Iron Butt Challenge România 2023 [Episodul 3]: Parcurgerea celor 1600Km în mai puțin de 24H

Și după ce am facut planul, așa cum am povestit în episodul anterior, a venit ziua plecării. Eu tocmai ce venisem din Santorini la 10AM , la 14:00 am fost să luăm motocicletele, după care ar fi trebuit să ne odihnim, și la 2:30AM să ne întâlnim la benzinăria din spatele Teatrului Național din București. Până alimentăm și plecăm se face 2:54AM, ora de referință pentru challenge-ul nostru. Inițial voiam să plecăm spre Constanța și nu știm de ce ni s-a părut o idee bună să ne vedem acolo. Ca sfat, dacă vreți să faceți acest challenge, prima benzinărie alegeți-o cât mai aproape de o ieșire pe autostradă, ca să nu pierdeți timpul cu ieșitul din oraș. Chiar dacă era 2:30AM, noi am pierdut vreo 20min cu statul la semafoare, până am ieșit pe A1 spre Pitești.

Deși inițial voiam să plecăm spre Constanța, alegerea schimbării sensului de mers a fost una corectă, pentru că astfel am făcut o bucată de drum destul de dificilă noaptea, cu trafic redus. Răsăritul ne-a prins aproape de Drobeta Turnu Severin, și până la Lugoj, în afara de niște depășiri sinucigașe de care a trebuit să ne ferim pe drumul de Caransebeș, nu am avut nicio problemă. Prin Lugoj nu prea ne-am orientat noi, ne-am tot învârtit, încât ne-am enervat și am zis că alimentăm undeva pe autostradă. Manu, care era cu R1250GSA, normal că nu avea probleme cu benzina, dar eu cu NT-ul, am ajuns cu ceva emoții la benzinăria de lângă Făget, unde am făcut a doua oprire pentru realimentare.

Apoi a urmat o perioadă extrem de plictisitoare pe autostradă până la Sibiu, și următoarea oprire la Făgăraș. De aici mai departe spre Brașov, cu o mică greșeală de navigație din partea mea… pusesem Cheia din județul Brașov, care este undeva lângă Bran, pe GPS în loc de Cheia din județul Prahova, ceea ce ne-a deviat vreo 30 km de la ruta noastră până când ne-am dat seama. Chiar și așa, eram în grafic, așa că am decis să intrăm prin Brașov să facem niște poze în centru.

De la Brașov a urmat Cheia, la început a fost chiar liber, putând să ne bucurăm pe viraje de motocicletele cu care eram, ca mai târziu, fix la secțiunea de serpentine, să ne încetinească o coloană de camioane. Am ajuns la Ploiești și ne-a luat căldura… și așa am ținut-o prin 38 de grade spre Brăila.

După o altă sesiune foto la Brăila, ne-am odihnit vreo oră… după care am plecat să prindem apusul pe noul pod de la Brăila.

Dacă până la Brăila totul a fost frumos și eram chiar optimiști, după ce am trecut podul și s-a și înserat, parcă a crescut brusc dificultatea acestui challenge. Drumul până la Tulcea prin Isaccea chiar a fost o provocare… foarte prost marcat… multe denivelări, gropi… vegetație care intra pe carosabil… plus că era sâmbătă seara și cam prin toate satele mai dădeam de o nuntă, un botez… trebuia să fim cu ochii în patru.

Ajunși la Tulcea ne tot întrebam de ce Google Maps ne bagă pe un drum ocolitor și nu ne duce prin Babadag. Am întrebat și la benzinăria unde am realimentat, dar niște pescari turmentați ne-au asigurat că e bun drumul, că nu e închis… Am ajuns la locul unde Maps ne devia… și bineînțeles că drumul principal era închis… ia-o roata pe la Caucagia… pe un drum la fel de prost și valurit ca cel dinainte… Am ajuns cu chiu cu vai la Constanța, obosiți, dar cu moralul ridicat. Parcursesem 1400 km pe GPS și mai aveam la dispoziție 3 ore și 30 de minute… și urma să ne urcăm pe autostrada Soarelui spre București. Cât de greu putea să fie… De cum am urcat pe autostradă, parcă s-a mai dat un nivel în sus dificultate… mersul monoton de pe autostradă parcă ne hipnotiza. Am încercat o perioadă să mă tot joc cu accelerația, să merg la viteze diferite fără să folosesc cruise controlul, pentru că aveam nevoie de acțiune ca să mă țină în priză. Fix când decisem să trag în prima benzinărie să facem o pauză, văd din spate niște flash-uri puternice, ce păreau să vină de pe banda de siguranță și păreau să fie de la BMW-ul lui Stefan. Opresc pe banda de urgență și văd farurile apropiindu-se… semn că cel puțin motocicleta era funcțională… Il întreb ce s-a întâmplat, îmi zice că „s-a trezit în parapet pe dreapta”… Ne uităm la motocicletă, nu se vedea nicio urmare, în afara de niște zgârieturi pe crashbar și pantalonii lui care erau rupeți, nu se vedea nimic. Repornim ușor și intrăm în prima benzinărie… oricum unde ne oprim se vedea deja benzinăria….

Stăm să analizăm daunele, nu pare nimic grav, cei mai rău șifonați par a fi pantalonii lui Stefan. Motorul merge ok, nu dă nicio eroare, și nici nu pare ca socul să fi fost puternic. Stăm la o cafea… mai avem 130 km… și timp ar mai fi, dar cum să facem să nu se mai întâmple din nou și să ajungem cu bine acasă. Hotărâm să mergem schimbându-ne fiecare pe rând la conducerea „grupului” după fiecare 10 km, în felul acesta rămânem în priză conectați la drum și fără să ne dăm seama ajungem pe la 2:20 AM la ultima benzinărie de pe traseul nostru, undeva pe centură lângă Otopeni. Realimentăm, facem ultima poză la bonul de benzină cu kilometrajele motocicletelor și surpriză… diferența de vreo 50 km între cele două motociclete. Pe BMW-ul R1250GSA 1625 km… pe Honda NT1100 1675 km… pe GPS 1650 km… Timp ar mai fi să lungim pelteaua, ca să fim siguri… dar decidem să o lăsăm așa și plecăm spre casele noastre. Eu mai bag într-o benzinărie în apropierea casei doar ca să fiu sigur că nu ratez certificarea din cauza vreunei erori de măsurare… mă culc liniștit în final pe la 3 AM, având 1701 km scriși pe bord fix înainte de împlinirea celor de 24 de ore.

Acum ne mai rămâne să trimitem documentele și să vedem dacă totul este în regulă pentru a fi primiți în rândul celor de la Iron Butt Association, urmând ca în episodul următor să va povestesc cum a decurs certificarea, cât și să împărtășesc cu voi câteva sfaturi și concluzii ce s-ar putea să fie utile pentru cei ce vor să facă acest challenge în viitor.