[Istorie] Povestea Transfăgărășanului

Probabil că primul lucru pe care îl menționăm când vorbim cu un motociclist străin este Transfăgărășanul. Cu toții ne mândrim cu el, dar oare câți dintre noi putem să spunem mai multe decât că „a fost făcut de Ceaușescu” sau că „Jeremy Clarkson de la Top Gear a zis că e mai tare decât Stelvio”. De aceea am adunat la un loc mai multe informații despre „drumul dintre nori”, „bulevardul Carpaților sau mai simplu „cel mai cunoscut drum de la noi din țară”.

Ceva statistică…
În primul rând să începem cu datele concrete. Transfăgărășanul,oficial numerotat DN7C, este un drum național care începe în comună Bascov,Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara, cea mai interesanta, traversand un teren montan la altitudini mari, are o lungime de aproximativ 91km și a fost construită în perioada 1970–1974.

Altitudinea maximă la care ajunge drumul este de 2042 m, în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea.Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.
Tunelul Capra-Bâlea, care trece pe sub creastă Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m) este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m.

Transfăgărășanul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte, pentru construcția lui fiind necesară dislocarea a 3 milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum și multe alte materiale de construcții : 3.573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton,290.000 de metri cubi de zidărie, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patraţi de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de ţeavă, 50 tone de confecţii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietriş, 3.000 tone de cribluri și 740 de lămpi de iluminat.
Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km.

Istoria drumului
La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, la mai bine de 4 ani de la începerea lucrărilor din martie 1970.
Ideea construirii acestui drum i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari, ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968, România fiind o ţintă în vizorul armatei roşii.

Printre propunerile inițiale s-a numărat și cea a unui tunel de cca. 7 km, care ar fi evitat zona de gol alpin, pornind din zona cabanei Bâlea-Cascadă, trecând pe sub Căldarea Glaciară Bâlea și creastă Făgărașului, și ieșind în zona Piscul Negru; acest lucru ar fi permis menținerea deschisă a drumului pe tot parcursul anului. Datorită costurilor mari, cât și a dificultăților de realizare, această propunere a fost abandonată din fașă. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri din 10 decembrie 1969 se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru „obiectivul strategic Transfăgărășan”, căruia i se alocă resursele trupelor de geniu ale Armatei Române (pe 10 martie 1970 Regimentul 52 Albă-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte), părțile de tunel urmând să fie realizate de specialiștii Trustului de Construcții Hidroenergetice (TCH).
De asemenea puţină lume ştie că la Vidraru, în varianta iniţială a Transfăgărăşanului, la care ulterior s-a renunţat, drumul ocolea lacul pe partea stângă.

Proiectul aprobat atunci prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulație plus acostament și, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeș, pe conturul malului vestic al lacului Vidraru (care ar fi urmat să lege și nouă Cabană Cumpăna, relocată în urma creării lacului de acumulare). În 1971 se hotărăște însă realizarea drumului conform normativelor de drum național în zonă montană (două benzi de circulație cumulând 6m și acostament de 1m, de pământ, cu supralărgiri și supraînălțări în curbe). După ce s-a constatat impracticabilitatea folosirii traseului de pe malul vestic (care, deși era mai scurt cu 10 km decât conturul estic, punea mari probleme din cauza zăpezilor ce se acumulau mult mai abundent decât pe celălalt mal, fiind expus mult mai puțin soarelui), se hotărește schimbarea „din mers” a proiectului și mutarea drumului pe traseul actual, prin lărgirea și consolidarea vechiului drum forestier de contur (astfel se explică și lipsa unui viaduct care ar fi scurtat simțitor traseul, deoarece o dată cu modificarea nu se aprobase suplimentarea bugetului alocat; astfel, până în 2000, drumul de contur al țărmului vestic al Lacului Vidraru a fost trecut în nomenclatorul rutier ca DN7D, când clasificarea a fost reatribuită drumului Câineni-Perișani-Curtea de Argeș.

La construirea lui au fost folosiţi tinerii înrolaţi obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste.
Potrivit povestirilor locului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se ţineau unii de alţii, câte 20 – 30, pentru a nu fi luaţi de vijelie şi aruncaţi în prăpastie. Deşi statisticile oficiale au înregistrat doar 40 de militari decedati, s-a muncit într-un ritm infernal, în condiţii deosebit de grele şi cu sacrificii umane uriaşe, de ordinul a sutelor de vieţi, dacă ne luăm după mărturiile consemnate în cărţile care s-au scris de-a lungul anilor despre această construcţie.
Morţi mulţi s-au înregistrat şi la construcţia barajului de la Vidaru, prin faţa căruia Transfăgărăşanul trece. Barajul Vidraru a fost construit cu 10 ani mai devreme, că urmare a unei mari viituri din anul 1960. Un sat întreg a fost scufundat atunci sub apele gigantului lac Vidraru pentru a face loc barajului. Unii dintre locuitorii satului Cumpăna au ales să moară înecaţi în loc să fie strămutaţi. Oamenii spun că multe dintre rămăşiţele caselor, inclusiv crucea de pe turla bisericii, se pot vedea atunci când apele Vidrarului scad.

Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în dată de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în formă actuală în 1980.
Cei care cred că numai prima etapă a Transfăgărăşanului e demnă de cartea recordurilor se înşeală. E drept că cea dintâi este considerată cea mai grea, însă eforturile au fost uriaşe până la ultimul metru de asfalt.

O dată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat și inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viața lor la construirea Transfăgărășanului.
Astfel, pe versantul nordic, la cota 1200, se înalță „Poarta Geniștilor„, un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: „Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai țări decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

Urcând încă câțiva kilometri, la cota 1600 se găsește „Poarta Întâlnirii„, un monument pe a cărui placă stă înscris: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”.
Cele mai importante puncte de atractie turistica sunt Lacul si Barajul Vidraru, care este unul dintre cele mai mari din Europa, apoi Cetatea Poienari (construita pe vremea lui Vlad Tepes), Lacul glaciar Balea si Cascada Balea.

De știut :
Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren ş.a.
De obicei  în perioada 1 noimebrie 2018 – 30 iunie, DN 7C – TRANSFĂGĂRĂŞAN este ÎNCHIS pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu). Porţiunea închisă s-a redeschis anul acesta, 2019, circulaţiei începând cu 29 Iunie.
Vara, restricțiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje și curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

Drumul este DESCHIS circulaţiei publice pe perioada intregului an pe următoarele sectoare:
– Jud. Argeş – din localitatea Bascov până la Piscu Negru (km. 104);
– Jud. Sibiu – de la intersecţia cu DN 1 (km. 151 + 955) până la Cabană Bâlea Cascadă (km. 130+800).

Cele mai cunoscute obiective turistice din aceasta zona sunt :
– Cetatea Poienari la care se ajunge urcand 1480 de trepte pana la altitudinea de 850m
– Lacul Si Barajul Vidraru
– Cascada Capra – Cunoscută și sub numele de Cascada Iezerului,se află pe versantul sudic al Făgărașului, la 1960 metri altitudine
– Lacul Bâlea – lac glaciar are peste 11 metri adâncime, iar zona din jurul său a fost declarată rezervație științifică
– Cascada Bâlea – o cădere de apă de 60 de metri, între vârfurile Moldoveanu și Negoiu
– Valea lui Stan – considerat drept cel mai frumos canion din România,traseul este marcat cu punct roșu, durează aproximativ 4 ore.
– Muzeul Etnografic Badea Cârțan din Cartisoara

Cele mai apropiate benzinării sunt la :
– Curtea de Argeș
– intersecția drumului cu DN1 Sibiu-Făgăraș

Fiind o zonă foarte populară și pentru diverse evenimente și manifestări sportive, e bine să vă informați înainte de a pleca la drum, apelând la DISPECERATUL DRUMURI NAŢIONALE , apelând unul dintre numerele de telefon:
Tel: (004) – 021-9360 | 021-264-3333 | 021-264-3334
Tel Verde: 0800-800-301 | 0800-800-307 | 0800-809-360