#motoTeste2021: Aprilia RS660 vs Tuono660 – Carenata sau naked ?
Cei de la Aprilia au început proiectarea acestor două motociclete cu un concept foarte simplu în minte și anume: o greutate redusă este calea cea mai sigură către agilitate, sportivitate și distracție, asta chiar cu „doar” 100cp. Inginerii italieni au știut de la început că motorul monstruos V4 de pe RSV4 este un punct excelent de pornire pentru a crea un motor ușor și compact, capabil de performanțe ridicate cu un cost moderat așa că s-au decis să „taie” motorul în două, păstrând cei doi cilindri paraleli din partea anterioară pentru a da naștere unui nou propulsor EURO-5 de 659cc. De fapt lucrurile sunt mult mai complicate, dacă analizăm doar pistoanele vom vedea că pentru a ajunge la 659cc, păstrând alezajul pistoanelor inițiale de 80mm, cursa chiar a trebuit mărită de la 52.3mm la 63.93mm.
RS-ul 660 a fost prima motocicletă care a primit acest nou propulsor, la aproape doi ani după ce văzusem conceptul prezentat la EICMA în Noiembrie 2018. Spre surprinderea plăcută a noastră, varianta finală nu diferă foarte mult față de concept și păstrează aceleași linii frumoase. Dacă este un lucru cu care ne-au obișnuit cei de la Aprilia, și italienii în general, este faptul că știu să deseneze motociclete sportive frumoase, suple, compacte. Fiecare detaliu (* mai puțin unul, dar vă lăsăm să descoperiți în clip care este acel element 🙂 ) participă la o armonie deplină și rezultatul îți face inima să tresare, designul fiind scos in evidenta și de culorile foarte vii alese.
Partea interesantă este că Aprilia a decis să vină pe piață cu o motocicletă sportivă de 600cc într-o perioadă în care segmentul super sportivelor de 600 suferă, majoritatea considerând că motocicletele din această categorie au devenit niște mini-superbike-uri prea scumpe, concepute în principal pentru a câstiga curse la SuperSport și drept urmare prea incomode pentru utilizatorii stradali, din lumea reală. Așa a știut Aprilia să-și creeze propria nișă, pozitionad RS-ul 660 într-o categorie aparte, pentru cei ce vor o motocicletă sportivă, distractivă, dar nu foarte agresivă și mai ales, mai confortabilă decât actualele sportive de 600.
După asta, s-au gândit la cealaltă categorie de iubitori de motociclete sport din lumea reală, iubitorii de sport-naked-uri.
Fiind un segment unde Aprilia ține capul de afiș de ani buni prin Tuono V4, era natural și firesc să vedem acest nou motor de 659cc și pe un Tuono mai micuț. Bineînțeles Tuono 660 vine cu o poziție și mai confortabilă decât cea a RS-ului, cu un ghidon înalt ce face riderul să aibă o poziție cu spatele drept, fiind mult mai usor de folosit zi de zi prin oras. Chiar dacă păstrează tradiția Tuono de „naked-carenat” și oferă o protecție suplimentară la vânt față de un naked clasic, lipsa parbrizului se face simțită la viteze mari, protecția la vânt fiind evident mai redusă decât în cazul RS-ului unde poți pune pieptul pe rezervor și să te ascunzi după parbriz.
Am avut ocazia să mergem cu ambele motociclete într-o tură lejeră prin București și împrejurimi de aproximativ 200Km, timp în care am tot schimbat între noi motocicletele, încercând să vedem care dintre ele ne face inima să bată mai tare, iar concluziile la care am ajuns le vedeti mai jos:
În concluzie avem două motociclete ce împart același motor de 659cc cu o foarte mică diferență: pe RS motorul scoate 100cp, iar pe Tuono 95cp, cuplul fiind mereu acelasi de 67Nm. Acest lucru se întâmplă pentru că cei de la Aprilia s-au gândit și la cei ce vor să utilizeze Tuono 660 cu un permis A2, 95CP fiind cerință legală maximă pentru a putea limita o motocicletă direct din fabrică pentru A2(35kW/47.5CP). Există posibilitatea de a limita și RS-ul 660 pentru A2, însă este nevoie de o limitare anterioară la 95cp. La capitolul sonorizare, cele doua motoare suna absolut identic cu evacuarea stoc:
Apoi rapoartele vitezelor sunt diferite, Tuono având primele două trepte mai scurte, ceea ce-i dă o reacție mai promptă la accelerare nakedului. Pe cealaltă parte, RS-ul este orientat mai mult spre top speed.
Greutatea ambelor motociclete este aceeași, 183Kg, și deși cadrul este același, folosind motorul că parte integrantă, în cazul RS-ului avem 3 prinderi între motor și cadru, în timp ce la Tuono sunt doar două pentru a-i da o altă rigiditate întregului ansamblu.
Cea mai mare diferență este la departamentul suspensie față. Deși avem aceiași suspensie, furca pe Tuono are are alt unghi de prindere, roata față fiind mai apropiată de radiatorul nakedului, ceea ce cumulat cu celelalte diferente, ii confera un comporatament diferit. RS-ul se simte mai rigid, în vreme ce Tuono este mai confortabil. Avand și poziția dreaptă, cu ghidonul mai înălțat, Tuono se simte mai agilă, necesită mai puțin efort pentru a o mișca de pe o parte pe cealaltă.
Ambele motociclete vin cu un pachet electronic de top, așa numitul Aprilia Performance Ride Control (APRC) dezvoltat în Superbike și MotoGP și rafinat pentru frații mai mari RSV4 și Tuono V4, ce include moduri de mers pentru stradă și circuit la care se pot customiza : 3 hărți de motor, 3 nivele frână de motor, 8 nivele de traction control, 3 nivele de cornering ABS, Anti-Wheelie, Quick-Shifter. Mai multe despre setările ce se pot realiza în meniul motocicletei vedeți în clipul de mai jos :
Există totusi o diferență de dotări între cele două motociclete. Dacă Aprilia RS660 vine standard cu platforma inerțială IMU cu 6 axe și sistemul APRC și Quick-Shifter, la Tuono aceste dotări sunt opționale. Această diferența se resimte și în prețul celor două motociclete, RS660 costând în România €10.660(TVA inclus), iar Tuono 660 costă €9.860(TVA inclus). Chiar dacă adaugi sistemul IMU și Quick-shifterul (aproximativ 500Eur împreună) prețul lui Tuono 660 este mai mic, însă diferența de aproximativ de 300€ nu ar trebui sa fie un factor decisiv în alegerea uneia dintre cele două motociclete, noi vă recomandăm să alegeți cu sufletul.
Mergeți la TheBikeHub, importatorul Aprilia în România, faceți un test-ride și vedeți apoi care motocicletă vă place mai mult, s-ar putea să fiți surprinși. Noi am ajuns acolo cu niște idei preconcepute, iar după un weekend cu cele două motociclete ne-am schimbat radical opțiunile.
Detalii tehnice complete Aprilia RS660 [motoȘtiri] Aprilia RS660, sportiva italiană cu preț atrăgător, disponibilă în România din Decembrie
Detalii tehnice complete Aprilia Tuono 660 [motoȘtiri-Specificații&Galerie Foto] Aprilia lansează noul Tuono 660