noiembrie 30, 2024

[motoȘtiri][Specificații Tehnice si Galerie foto] Lansare Kawasaki Z650RS 2022

Noul Kawasaki Z650RS combină stilul retro cu tehnologia prezentului, fiind de fapt o re-interpretare a modelului deja cunoscut Z650, dar cu note distinctive de stil retro, cum ar fi un far clasic rotund cu LED, ceasuri de bord rotunde analogice, un rezervor suplu (de 12L) și culorile moștenite din anii 70. Nu este prima oară când Kawasaki se gândește și la iubitorii motocicletelor clasice, adaptând un model modern pentru a fi atrăgător și pentru cei ce apreciază aceste linii clasice. În urmă cu câțiva ani ne aducem aminte că cei de la Kawasaki au făcut același lucru cu Zet-ul 900, lansând două variante retro-moderne Z900RS. De data aceasta cei de la Kawasaki s-au gândit să ofere posibilitatea de a alege un pachet retro și pentru începători sau pentru cei ce nu caută o motocicletă cu cilindree mare. Motorizarea folosită, bicilindru de 649cc, este una dintre cele mai reușite și testate de-a lungul timpului, are un caracter lin și puternic, oferind atât un nivel ridicat de control atunci când faci ajustări minime ale accelerației, cât și o accelerare plăcută în intervalele de turații mici și medii.


Sistemul de frânare este același ca cel folosit pe Z650.
Frânele cu disc dublu cu ø300 mm față și ø220 mm spate oferă o putere de frânare sigură pentru noul Kawasaki Z650RS iar discurile rotunde contribuie la imaginea retro-sport a motocicletei.

Poziția pe motocicletă a fost un pic modificată, șaua este la 820mm, fiind mai înalta cu 30mm față de Z650, furca are alt unghi, lungimea motocicletei crescând până la 2065mm, iar ghidonul oferă o poziție relaxată de conducere și îl pun pe motociclist într-o poziție naturală și confortabilă.

Roțile sunt similare cu cele de pe modelul Z900RS, sunt prevăzute cu spițe plate concepute pentru a arăta ca roțile clasice spitate. Proiectate utilizând tehnologia avansată a celor de la Kawasaki, roțile oferă un echilibru între greutatea redusă și aspectul elegant, contribuind atât la manevrabilitate, cât și la un design potrivit categoriei retro.

Bord analog cu ecran LCD
Cadranele pentru vitezometru și turometru în stil analogic sunt completate de un ecran LCD multifuncțional, care echilibrează aspectul în stil retro cu funcționalitatea modernă.

MOTOR

Tip motor: Racit pe lichid, 4T, Parallel Twin
Cilindree: 649cc
Putere maxima: 50.2 kW (68CP) @ 8000 rpm
Cuplu: 64 N/m @ 6700 rpm

FRANE SI SUSPENSIE

Frana fata: Discuri duble semiflotante Ø300mm, etrier cu dublu piston
Frana spate: Un singur disc Ø 220 mm, etrier cu un singur piston
Suspensie fata: Furca telescopica 41mm
Suspensie spate: Dispusa orizontal, cu articulatie

SASIU SI DIMENSIUNI

Tip saisu: Trellis
Ampartament: 1405 mm
Inaltime sa: 820 mm
Garda la sol: 125 mm
Capacitate rezervor: 12 litri
Greutatea la plin: 187 kg
Preturi: Incepand de la 7999EUR cu TVA pentru culoarea Negru

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!