul este negru, afisajul fiind alb – ceea ce-l face sa fie foarte usor de citit).
La nivel tehnologic, probabil cea mai importantă modificare este la nivelul suspensiilor. Acum atât furcă față cât și amortizorul spate, sunt complet ajustabile (preload și rebound) și sunt produse de Kayaba.
Și ergonomia a fost modificată, ghidonul este mai lat cu 34mm, iar șaua a fost redesenata, oferind o poziție diferită riderului.
Motorul păstrează aceleași performanțe 72.4cp(54kW) @ 8750rpm și 68.0Nm @ 6500rpm însă au fost făcute mai multe modificări, astfel încât să respecte normele Euro 5, fără să fie mărită capacitatea cilindrică. De asemenea transmisia și evacuarea au fost modificate, ba chiar și foaia spate a fost schimbată cu una de 45 de dinți, astfel încât accelerația să fie un pic mai agresivă.
Momentan suntem plecați într-o tură cu motocicleta de test a celor de la Motodynamics, importatorul oficial Yamaha în România, așa că în curând o să gășiți aici si ce impresii ne-a lăsat noul model Yamaha Tracer 700.

Lasă un răspuns