#motoTurism – Destinații de vacanță: „Dumb & Dumber” 1/2 motoroute în vacanță – Lefkada 2017

Se întâmplă ceva ciudat când pleci în vacanță, câteodată parcă uiți să-ți iei și creierul. Și mai ales uităm că asfaltul doare la fel oriunde te-ai află.
Și ca să exemplific cele scrise mai sus, o să vă povestesc o întâmplare amuzantă din vacanța de vară.
Am plecat în Grecia în Lefkada împreună cu Alex și „prințesele” noastre consoarte și aici nu mă refer la motociclete. Ca să nu avem discuții cu direcțiunea feminină am fost cu mașinile. După 3 zile de stat la plajă, simțeam cum ultimele urme de masculinitate se evaporau prin porii pielii am decis să luăm niște scutere, măcar o zi să ne jucăm și noi pe două roți pe acolo, că drumurile arătău prea bine. Plus că în complexul unde am stat venise și un arădean cu un chopper superb, la care ne curgeau balele în fiecare dimineață pe terasă.
După ce am primit aprobare de la „direcțiune” am fost cu Alex și ne-am luat două scutere. „Cele mai mari”, adică 250cc… Nu a fost chiar complet nepremeditata treaba, eu având în portbagaj cască mea open-face și mănușile moto luate de acasă.

Am luat scuterele și am plecat blană cu scopul declarat de a face turul insulei.Dacă nu ați fost pînă acum, chiar vă recomand ca destinație de vacanță, este o insula de 295 kilometrii pătrați în marea mediteranean, pe coasta de vest a Greciei, legată de continent printr-un pod de 50m. Insula are niște drumuri superbe pentru motocicletă, virajate care urcă și coboară de la mare pînă la altitudini de peste 1100m. Singură problema la drumuri este că asfaltul este cam alunecos…

Prima problema, „bă al tău trage mai tare”…dă-mi-l pe al tău, ia-l p-ăsta…de fapt era diferența de gabarit… Am plecat în sudul insulei și pentru că era prea banal, la un moment dat am zis să o luăm pe un drum forestier de coasta care duce la cel mai sudic punct al insulei, la farul de la capul Lefkatas. Bineînțeles că există un drum de asfalt pînă acolo, însă era prea plictisitor…

După ce am contemplat imensitatea mării, am zis să mergem la Vasiliki să mâncăm ceva și să ne hidratăm un pic. Vasiliki este o stațiune recunoscută pentru sporturile nautice, că windsurfing și kite surfing. După masă am plecat spre cascadă Nidri. Drumul de pe coasta de est este superb, dar nu prea am avut timp să-l admir întru cât eram tot timpul cu mâna în blană, depășind tot ce se poate,încercând să țîn scuterul pe două roți.
De la cascadă am plecat spre Agios Donatos, zona cea mai înalta de pe insulă și unde se găsește o bază NATO abandonată. Pe bucata asta de drum competiția între mine și Alex devenise acerbă, deja devenisem experți în controlul scuterelor, iar eu am decis brusc că vreau să devin expert și în asfaltul grecesc. Într-o curbă mi s-a părut că am intrat prea tare și vin peste Alex, am pus frână față cu scuterul înclinat și în secundă următoare eram pe jos descălțat și cu palma dreaptă în sânge. Partea amuzantă e că v-am zis, aveam mănușile moto la mine, dar le-am lăsat sub șa pentru că „era prea cald”.

Din fericire avariile nu au fost importante, nici la scuter, nici la mine, așa că turul insulei a continuat. Am ajuns la baza NATO care este impresionantă, având niște repetoare de microunde imense acum lăsate în paragină. În imediată apropiere se află și mănăstirea profetului Elias (Ekklisia Profiti Ilias) de unde ai o panorama superbă înspre coastra de est a insulei, cât și fosta mină de nisip care are un aspect selenar.

Că să fie treaba completă a început și o ploie ușoară, care doar a udat asflatul, transformându-l în patinoar. Și nu exagerez deloc. Toată lumea cu scutere, inclusiv noi, mergea ca pe gheață, iar la un momentdat era să fim loviți de un Nissan Navarra de pe contrasens care a derapat și sa învârtit pe șosea. Dacă după căzătură mea am fost mai precauți, acum deja strângeam din buci la fiecare curbă. Așa că am zis să ne oprim să bem o bere, să lăsăm drumul să se usuce…
Între timp a mai tras o repriză de ploaie și acum erau bălți pe șosea.Deși ne mai obișnuisem noi cu derapajele mai puțîn controlate, problema era că trebuia să urcăm o pantă destul de abruptă că să ajungem în stațiunea de unde luasem scuterele. Cu chiu cu vai am returnat scuterele, reușind în aceea zi să facem aproape 150km văzând toată insula.

Cu siguranță ne-ar plăcea într-o zi să ne întoarcem aici cu niște motociclete adevărate și să refacem acest traseu. Ce voiam eu să mai zic…când sunteți în vacanță, indiferent ce idee vă vine după câteva beri, nu uitați că vă expuneți la aceleași pericole pe două roți și cum ziceam la început, asfaltul doare la fel și în vacanță 🙂