Tips’N’Tricks: Cum alegi bateria potrivită pentru motocicleta ta? Plumb-Acid, AGM, Gel sau Litiu ?

După discuțiile despre ce ulei să folosești la motocicletă, următoarele imediat sunt cele despre baterii. Noroc că bateriile nu se schimbă la fel de des ca uleiul, așa că auzim un pic mai rar întrebarea „ce fel de baterie să-mi pun pe motocicletă?”.
În primul rând pentru a găși un model de baterie moto care să se potrivească cu motocicletă ta trebuie să ții cont de dimensiuni și să verifici dacă bateria moto este compatibilă cu marca motocicletei tale si cu caracteristicile sale tehnice. Cel mai simplu este să cauți în manualul motocicletei sau chiar pe vechea baterie, codul specific modelului de baterie compatibil.
Să zicem că știi ce caracteristici trebuie să aibă bateria pentru motocicleta ta, dar atunci când cauți după „replacement code”, găsești mai multe variante : LA, AGM, Gel sau LI.
Mai jos găsiți diferențele esențiale între aceste tipuri de baterii moto.
În mare există două tipuri de baterii: cele cu litiu și cele cu plumb-acid, în cea dea două categorie intrând și cele AGM și cu gel.
Bateriile cu acid (LA-Lead-Acid) au fost inventate în 1859, sunt relativ ieftine de produs, și și-au demonstrat până acum utilitate,fiabilitatea, dar și carențele. De obicei aceste tipuri de baterii se montează în poziție verticală,se livrează uscate, trebuie activate și încărcate înainte de utilizare. Periodic trebuie verificat nivelul lichidului și completat dacă este nevoie.
Inconvenientele lor principale: sunt destul de grele, conțin plumb (ceea ce este dăunător pentru mediu dacă bateria, după utilizare, nu este reciclată), acidul este coroziv (în cazul în care se scurge din baterie) și au o rată de descărcare mare atunci când sunt depozitate/neutilizate (~1% pe zi) .
Pasul următor în evoluția bateriilor cu acid sunt bateriile AGM (Absorbent Glass Mat)
Bateriile AGM sunt extrem de rezistente la vibrații, sunt complet etanșe, nu se varsă și nu necesită întreținere.
Spre deosebire de bateriile LA, odată ce bateriile AGM sunt umplute, nu trebuie să fie re-completat sau verificat nivelul lichidului.
Bateriile AGM se reîncarcă mai repede decât bateriile LA și sunt mai rezistente la descărcarea statică. Cu toate acestea, ele sunt sensibile la supraîncărcare și pot fi afectate de căldură.
Până acum câțiva ani cam toate motocicletele veneau din fabrică cu o asemenea baterie.
Bateriile cu gel (Gel Cell)
Bateriile cu gel sunt de asemenea sigilate și nu necesită întreținere.
În bateriile cu gel electrolitul este suspendat într-o pastă de gel, ceea ce înseamnă că la fel ca și în cazul bateriilor AGM nu pot exista scrugeri și bateria poate fi montantă în diverse poziții, la diverse unghiuri de inclinare. Bateriile cu gel au o durată de viață mai lungă decât bateriile LA și AGM și își mențin performanța ridicată până când ajung la sfârșitul vieții, moment în care performanța lor pur și simplu scade. Nu există degradare în timp. La fel că cele AGM, sunt sensibile la supraîncărcare.
Bateriile cu Litiu (LI)
Bateriile LI sunt mici și ușoare. Deși sunt mai scumpe decât celelalte tipuri, au cea mai lungă durată de viață dintre toate tipurile menționate și cel mai important este că au o rată de auto-descărcare lentă (1%/45zile).
Când vine vorba de longevitate, bateriile cu litiu au o capacitate conservatoare a ciclurilor de descărcare/reîncărcare de două până la patru ori mai mare decât a bateriilor cu plumb-acid. Dacă o baterie cu plumb-acid poate dura aproximativ 500 de cicluri de descărcare profundă (80% descărcare), o baterie cu litiu poate îndeplini aceeași sarcină de peste 2.000 de ori, anulând o mare parte din prețul inițial premium plătit pentru bateriile cu litiu.
În medie producătorii menționează că o baterie moto cu litiu, în regim de utilizare corect, ar trebui să reziste 5-8 ani.
Deși își mențin tensiunea în timp constantă, trebuie să aveți grijă în cazul unei descărcări complete, este posibil să descărcați o baterie cu litiu până la un nivel din care nu se mai poate recupera. Bateriile moderne LI au de obicei un sistem de management al bateriei (BMS) care împiedică acest lucru să se întâmple prin oprirea bateriei înainte ca, consumul de energie să atingă un nivel care o va deteriora. De asemenea elementele electronice ale BMS-ului echilibrează ciclurile de descărcare/reîncărcare ale bateriei, astfel incat BMS-ul oprește bateria atunci când se întâlnește o situație de supraîncărcare care ar putea duce la supraîncălzire și/sau la incendiu. Astfel că o baterie cu LI și sistem BMS poate fi reîncărcată chiar și cu încărcătoare standard.
Există și câteva mituri legate de bateriile cu litiu, ce fac motocicliști să stea departe de ele. Cele mai întâlnite idei preconcepute greșite sunt că pot lua foc foarte ușor și că nu funcționează bine la temperaturi joase.
Prima problema a fost rezolvată prin dezvoltarea sistemului BMS, care acționează tocmai ca o siguranță împotriva supraîncălzirii.Cu alte cuvinte, căutați ca bateria pe care v-o cumpărați, să aibă BMS (toate bateriile LI de la producători consacrați au acest sistem)
Iar legat de a doua idee preconcepută, lucrurile sunt fix pe invers. Bateriile LI funcționează chiar mai bine la temperaturi joase, doar că este un mic truc pe care trebuie să-l faceți când porniți motocicleta la 0 grade. Înainte de a porni motocicleta, trebuie să incalziti bateria, ținând farurile aprinse 30-60sec.
