[Tips & Tricks] Cât te costă un trackday – varianta cea mai economică

Mersul pe circuit nu este punctul nostru forte. Noi suntem mai mult pasionați de plimbări, de descoperit locuri noi pe două roți, însă din când în când ne place să ne mai încărcăm de adrenalină, să ne relaxăm, să testăm mai sportiv diverse motociclete sau pur și simplu să facem mișto între noi de timpi pe care îi scoatem.
Cei din București și din apropiere de Urziceni, sunt foarte norocoși de existența circuitului MotorPark România. De asemenea și cei din apropierea Transilvania Ring au posibilitatea de a se da tare într-un mediu organizat, însă acolo nu am fost niciodată până acum, așa că o limitez discuția la circuitul de la Adâncată.


Merg la Adâncata de când s-a deschis, de când se mergea pe varianta scurtă și nu erau finalizate boxele. Merg, în regim hobby, în sensul că cel puțin o dată pe sezon mă duc și cu motocicleta mea, pe lângă alte evenimente la care suntem invitați.
De multe ori s-a întâmplat să nu găsesc cu cine să merg împreună, ca să împart costurile. Cea mai elegantă variantă este să-ți închiriezi o boxă, pe care să o împărți cu alții (costul închirierii unei boxe pt o zi este de 100eur de obicei), iar motocicleta (mai ales dacă este special de circuit) să o aduci cu o remorcă sau o dubă, în care să mai ai o canistră de benzină, o trusă de scule și ce ai mai putea să ai nevoie.
Doar că sunt mulți ca și mine, care vor să guste această plăcere cu motociclete de stradă fără prea multe complicatii. De aceea am să vă povestesc cât vă costă cel mai puțin o zi la circuit, dacă veniți old-school, pe motocicletă până la circuit, și cu un ghiozdănel în spate.
În primul rând va trebui motocicleta să fie în stare de funcționare foarte bună, că să nu aveți vreo surpriză pe acolo să vă stricați ziua și un aspect foarte important, cauciucurile să nu fie mai vechi de 4 ani și să aibă suficientă carne pe ele cel puțin pentru 800-1000Km. Pentru asta am făcut mai demult un material în care am detaliat ce ar trebui să verificați la motocicletă înainte de un trackday.
Apoi sunt câteva lucruri esențiale pe care ar trebui să le aveți la voi. În primul rând bandă adezivă ca să acoperiți farurile, stopurile, semnalizările și oglinzile de pe motocicletă. Găsiți în orice magazin de bricolaj, insă sfatul meu este să fie cât mai ieftină, să nu se lipească foarte puternic astfel încât să lase urme apoi. Tot legat de acest aspect, ar fi bine să scoateți siguranța de la far și stop, pentru că dacă o să mergeți toată ziua cu farul aprins, banda adezivă o să se încingă și tot lipiciul o să rămână pe far. Din experiența proprie powertape-ul gri de la Dedeman nu mi-a lăsat niciodată urme și am mai văzut la alții folosind o bandă adezivă roșie.
Apoi ar fi bine să aveți la voi și niște „șoricei” de plastic. Nu se știe niciodată la circuit ce se întâmplă și e bine să aveți ceva cu care să prindeți diverse lucruri.


Ar fi bine să aveți la voi și câteva chei, cele necesare pentru a da numărul de înmatriculare sau oglinzile jos. În mod normal toate acestea le puteți găși la alți participanți la trackday, mai ales la cei ce vin regulat, însă nu vreți să fiți băiatul „dă și mie…”
Și foarte important este să reușiți să strecurați în ghiozdan cel puțin o sticlă de apă de 2L. Indiferent de temperatura de afară veți consumă o groază de apă și e bine să fiți pregătiți. Există o terasă la circuit, dar am mai avut surprize să fie închisă și de atunci „suflu și-n iaurt”.
Apoi,în funcție de motocicleta cu care veniți și numărul de intrări pe care le faceți pe circuit, ar fi bine să faceți o estimare de cât carburant o să aveți nevoie. Ca să va ajut, la o intrare de 20min, în funcție de cât de tare mergi poți parcurge între 26 și 35Km. O tură de circuit are 4.11Km, și un timp de 2m20s ar fi un timp destul de bun pentru o motocicletă de stradă naked. Dacă veniți direct pe motocicletă aveți o singură opțiune: să faceți un plin la Urziceni sau la Rompetrol-ul Express din Ciorani (la 7min de circuit) și ulterior să realimentați dacă este nevoie. La ultima participare la un trackday, la Zetul meu 750, am făcut un plin(18.5L) la Urziceni, și am mai realimentat(din nou plin) după 5 intrări. Când am ajuns la București mai aveam cam jumătate de rezervor.
La un consum de 8% , veți avea nevoie de aproximativ 20L doar pentru cele 7 intrări pe circuit. De asemenea Rompetrolul Express din Ciorani poate să nu funcționeze sau să rămână fără benzină, așa că e bine să faceți o verificare dimineață înainte de a ajunge la circuit ca să știți cum abordați re-alimentarea.

Costul principal îl constituie prețul de participare la trackday. În funcție de firma sau clubul sportiv care organizează trackday-ul, prețul per sesiune poate varia.
Din experiență mea, cel mai avantajos preț per sesiune, este dacă participi la MotorPark Experience Auto&Moto Trackday toată ziua. Pentru 7 intrări de câte 20min, vei plăti 350Ron cu tot cu transponder și vei mai lăsa o garanție de 50Ron pentru sistemul de prindere al transponderului pe care îi vei recupera la sfârșitul zilei.

Rezumat
Taxa participare trackday MotorPark Experience toată ziua/7 intrări – 350Ron
Benzină aproximativ 30L suficient pentru toată ziua și drumul dus-întors de la București – aprox 150Ron
O rolă de bandă adezivă – 10Ron
O pungă de „șoricei” – 20Ron
Total – 530Ron

Dacă v-am făcut poftă de dat pe circuit, găsiți datele următoarelor track-dayuri moto în secțiunea de evenimente a paginii de facebook MotorPark România.

2 thoughts on “[Tips & Tricks] Cât te costă un trackday – varianta cea mai economică

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!