Povestea Dakarului: Cum a început această competiție și cum a ajuns în deșertul din Arabia Saudită via România și America de Sud

Am făcut cunoștință pentru prima oară cu Raliul Dakar pe la sfârșitul anilor 90. Era un fel de tradiție de vacanță de iarnă pentru mine. După revelion mai erau câteva zile până reincepea școală în care puteam să stau până mai târziu să văd rezumatele fiecărei etape. Îmi aduc aminte cum an de an maică-mea mă întreba „și ăștia sunt acum în deșert? ce nebuni, în loc să stea și ei acasă de sărbători cu familia…?”. Adevărul este că și eu m-am întrebat ce te poate determina când toată lumea își revine după supra dozele de salată boeuf, să lași totul și să pleci să te lupți cu dunele din deșert în cea mai lungă (aprox.7000Km timp de două săptămâni) și mai periculoasă competiție de rally-raid.
Însă, fie că-ți plac mașinile, camioanele sau motocicletele cred că este de ajuns un cadru din elicopter cu concurenții mergând în mare viteză prin deșert ca să înțelegi de ce.

Raliul Dakar a început mai mult ca o întâlnire între prieteni, dispuși să-și testeze mașinăriile și capacitățile fizice în deșert. În anul 1977, pilotul Thierry Sabine, în timpul cursei Abidjan-Nice, s-a pierdut în deșertul Tenere. Fiind impresionat de ce a găsit aici, s-a gândit că ar putea fi locația perfectă pentru piloții pasionați de off-road pentru a-și testa limitele, așa că la sfârșitul aceluiași an, in decembrie, a organizat prima cursa de la Paris la Dakar.

Thierry și-a dedicat tot restul vieții promovând acest raliu, în scurt timp Paris-Dakar devenind locul de test pentru marile firme producătoare de mașini și motociclete. Din păcate Thierry Sabine și-a pierdut viața în 1986 într-un accident de elicopter în Mali în timpul unei furtune de nisip, fiind unul dintre cei 70 de oameni care și-au pierdut viață în cei peste 40 de ani de raliu Dakar de până acum. Dintre aceștia doar 28 au fost competitori, ultimile 5 decese având loc pe pământ sud american.

Până în 1991, raliul s-a organizat între cele două orașe, Paris și Dakar , cu diverse puncte de intrare pe continentul african – Alger, Tunis sau Tripoli. În 1992, raliul a fost organizat pe ruta Paris – Cape Town.

Începând cu 2009, datorită problemelor de securitate, cursa a fost mutată în America de Sud. Ediția din 2008 a fost anulată datorită amenințărilor Al-Qaeda. În ajunul Crăciunului, 4 turiști francezi fuseseră omorâți în Mauritania, ceea ce a făcut că guvernele Mauritaniei și Franței să sfătuiască organizatorii să anuleze cursa. Interesant este că în acel an a avut loc o competiție substituenta cu traseul în Ungaria și România, numită Central Europe Rally. Anul următor organizatorii au găsit soluția de a muta cursa în America de Sud, unde a avut loc pentru ultimii 11 ani. Ediția de anul trecut, desfășurată integral în Peru și câștigată de Toby Price la clasa moto, a însemnat ultima poveste din capitolul sud american al celei mai dure curse de rally raid din lume.

Anul acesta reprezintă un nou capitol pentru Dakar, traseul fiind mutat în Arabia Saudită. Prima ediția ce are loc aici, explorează întinderile vaste de nisip ale celei mai mari țări din orientul mijlociu. Participanții vor avea de parcurs 7.500Km dintre care 5.000km vor fi de probe speciale cu 5 dintre cele 12, mai lungi de 450km. Într-o țară unde deșertul domină, 75% din cursă se va desfășura pe nisip. Dat fiind dimensiunea și natura Arabiei Saudite, putem spune că Dakarul se întoarce la orignile sale extreme în ceea ce privește duritatea și anduranța.

Finalul cursei va avea loc la Qiddiya, un oraș complet nou, a cărui construcție a început în 2017 special pentru a fi capitala țări în materie de spectacole, sporturi și artă. Ridicat la 40km de Riyadh,va fi prima oară când acest oraș găzduiește un eveniment sportiv atât de important.

La această ediție a raliului s-au înscris 158 de rideri, printre ei aflându-se și doi români: Emanuel Gyenes și Marcel Butuza. Cei doi sunt cei mai experimentați piloți români care au participat la Dakar dintr-o listă nu foarte mare (lista participanților români la Dakar o găsiți aici), 10 starturi pentru Mani, respectiv 7 pentru Marcel.
Le ținem pumnii și le urăm multă bafta!