#motoȘtiri // Dakar 2023: Mani Gyenes pe 28 la general, cu o etapă înainte de finiș
După iesirea din „Empty Quarter” (deșertul Rub al Khali), unul dintre cele mai puțin populate și necunoscute locuri de pe Terra, cu o zi inainte de etapa finala, Emanuel Gyenes ocupă locul 28 în clasamentul general al ediției 2023 a Raliului Dakar. Cea de-a patra ediție a raliului se va încheia duminică pe malul Golfului Arabiei, iar riderul sătmărean va reveni în România luni seara.
Cea de-a 45-a ediție a Raliului Dakar și a patra desfășurată în Arabia Saudită a debutat pe 31 decembrie cu un prolog pe malul Mării Roșii și a continuat cu o incursiune în nordul țării. Pe lângă dificultatea traseului, care a inclus foarte multă piatră ascuțită, traversări de canioane și nisip îngreunat de ploi, prima parte a raliului a fost extrem de obositoare din cauza temperaturilor foarte scăzute. În dimineața etapei a șasea, care a măsurat în total 919 kilometri (357 kilometri de probă specială), Mani a găsit șaua motocicletei înghețată. Motocicliștii au parcurs etape la rând, de sute de kilometri, la temperaturi de sub 10 grade Celsius, părăsind bivuacul și cu câte două ore înainte de răsăritul soarelui. Toate acestea în timp ce seară de seară dormeau în cort.
Ploile abundente au forțat organizatorii să reconfigureze traseul după ce bivuacul din Al Duwadimi a fost inundat, de aceea și în prima săptămână de cursă a existat o etapă maraton. Inițial, era programată doar cea din Empty Quarter. Într-o astfel de etapă, la finalul zilei, concurenții nu pot schimba pneurile și nu au acces la piese de schimb.
După ziua de „odihnă“ din Riyadh, de pe 9 ianuarie, Dakarul și-a reluat drumul către Golful Arabiei, vremea fiind, în sfârșit, mai blândă. Mani Gyenes, care participă fără asistență tehnică, fiind unul dintre ambasadorii raliului înscriși la Original by Motul (Malle Moto), a făcut un raliu prudent, mai ales după ce a pierdut timp în etapa a patra din cauza problemelor la pompa de benzină. A recuperat poziție cu poziție și nu a făcut greșeli de navigație, iar la finalul celor 13 din totalul de 14 etape programate în 2023, ocupă locul 28 în clasamentul general și 12 în clasamentul Rally 2 (piloți privați).
Emanuel Gyenes #34 Autonet Motorcycle Team: „Miercuri (12 ianuarie) am concurat în cea de-a doua etapă din Empty Quarter și la finalul ei am ajuns într-un bivuac unde, fiind maraton, nu am avut acces la piese de schimb și pneuri. A fost o zi faină, cu dune. În etapa de joi au fost iarăși dune și mi-au plăcut mult aceste două zile. Vremea este mult mai bună decât în prima săptămână. Mai avem o probă specială până la finișul Dakarului. Sper să nu am probleme tehnice și să ajung cu bine în Dammam. Sunt mulțumit de rezultat, acum mă aflu pe locul 28 în clasamentul general. Nu știu dacă voi putea menține această poziție, dar voi face tot posibilul“.
La vârf, lupta pentru titlu se va da între TOBY PRICE, care conduce în fața colegului său de la RED BULL KTM FACTORY RACING, KEVIN BENAVIDES cu 12 secunde și SKYLER HOWES, ocupantul locului 3, la o distanță de +01min 31secunde.
Deși organizatorii au prezentat ultima etapă ca un joy rîde de 167km pe malul Golfului Piersic până la podiumul de la Dammam, fără să existe posibilitate unor schimbări majore de clasament, fiind vorba de Dakar, orice se poate întâmpla și nimic nu este sigur până nu ai trecut linia de sosire…așa că există șanse și pentru piloții MONSTER ENERGY HONDA TEAM, ADRIEN VAN BEVEREN și PABLO QUINTANILLA, să recupereze cumva un ecart de aproximativ 15minute față de liderul actual TOBY PRICE.