ianuarie 13, 2025

motoOpinii : Ducati Desert X și restul lumii. Care-i sunt rivalii și cum se prezintă raportat la aceștia.

Se anunță un an 2022 foarte interesant pentru categoria adventure-touring de clasă medie, după ce Aprilia Tuareg și Husqvarna Norden 901 au crescut numărul de variante pentru iubitorii acestui gen, Ducati vin să pună cireașa de pe tort cu noul Desert X .


Dacă pe celelalte două motociclete le-am văzut de aproape la EICMA (Husky find prezent neoficial, ci doar ca material de suport pentru noua colecție de genți Enduristan – Lindon Poskitt), italienii au decis (si nu au fost singurii – BMW, KTM, Harley Davidson, Indian ) că nu mai merită în 2021 să participi la show-uri, expoziții, unde „vin toți săracii,se urcă pe motociclete și nu cumpără nimic”, mai bine fac prezentări online, că tot la fel vând. Așadar săptămâna aceasta, au prezentat online noul Desert X. Partea bună este că, cel puțin din poze și clipuri, la nivel de design, motocicleta nu pare să fie foarte diferită față de conceptul prezentat la EICMA în 2019, și cel puțin la nivel volumetric am niște repere in cap.

După fișa tehnică pare că cei de la Ducati au zis „hai să vedem ce știu să facă celelalte motociclete din clasa astași să mai adăugăm și noi câte ceva la fiecare capitol”.
În primul rând noul motor updatat Testastretta 11° cu distribuție Desmodromica, reușește să scoată 110cp (@ 9.250rpm) din cei doi cilindri, ce împreună au o capacitate de 937cc. Cuplul maxim este de 92Nm și este atins la 6.500rpm. Nu prea sunt multe motociclete în clasa asta, sub 1000cc, care să treacă de 100cp, până acum KTM 890 Adventure fiind considerată cea mai puternică cu 105cp. Pe lângă modificările de la motor, cutia de viteză este etajată diferit față de Multistrada V2, având primele două trepte mai scurte, dedicate pentru utilizarea în off-road, iar treapta a 6-a mai lungă, pentru consum redus la viteze de croazieră.
La nivel de tren de rulare, cei de la Ducati vin cu set-up clasic pentru off-road, roată de 21″ pe față, 18″pe spate, furcă Kayaba de 46″ complet ajustabila cu o cursă de 230mm, pe spate amortizor tot Kayaba reglabil cu o cursa de 220mm (suspensii cumva similare cu cele de pe Aprilia Tuareg) și cauciucuri Pirelli Scorpion Rally STR (la fel ca Yamaha Tenere 700). Este un setup clasic pentru categoria asta, însă complet nou pentru Ducati, fiind prima motocicletă a lor cu roată de 21″ pe față.
Mai inedită mi se pare posibilitatea de a adăuga un rezervor suplimentar de 8L pe spate, care va crește capacitate toatală de combustibil la 29L (21L standard). Asemenea motocicletelor de rally-raid, în momentul în care benzina din rezervorul principal scade sub un anumit nivel, primești o notificare pe bord, iar din comenzi se poate transfera benzina din rezervorul secundar.
Un alt capitol forte, este electronica, unde Ducati oferă cam tot ce se poate la acest moment, standard. Avem o platformă IMU cu 6-axe ce face posibilă existența sistemelor cornering ABS (3 nivele),cornering traction control(8 nivele), wheelie control și engine brake. Apoi avem ride by wire cu 6 moduri de mers. 4 sunt clasice, pentru utilizare stradală : Wet, Urban, Touring și Sport, pe lângă se mai adaugă două moduri dedicate off-road : Enduro și Rally. Interesant este că aceste moduri de mers controlează atât puterea livrată cât și felul în care reacționează accelerația. De exemplu dacă în modul Enduro, puterea este limitată la 75cp, în modul Rally, dedicat riderilor cu experiență, se beneficiază de toată puterea cât și de răspunsul cel mai dinamic al accelerație. Tot standard avem un quickshifter bi-directional și un bord tft color, care vine chiar și cu un tripmaster în modul Rally ce permite setarea numărului de kilometri parcurși înainte sau înapoi, pentru a putea fi corelat cu indicațiile din roadbook. Practic poți să cumperi motocicleta, să-i pui un derulatorul de roadbook și să te înscrii la competiții de rally-raid.
Două lucruri o trag în jos în fața rivalilor despre care o să vorbim în contiunare. După părerea mea greutatea de 202Kg la gol(~223Kg la plin) nu e în ton cu restul motocicletei, cu întreagă filosofie Ducati de performanță… mă așteptăm la mai puțin având în vedere cele 187Kg ale Tuaregului de la Aprilia, tot la gol. Și al doilea lucru este prețul, care deocamdată îl știm doar pentru Italia ca fiind 15.990EUR.
Cu cine se luptă :
În primul rând avem Yamaha Tenere 700, motocicleta care a creat acest curent de design cu inspirație rally-raid în categoria adventure touring de clasa medie, ce a prins imediat la public. Un pachet robust, cinstit, fără electronică sofisticată (doar ABS cu posibilitate de decuplare pe spate), capabilă să te ducă în zone izolate și cu un preț competitiv (în jur de 10.300-10.500EUR – în prezent încă nu au fost comunicate prețurile pentru 2022). Desigur Tenere 700 nu se adresează riderilor mai exigenți, care vor să aibă cea mai nouă electronică și cel mai puternic motor din clasa, CP2-ul de 689cc dezvoltă doar 72cp, dar așa cum am văzut în testul nostru, acești cai sunt suficienți să te ducă atât până pe la 180Km/h pe asfalt, cât și prin varfuri de munte cu pante abrupte sau cum ne-a aratat Pol Tarres, 72cp sunt suficienti pentru Romaniacs. Pe lângă preț mai are un avantaj, prin greutatea la plin de 204Kg, cu aproape 20Kg mai puțin decât a Ducati-ului, și știm cât de important este fiecare kilogram când te afli prins cu motocicleta în noroi și trebuie să tragi de ea.

Principalul rival la nivel tehnologic din „garda veche”(motociclete existente deja pe piață) este KTM-ul 890 Adventure cu motorul LC8 de 899cc și 105cp cu o greutate de 196Kg la gol și un pachet electronic similar cu IMU-6 axe, cornering ABS și traction control, moduri de mers, ecran color de 5″…suspensii WP APEX cu o cursă de 200mm și un preț de pornire de ~13.400EUR (sau ~14.400EUR pentru varianta 890 Adventure R)

Tot din motocicletele existente avem BMW F850GS Adventure, care este propulsată de un motor bicilindric paralel de 853cc cu o putere maximă de 95cp, dar orientat mai mult spre touring stradal și ieșirilor în off-road mai ușoare. Deși este probabil cea mai confortabilă motocicletă din clasa la drum lung, cele 244Kg la plin o fac să fie intimidantă în off-road pentru începători, cu toate că suspensiile (cursa 230mm față/215mm spate) sunt foarte capabile în off-road. Prețul de pornire de 13.100EUR o face să fie o varianta demnă de luat în considerare pentru cei ce vor sa faca ture lungi dar nu nepaparat prin dunele din Sahara.

Mai există o motocicletă deja existentă pe piață care i-ar da bătăi de cap Desert X-ului, și aceea este Triumph Tiger 900 Rally. Este motocicleta ce are cea mai mare cursa a suspensiilor din această clasa 240mm/230mm, cântărește 196Kg la gol, iar motorul de 888cc dezvoltă o putere mai mult decât suficientă de 95cp și un cuplu de 87Nm. Prețul este și în acest caz mai mic, de „doar” 13.490EUR, în condițiile în care vorbim despre o motocicletă care vine cu ecran TFT de 7″, cornering ABS și TC, etriere față Brembo Stylema, manșoane încălzite standard.

O motocicletă nouă pentru 2022 ce a stârnit multă vâlvă la lansare, este Norden 901 de la Husqvarna, un KTM 890 Adventure mai elegant și mai scump ar zice răutăcioșii. Cei de la Husqvarna zic că este un maxienduro pentru călătorii lungi, ușoară și agilă, capabilă de reprize sportive grație aceluiași motor LC8 ce dezvoltă 105cp la 8000rpm. Spre deosebire de KTM 890 Adventure de unde este derivată, poziția este una mai puțin racing și mai degrabă orientată spre touring. Greutatea de 204Kg (fără benzină) și prețul de ~15.100EUR o fac să fie pe același palier cu Ducati Desert X.
Dar amenințarea cea mai mare pentru Desert X vine tot din Italia și este vorba de noua Aprilia Tuareg, care este un pachet foarte apropiat de cel oferit de Ducati, diferența majoră fiind făcută de motorul mai puternic cu 30cp de pe Desert X. Însă nu trebuie să uităm că Tuaregul este mai ușor cu 15Kg, ceea ce face ca difernța raportului putere/greutate să nu mai fie atât de dramatică: 0.54cp/kg Ducati vs 0.42cp/kg Aprilia. În rest avem suspensii similiare complet reglabile, produse tot de Kayaba, dar de 43″ nu de 46″ si cu o cursă de 240mm, un pachet electronic avansat dar mai puțin sofisticat cu doar 4 moduri de mers(Urban, Explore, Off-Road și un mod personalizabil), ecran TFT, roți tubeless de 21″ și 18″… Spre deosebire de Ducati, modificarea modurilor de mers schimbă doar reacția accelerației și nivelul de intervenție a sistemelor electronice, puterea rămânând tot timpul maximă.
Prețul de pornire pentru România pentru culorile Martian Red și Acid Gold este de 11.660eur, iar petru Indaco Tagelmust (alb/roșu/albastru) este de 12.260EUR.

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!