motoȘtiri: Noul sistem Honda E-Clutch face maneta de ambreiaj opțională

24YM Honda E-Clutch
Dupa ce ne-au invatat ca motocicletele pot fi utilizate similar unui scuter, lasand schimbatul treptelor de viteza in grija DCT-ului, Honda vor sa ne invete din nou un mod eficient de a folosi motocicleta.
Honda E-Clutch este primul sistem de control automat al ambreiajului pentru pentru o transmisie de motocicletă cu mai multe rapoarte, care permite pornirea lină, schimbarea treptelor și oprirea fără ca riderul să opereze maneta de ambreiaj.
Honda E-Clutch folosește tehnologia de control electronic pentru a oferi reactivitate instantanee și reglaje de finețe ale ambreiajului în situațiile în care forța motrice se schimbă: pornirea, schimbarea vitezelor și oprirea. Astfel, potrivit Honda se obțin atât o pornire și o schimbare a treptelor mai lină, cât și o oprire mai naturală, decât în situația operării manuale a ambreiajului de către un motociclist sau o motociclistă.
Deoarece sistemul este ușor și compact, el poate fi instalat fără modificări majore ale motoarelor existente,Honda intenționează ca în timp să aplice Honda E-Clutch pe toate modelele sale de motociclete.