[Tips & Tricks] Transfăgărășanul toamna – la ce să vă așteptați și la ce să aveți grijă

Yamaha Tracer 900 Transfagarasan
După părerea mea, toamna este cea mai bună perioada pentru a da o tură pe Transfăgărășan. La început de sezon toată lumea este entuziasmată și abia așteaptă deschiderea lui, apoi începe perioada de concedii când în weekend nu poți să arunci un ac pe acolo. Cel puțin în august nu m-aș duce sâmbătă sau duminică pe Transfăgărășan nici plătit.
În schimb, în Septembrie, lucrurile se mai liniștesc, mai ales după ce copii încep școală, traficul devine din nou redus și în weekenduri, astfel încât poți să te bucuri de drum la potențial maxim, potențial ce este limitat de gropile din asfalt, dar asta este altă discuție ( de la an la an, parcă este mai rău carosabilul) .
Anul trecut am făcut ultima plimbare pe Transfăgărășan în Octombrie, și a fost una dintre cele mai reușite ture pe aici. Atunci am luat un Tracer 900 de la Yamaha și am plecat din București sâmbătă dimineață pe la 10:30. Uni ar zice că am plecat târziu, însă special am ales ora aceasta pentru a ajunge la începutul urcării după Arefu pe la 13:00 -14:00.
Chiar dacă prognoza indică o temperatură maximă decentă, de 14-16 grade, dimineața temperaturile pot fi mult mai scăzute, mai ales în zona ce traversează pădurea. În plus, ne mai fiind cald ca în timpul verii, roua dimineții persistă mai mult și dacă tot te duci să te dai, ar fi ideal să găsești asfaltul complet uscat. Chiar și așa, abia după lacul Vidraru am început să găsesc asfalt uscat și doar pe zonele care erau complet în soare. Primul sfat ar fi să vă programați plimbarea astfel încât să ajungeți la zona muntoasă după amiază, când soarele este mai puternic.

Apoi că vorbeam de prognoza, ar fi bine să aveți și ceva haine mai groase la voi. În drumul meu pe partea dinspre Curtea de Argeș am prins soare, cald, 16 grade, iar după ce am trecut prin tunelul de la Bâlea, temperatura a scăzut drastic spre 5-7 grade, tot drumul până aproape de Bâlea Cascadă fiind în umbra muntelui. Pentru cei mai sensibili la mâini si fără manșoane încălzite, niște mănuși mai groase de iarnă v-ar putea fi de folos sau măcar niște mănuși de plastic de la benzinărie care să le băgați pe sub mănușile moto.
De asemenea dacă vă duceți în Octombrie, este posibil pe bucata spre Sibiu, imediat după Bâlea Lac să mai găsiți și bucăți de gheață mici de la apă scursă de pe roci în timpul nopții, trebuie să fiți atenți la ele.

Apoi trebuie să luați în calcul că ziua începe să fie mai scurtă, iar temperaturile coboară considerabil după căderea întunericului. Dacă știți că o să vă prindă seară mai ales înspre Sibiu , Făgărăș sau Brașov, ar fi bine să vă luați ceva mai gros la voi.
Eu în aceea tură am plecat în niște blugi moto și am avut ca destinație, Fundata, unde am ajuns pe la 21:00, iar ultimii 30 de kilometri i-am făcut tremurând pe motocicletă de frig, deși temperatura era doar undeva pe la 9 grade, lipsa soarelui combinată cu viteza motocicletei au amplificat senzația de frig.
Ideal ar fi să vă planificați întreaga călătorie doar pe lumină, astfel încât să ajungeți pe porțiunea cu altitudinea cea mai ridicată și temperatura cea mai scăzută în intervalul 13:00-16:00 când soarele are cea mai mare putere.
Și chiar dacă tremurați un pic de frig, cu siguranță va merita, atât pentru lipsa traficului cât și pentru spectacolul culorilor toamnei.
Dacă vă întrebați până când mai aveți timp să dați o tură pe aici, anul acesta Transfăgărășan este programat să se închidă pe 31 Octombrie 2019.