[JURNAL DE CĂLĂTORIE] Motosketeers, 50.000km călare cu gașca prin Europa și nu numai.
Ce au în comun Alexandre Dumas și motocicletele ? Am încercat să găsim o legătură și răspunsul l-am găsit la mai puțin de 100km de Bucureșți, la Plopeni în județul Prahova, unde un grup de motocicliști, sub deviza „toți pentru unul , unul pentru toți” an de an au cucerit câte o bucată din Europa și chiar s-au aventurat un pic și în Asia.Pînă acum au adunat peste 50.000km pe două roți în călătoriile lor prin Balcani, Rusia, țările baltice, Norvegia, Italia,Austria,Turcia și altele. Ei sunt Robert (Athos), Victor(Porthos),Daniel(Aramis) și Vlad(D’Artagnan) și împreună sunt Motosketeers. Mai jos gășiți povestea lor, cum au devenit motocicliști, cum au început să călătorească și peripețiile întâmplate în drumurile lor de la Plopeni spre Capul Nord, Moscova,Tirana sau Anatolia.
Imagini din ultima lor călătorie de anul trecut din Turcia.
1.Deși eu am auzit de Motosketeers prin 2014-2015 , când m-am mai întâlnit cu o parte dintre voi pe la Alex pe la garaj, știu că voi ați început mult mai devreme plimbările pe două roți. În primul rând cum ați devenit motocicliști,cum a luat naștere această „echipă” și cum ați ajuns la numele de Motoskeeters , care este semnificația lui ? 🙂
Daniel: Dacă ar fi să mergem până la rădăcina întrebării, două persoane și o poveste de pe un forum moto au determinat începutul. În 2006, pe când făceam școală de șoferi profesioniști, șeful meu de atunci, m-a încurajat să fac și A-ul, creînd premisa. Doi ani mai târziu, un străin cu suflet mare ne-a împrumutat o motocicletă și totul s-a schimbat. În 2009 a venit un Transalp, în 2010 s-a adăugat un V-Strom, iar în 2011 sub efectul lecturii de pe forumul moto, am făcut prima tură. Serbia, Muntenegru, Croația și Bosnia.
Asta a fost doar intriga, „echipa” a luat naștere un an mai târziu, iar doi ani mai târziu ne-am primit și numele de la un prieten care administrează pagină « Știri de acasă ». L-am îmbrățișat cu drag și ne-am însușit și alter-ego-urile dumasiene. Robert e Athos, eu sunt Aramis, Victor e Porthos, iar Vlad e D’Artagnan.
Robert: Am devenit motociclist printr-o conjunctură favorabilă. În orașul nostru mic, cea mai mare atracție pe timp de vara, era să prinzi o canapea la șosea, să bei o cola la 2l, să mănânci napolitane, și să te uiți lung după mășinile și motocicletele ce treceau spre Slănic. Când apărea un grup de motoare, eram în extaz, și îmi spuneam că mi-ar plăcea și mie să fac asta. Prin 2008-2009 am avut ocazia să-l cunosc pe Răzvan Dobre, antreprenor și motociclist, care s-a oferit să ne pună la dispoziție un Marauder 250 și un BMW GS 650. Eu nu aveam permis, așa că m-am pus pe treabă, am luat permisul, iar în 2010 aveam prima motocicletă, un Suzuki V-strom.
Victor : Eu m-am lăsat corupt de Robert și Daniel. Întotdeauna îmi plăcuseră motocicletele, dar poveștile auzite la întoarcerea din escapadă lor balcanică m-au convins că ar fi cazul să încep școala.
Vlad : Fiecare are propria poveste despre începuturile pe două roți. Eu am fost împins în hora asta de Victor, care, la o bere într-o zi de vară, mi-a spus că se gândește să facă școala și m-a întrebat dacă nu m-ar tenta și pe mine. Am pornit ușor temător, dar, după câteva ședințe în poligon am realizat că-mi place și că, probabil, nu mă voi mai da jos din șa.
2. Cum vorbeam și cu alți motocicliști, e o chestie generală, motocicletele și călătoriile merg mâna în mâna. Bănuiesc că toți, pe lângă pasiunea pentru motociclete, aveți comună și pasiunea pentru călătorii. Știu că în 2012 ați făcut prima plimbare prin Europa de vest, parcurgând și două dintre cele mai râvnite drumuri pentru motocicliști, păsurile Stelvio și Grossglockner. De ce ați ales acest traseu pentru prima călătorie ? Cum a fost prima călătorie ?
Daniel : Nu a fost chiar prima. Aveam deja botezul Balcanilor și voiam să facem mai mult, să ne împingem puțin mai departe. Cum următorii munți în direcția aia sunt Alpii, ne-am trezit în nordul Italiei. Înainte de Stelvio am făcut un popas fulger la Veneția și am traversat Passo di Gavia, nu la fel de monumental, dar cel puțin la fel de spectaculos. Tura asta a fost halucinantă, un fel de supradoză de frumos. În plus, apăruse Victor și se produsese o chimie iremediabilă.
Robert : Când te urci pe motor, iți dorești ca experiența să nu se mai termine. Ai vrea să te dai jos doar la capătul lumii. În 2012 capătul lumii, pentru noi a fost în Alpi. În formulă de 3, și nu prea știind la ce să ne așteptăm am atacat pasurile Stelvio și Furka și nu am regretat. Le-aș pune sus în topul trecătorilor pe care trebuie să le faci pe motor măcar o dată în viață.
Victor : A fost senzațional. Am realizat că ne-au cam mințit la școală când ne spuneau că aveam cea mai frumoasă țară din lume.
3. Apoi în 2013 a urmat o tură în estul Europei. Citisem că aici au fost ceva probleme la trecerea graniței și din păcate nu ați putut parcurge cu toții traseul complet. În afară de asta, ce alte întâmplări ați mai avut în această călătorie ? Cum a fost să descoperiți această parte a Europei ?
Daniel: Călătoria asta e o poveste aparte. Ca toate celelalte 🙂
Când mi-a zis vameșul că nu pot intră în Ukraina lumea mi s-a năruit. Mi-a rămas în minte imaginea din oglindă retrovizoare: flăcăii mei, în mijlocul drumului, uitându-se lung în urmă mea. Două zile mai târziu am apucat-o pe urmele lor. Povestea noastră ușor dramatică a fost redată pe Facebook, oamenii s-au emoționat și au început să ne urmărească. Reîntâlnirea din Sankt Petersburg a fost, probabil, momentul definitoriu al grupului. Aveam un nume și o poveste.
Robert: Da. Daniel a fost întors de la vama. Iar noi, am fost obligați, să continuăm fără el. Dar nu pentru mult timp. Două zile mai târziu primeam vestea „Flăcăi am luat talon nou, sunt cu motocicleta cu bagaje pe ea în Bucureșți la Poliție, plec la drum, ne vedem la St. Petersburg”. Îmbărbătați și cu ceva avans am decis să dăm o raită pe la Moscova, care, apropo, e de o somptuozitate ireală. Ca să vorbim însă, despre peripețiile acestui traseu, ne-ar trebui un interviu doar despre „Mother Russia”.
Vlad: Atunci când vameșul moldovean râde de tine și-ți transmite jovial că ei au gropi în care ar putea încăpea toată roată motocicletei tale, îți dai seama că o să fie o excursie reușită. Și cam așa a fost. Estul e plin de suprize. De la oameni ieșiți jumătate pe fereastra Ladei pentru a ne face cu mâna, până la conversații prin limbajul semnelor cu șoferi de tir lemn de “oboseală” în vama rusească; de la un motociclist-programator-hacker dispus să ne arate împrejurimile, până la recepționerul hotelului unde aveai rezervare pe Booking care știa o singură frază în engleză “Hotel only for Russians”; de la amicul nostru cu jumătatea de vodcă în buzunar care ne invită să trezim tot Novgorodul la 7 jumătate dimineață, până la un moldovean plecat de mult de-acasă, care ne-a sugerat, în dulcele grai românesc, să luăm numerele motocicletelor cu noi în camera. De la despărțirea de Aramis din vama moldovenească, până la reunirea din Sankt Petersburg, călătoria a fost un amestec de drumuri proaste, șoferi dezinvolți, mâncare bună, somptuozitate comunistă și oameni vii.
4. După care în 2014 ați fost în Balcani : Macedonia – Kosovo – Muntenegru – Albania – Bulgaria. Câte zile a durat această excursie și cum a fost ?
Daniel: Tura din 2014 demonstrează că nu trebuie să mergi neapărat în Africa sau Siberia ca să ai parte de o aventură nebună. Am traversat munți pe drumuri de căruță, ne-am aventurat fără voia noastră într-o mină, am fost până în Kosovo, am luat la mâna Muntenegru, am făcut exerciții de supraviețuire în traficul din Tirana și am încheiat pe o plajă în Halkidiki. A fost cea mai scurtă, dar cea mai intensă excursie.
Robert: Încurajați de reacțiile publicului la excursia din Rusia, am decis să dăm mai multă importanță online-ului. Ne-am făcut pagină de Facebook, am folosit un logo de la o ciocolată, am povestit unor oameni cu suflet mare ceea ce facem, am găsit înțelegere și am plecat în prima noastră excursie sponsorizată. 12 zile cu peisaje deosebite, oameni prietenoși, mâncare bună și ieftină, drumuri ca-n palmă. Toate ingredientele pentru o călătorie frumoasă, însă puțin cam plictisitoare după Rusia. Asta dacă nu luăm în calcul vocea îngrijorată a unui inginer, într-o mină din Macedonia: „ Gentleman’s you are deep in a mine, you are not allowed here, we are working with explosives. You have to go above the mountain, not through it.” Și un soi de sfat: decât să mergi la Padina, mai bine dai o fugă până-n Kotor. Muntenegru merită toată atenția.
Vlad: În călătoria asta am descoperit una dintre cele mai frumoase țări din toate timpurile. Muntenegru. Și am intrat în mină. Pe motociclete. Și am făcut prima până de benzină. În Kosovo. Și am făcut off-road. Cu Honda Hornet. Și am făcut cunoștință cu cel mai extrem trafic din câte există. În Tirana. Și am făcut a doua până de benzină. În Grecia. Deja se prefigurează schimbarea numelui în “pana lui D’Artagnan”
5. Apoi au urmat Nordkap în 2015, Millau în 2016 și cea mai recentă călătorie, în 2017, Turcia. În total pînă acum cam câți kilometrii ați parcurs în aceste călătorii și ce motociclete ați folosit ? Tot legat de motociclete, ce modificări sau ce pregătiri speciale ați făcut pentru aceste motociclete ?
Daniel: Sunt peste 50.000 de km parcurși doar în călătoriile astea. Plus câți or mai fi pe aici pe acasă. Au fost, în diferite combinații, un Transalp 600, trei V-Stroame, o Horneta, un Fazer, un Versys, un KLE și un KLR. Suntem și noi curioși să cunoaștem lotul de anul ăsta.
Modificările au fost minime către inexistente. Am fost invariabil cei mai nepregătiți sau mai puțin dotați motocicliști de pe traseu. Dar am fost acolo.
Vlad: În afară de schimburile de consumabile, niște manșoane încălzite și un top case, eu n-am făcut decât să-i bag benzină. Și asta destul de rar, după cum ați putut deja află.
6.Cum vă plănuiți călătoriile . De obicei vă faceți un plan bine definit înainte sau improvizați pe parcurs?
Robert: Eu sunt cel ce se ocupă de așa zisa bugetare, obiective, traseu. Stabilim destinația, propun 2-3 alternative, care ne ajută să știm numărul aproximativ de km, orașele/obiectivele pe care dorim să le atingem. Să zicem că avem un traseu stabilit, dar acesta suferă modificări în timpul călătoriei în funcție de drumuri, de atracții, de nebunia de a face stânga sau dreapta prin necunoscut.
Victor: De obicei știm punctul final al excursiei și locul primei cazări și asta ne dă voie să improvizăm pe ici pe colo.
7. Din ce am citit și din ce am mai văzut prin clipurile voastre, în toate aceste călătorii ați mai tot avut diverse probleme tehnice. Care au fost cele mai neplăcute și care au fost cele mai amuzante ?
Vlad: Athos a avut-o pe cea mai neplăcută. Un rulment spart. În rest, pene de benzină. La mine. :))
Robert: Cred că eu sunt cel care a avut cea mai serioasă problemă. Un zgomot metalic mi-a dat ceva bătăi de cap de la ieșirea din România. La o scurtă verificare am descoperit că plăcutele mele de frâna jucau sârba în etrier, adică nu prea mai erau. Și am asociat zgomotul metalic cu problema asta. Am schimbat plăcutele, am mai făcut 1000 de km iar ghidonul a început să facă pe nebunul. Intra într-un ușor voblaj, roata avea un joc destul de mare și reaparuse sunetul. Am dat roată jos într-o parcare de supermarket și am constatat că aveam rulmenții sparți. Am alergat să găsim un magazin cu piese de schimb, un patron de service ne-a ajutat, cu chiu cu vai, să dăm jos/punem la loc anvelopa pe roată și de restul am improvizat.
Victor: Eu am avut bafta de cele mai motocilete durabile. De-aia sunt mereu pregătit cu o pungă de semințe, să omor timpul în care băieții se străduiesc să-și rezolve problemele.
8. Pentru unii cititori s-ar putea ca unele destinații să pară periculoase. De obicei când zici Kosovo sau Albania, și mai ales Turcia în ultima perioadă, au o oarecare reținere. În toate aceste călătorii v-ați simțit vreodată în pericol sau ați avut incidente mai tensionate?
Daniel: Din experientă de până acum, cu cât destinația sună mai periculos, cu atât oamenii de acolo sunt mai prietenoși și curioși să te cunoască.
Victor:Nu! Peste tot am întâlnit oameni deosebiți, gata să ne ajute în orice moment, să ne ofere un ceai sau să ne arate drumul, să se fotografieze cu noi sau să ne întrebe de unde venim și unde mergem.
Vlad: Eu personal am, indiferent încotro mergem, o mică teamă ascunsă în adâncimile creierului. Există multe lucruri care pot merge prost. Însă, în realitate, e doar în mintea mea. N-am avut niciun fel de problema până acum.
9. Dacă ar fi să faceți un top 5 al celor mai frumoase momente petrecute în aceste călătorii , care ar fi ?
Robert: Top 5? 🙂 Greu de spus, sunt atâtea momente frumoase încât îmi este greu să le clasez. Totuși momentele de nebunie, în care am hotărât să ne abatem de la traseu, ne-au adus cele mai frumoase și intense amintiri.
Vlad:
1. Reunirea lotului în Sankt Petersburg.
2. Momentul în care am realizat că suntem la câteva sute de metri sub pământ, în Macedonia.
3. Un apus de soare superb în Anatolia
4. Atingerea capului Nord
5. Mini-paradă organizată de motociclistii din Millau în cinstea noastră.
Victor: Dacă sunt cu mososchetarii mei, e bine. Nu e loc de topuri și categorisiri. E bine și atât.
10. Și tot vorbind de topuri , care ar fi cele mai frumoase 5 drumuri pe care ați mers și le-ați recomanda și altor motocicliști să le parcurgă cel puțin o dată în viață ?
Daniel: Drumul către Capul Nord e o experiență majoră. Apoi Muntenegru, toate trecătorile din Alpi, Defileul Tarnului, …plm oriunde :))
Victor: 1. Muntenegru, tot.
2. Fiordurile norvegiene
3. Drumurile drepte din Anatolia
4. Trecătorile din Alpi
5. Defileul Tarnului
6. (Bonus) Nu l-am făcut încă pe motocicletă, dar urmează. Coasta Amalfitana.
11. Pe lângă drumuri, pe lângă peisaje și monumente istorice,în genul acesta de călătorii, unul dintre aspectele foarte apreciate de ceilalți motocicliști pe care i-am intervievat, a fost întâlnirea a diverși oameni, din culturi diferite, fie localnici, fie alți călători. Voi în drumurile voastre ați avut parte de întâlniri interesante sau întâmplări care v-au rămas în minte ?
Daniel: Mie îmi vine în minte un polonez care m-a ajutat într-o noapte să găsesc un hotel în Kaunas, Lituania. Venea din Siberia și avea multe de povestit. Pe lângă senzațiile oferite de motor și frumusețea locurilor, oamenii sunt următorul ingredient al unei escapade reușite.
Robert: Cred că fiecare excursie este marcată de astfel de întâmplări, întâlniri cu alți motocicliști, schimburi de păreri. Excursia din Turcia a fost cea mai interesantă din punctul asta de vedere. Cei mai oameni ospitalieri sunt turcii.
Vlad:Când călătorești pe motocicletă, stârnești automat admirație și oamenii vor interacționeze cu tine. Deci, întâlniri au fost multe. Mie-mi răsare în minte una cu un vameșul milos, care, văzându-ne rebegiti de frig, foame și somn, la 2 dimineață, leșinați lângă motociclete, s-a îndurat să ne dea voie să intrăm în Rusia. L-am întâlnit și a două zi, la motelul unde ne cazasem. Am aflat că era la rândul lui motociclist (FJR 1300!!) și ne-a dat sfaturi despre cum să abordăm Rusia.
12. Toți visam la călătorii lungi, visam să parcugem cele mai bune drumuri, dar pentru cei mai mulți, visurile se opresc brusc fie din lipsa de timp, fie din imposibilitatea de a pleca de la serviciu sau din mijlocul familiei mai mult timp, iar unul dintre cele mai întâlnite motive, sau mai bine spus scuze, pe care motociclistii români le folosesc pentru a NU pleca în astfel de călătorii îl reprezintă costurile unei astfel de călătorii. Voi v-ați făcut vreodată un calcul cam care au fost costurile unei astfel de călătorii? De exemplul să zicem ce buget ar fi necesar pentru o călătorie în Balcani, care este probabil cea mai accesibilă pentru motociclistii români?
Daniel: Robert face niște bugete pe care nu reușesc niciodată să le ating. Întotdeauna am plecat cam cu 75% din necesarul estimat de el și de fiecare dată m-am întors acasă.
Nu e greu: benzina e relativ ușor de calculat, iar restul e o continuă negociere între ce mănânci, ce bei și unde dormi. De-a lungul anilor bugetele noastre au fost între 800 și 1200 de EUR, fără să punem la socoteală Nordkapp.
Robert: Bugete facem în fiecare an, știm întotdeauna înainte de plecare cam de căți bani avem nevoie. Cea mai mare parte din cheltuiala o reprezintă benzină. După atâția ani de călătorii și bugete, pot spune că o călătorie în Balcani o faci cu 800-900 de euro. Atenție, folosim cortul spre deloc. Dacă acoperi benzină și rămân ceva bănuți de mâncare și de o berică, poți pleca la drum liniștit.
Victor: Întotdeauna intervine problema costurilor. Eu personal n-am plecat niciodată cu bani suficienți la mine, pentru că nu i-am avut. Dar prefer să mănânc ciorbă la conservă și să dorm în cort pe țărmul Marii Nordului decât să stau acasă să mă plâng. Întorcându-mă la întrebarea ta, o excursie în Balcani costă cam cât un revelion modest în Poiana. 🙂
13. Dacă ar fi să încercați să convingeți pe cineva să plece într-o astfel de călătorie ce le-ați spune?
Robert: Nu aș încerca să conving pe nimeni să plece într-o astfel de excursie. Dar dacă ne vedem la o bere iar în timpul asta iți povestesc peripețiile și frumusețea lucrurilor și a oamenilor, cel mai probabil ai să vrei să pleci și tu, dacă te lasă (mama, soția, prietenă, copilul) #nutelasa
Vlad: Eu n-aș încerca să conving pe nimeni să facă ceva. E o vorba la noi la Plopeni care spune că “fiecare vrea ce face”. I-aș invită, în schimb, pe pagină noastră de facebook să vadă ce pierd.
14. Fiind un site care promovează ideea de turism moto, mai ales în România, trebuie să vă întreb care sunt drumurile voastre preferate din România ? Și evident clasică întrebare, Transfăgărășan sau Transalpina și de ce ? 🙂
Daniel: Noi nu mergem cât ar trebui prin România, deși sunt multe drumuri mișto la noi. Am vorbit de multe ori despre un tur al României, pe cărări, așa, mai neumblate, dar probabil că nu e suficient de aventuros pentru gustul nostru de acum.
Vlad: Ah, drumurile din România. Complicat. 🙂 Eu și Victor am făcut la un moment dat o tură prin Apuseni și a fost foarte mișto. Nu mai știu exact traseul, însă. Și ceva pe la Bicaz. Acum realizez că noi, ca Motosketeers, am ajuns la capătul continentului împreună, dar în România n-am făcut nici măcar o excursie.
Transalpina. E asfaltul mai bun și mai puțin aglomerată.
15. Ce planuri aveți pentru 2018? La ce să ne așteptăm de la motoskeeters în viitor ?
Robert : Suntem într-o mare dilema în 2018, Victor pleacă din țară și se va întoarce la final de octombrie sau început de noiembrie. Ne trebuie o destinație caldă. Vizăm o vizită în cizmă, de la Roma în jos, dar încă nu am stabilit nimic concret. Posibil să venim cu niște surprize individuale. Fără Victor nu e viată, iar deviza noastră este cea a mușchetarilor „Toți pentru unul și unul pentru toți”. Mai puțin când te întoarce din drum vameșul ucrainean. 🙂
Vlad : Anul ăsta vrem să mâncăm margherita și să bem prosecco!
Victor : Vă puteți aștepta să ne vedeți în continuare pe motociclete, pe drumuri de munte, de coastă, de câmpie. Pe drumuri de toate felurile.
Daniel:2018 e încă tânăr. Îl lăsăm să se învecheasca puțin și îl vom sorbi, romantici, la toamnă.
Ca să vă convingeți cum arată o plimbare a celor de la Motosketeers vă invităm să vizitați pagina lor de facebook, contul de instagram sau canalul de youtube:
[aps-social id=”10″]
