DN18 – Pasul Gutâi și legenda lui Pintea Viteazul
Pasul Gutâi numit și Pasul Gutin sau Pasul Paltinu (găsit și sub numele de Pasul Paltinului sau de Pasul Pintea) este o trecătoare situată în Carpații Orientali,care face legatura dintre Depresiunea Baia Mare și Depresiunea Maramureșului.
Fizic, trecătoarea este situată la altitudinea de 987 m. Ea se află între culmea Paltinu situată sub vârful Coasta Crișului (1162 m, aflat la vest) și terasa Gutâi situată sub vârfurile Coveți (1121 m) și Măgura Poienii (1126 m), aflate la est, find străbătută de DN18, care face legătura între orașele Baia Mare și Sighetu Marmației. Pasul se află pe porțiunea acestuia dintre orașul Baia Sprie (situat la sud-vest) și satul Mara (situat la nord-est), porțiune care suie spre trecătoare dinspre sud-vest pe văile râului Săsar și a afluentului acestuia Valea Crișului și dinspre nord-est pe văile râului Râușor și a afluentului acestuia Izvorul Alb. sursa:
Wikipedia
Noi am ajuns aici ultima oara in Iulie 2020, cu ocazia turei noastre de 4 zile si 1500Km #rideMaramu’, iar la acea vreme carosabilul se afla intr-o stare excelenta, asfaltul bun, marcaje, parapeti, totul ca la carte. De asemenea, se poate sa fi fost noi norocosi, insa am prins foarte putin trafic pe portiunea de serpentine, de aproximativ 20km, de la Baia Sprie la Mara, aceasta bucata de drum fiind una dintre cele mai placute experiente din intreaga tura. Atunci era o zi de samabata, in apropiere de ora pranzului. Poate localnicii sa ne spuna cum este de obicei traficul pe acest drum.
Cei pasionați de drumeții, ar trebui să ia în calcul și parcurgerea traseului către Creasta Cocoșului. „Banda roşie porneşte de pe DN 18 (Baia Mare – Sighetul Marmaţiei), din Pasul Gutâi (987 m), respectiv din drept cu hanul „Pintea Viteazul”. Din dreptul hanului trecem şoseaua şi urcăm prin pădure pe poteca marcată. Aceasta ne conduce pe o curbă de nivel, ocolind Vârful Măgura, iar apoi ieşim în capătul vastei întinderi, care e de fapt Poiana Boului. Aici avem prima privelişte spre împrejurimi, şi putem recunoaşte Vârful Mogoşa dar şi pârtiile de la Şuior. Banda roşie continuă pe curbă de nivel şi, în curând, în dreapta noastră se va desprinde banda albastră. Aici intersectăm „Drumul Măriuţii” – drum cu încărcătură istorică, folosit de trăsurile imperiale ale Mariei Teresa, în secolul al XVIII-lea” sursa: muntii-nostri.ro
De asemenea trebuie să știți că acest drum, are strânsă legătură cu legenda lui Pintea Viteazul:
Grigore Pintea, cunoscut în istorie și în folclor drept Pintea Viteazul, s-a născut la 25 februarie 1670, în familia nobiliară de români Cupșa, în satul Măgoaja, fostul comitat Solnoc-Dăbâca, acum actualul județ Cluj. O parte a copilăriei sale și-a petrecut-o la vărul său, nobilul Crăciun, iar apoi a mers împreună cu el la cea mai bună școală românească, în Aiud1 . A început să cutreiere mai multe orașe, să învețe mai multe limbi, fiind trimis la Viena să studieze la școli înalte, unde a învățat și taina armelor.
Timp de zece ani, el a haiducit și și-a strâns în jurul său o ceată haiducească. Cu această ceată participă la Răscoala Curuților în 1703, fiind primul român din Maramureș care sare în ajutorul lui Francisc Rákóczi al II-lea5 . Faptul că Pintea a participat la răscoală este menționat în memoriile lui Rákóczi, dar și în Arhivele Statului. Astfel, la 14 august 1703, Pintea împreună cu haiducii săi asediază cetatea Baia Mare, iar după câteva zile de asediu, pe data de 22 august, Pintea este împușcat la ordinul lui Ștefan Decsy 6. Există o altă versiune care spune că Pintea a murit pe data de 14 august sau 7 august, după cum scrie și pe piatra comemorativă. Nu se știe cu exactitate unde a fost înmormântat, dar există un mormânt pe serpentinele de coborâre din Pasul Gutâi.
Legenda Pesterii lui Pintea spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăcești (Mara – Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbânțele cu galbeni și armătura.
Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. sursa:Historia.ro
Baia Sprie, RO | 7°C nori împrăștiați | |
Vant
4 m/s, W
Umiditate
49%
Presiune
770.32 mmHg
|
Mai trebuie să menționăm că în zonă, puteți face un popas și la Cabana Mogoșa / Lacul Bodi / Suior, o zonă foarte liniștită și pitorească. Dacă nu vă grăbiți, puteți să urcați până la cota 1000 la Suior cu telescaunul, să admirați priveliștea.