[Tips&Tricks]Cum să supraviețuiesti pe două roți în România.
Atunci când mergem pe motocicletă pe drumuri publice ar trebui să fim foarte conștienți de cât de expuși suntem. De-a lungul plimbărilor noastre prin România ne-am „lovit” ,câteodată la propriu, de mai multe situații periculoase. De aceea este bine să ne dezvoltăm un al șaselea simț care să se bazeze pe atenția distributivă, pe adaptarea vitezei la condițiile de mers, pe o poziționare cât mai bună pe șosea cât și pe atitudinea pe care o avem în anumite situații.
Mai jos gășiți câteva sfaturi legate de situații cu care vă puteți întâlni pe drumurile de la noi din țară.
1. Cel mai important lucru dar și cel mai greu, este să prevezi ce urmează să se întâmple. Asta înseamnă să te informezi în permanență și să fii atent, astfel încât să-ți adaptezi viteza la un ritm cu care tu ești confortabil și mai ales un ritm la care știi că ai putea să faci o oprire de urgență sau o evitare în siguranțăîn funcție de ce cere situația.
Câteva situații concrete cu care ne-am întâlnit în plimbările noastre și unde este indicat să fii preventiv :
a) Drumuri secundare, care nu sunt foarte circulate.Vii pe un drum secundar de țară.Este ora la care se întorc animalele acasă…Deja aici ar trebui să fii în gardă în curbele fără vizibilitate, să reduci viteză și să te aștepți să te trezeșți cu o vacă sau un cal pe carosabil după curbă.
b) Zone turistice aglomerate, cu popasuri pe marginea drumului, cu comercianți ambulanți sau unde lumea se oprește pentru a face poze cu panorama. Este bine să sporeșți atenția și să fii mai precaut decât de obicei. Este foarte probabil ca un șofer să ia o decizie bruscă de a opri la un refugiu (de pe celălat sens bineînțeles 🙁 ) fix când tu te-ai hotărât să-l depășești pentru că mergea foarte încet. Un mare semn de atenție este dacă cumva șoferul din fața ta încetinește brusc și pare ușor dezorientat.Asta se întâmplă probabil pentru că stă pe gânduri dacă să oprească sau nu, fie caută loc de parcare și a uitat că ești în spatele lui sau nici nu te-a văzut.(fix cum se întâmplă în prima poză)
c) Drumuri secundare care încep bine, iar după o curbă sau după un podeț se termină asfaltul la propriu.Dacă eșți pentru prima oară pe un drum, mai ales secundar, încearcă să mergi preventiv, măcar în zonele cu vizibilitate redusă.Noi am constatat că un semnal de atenție ar putea fi faptul că nu prea întâlnești alți participanți la trafic, deși asfaltul este bun, cel puțin la început. De ce le mai multe ori , localnicii cunosc că drumul are o bucată foarte proastă și-l evita de aici lipsa traficului. Un exemplu găsit pe net, de pe drumul național DN66A :
2. Nu te grăbi să faci presupuneri, mai ales favorabile ție. Ziceam că este bine să prevezi traficul, însă cum nu suntem magicieni, nu putem fii 100% siguri ce urmează să se întâmple.De aceea este bine să presupui că șoferul unei mașini în spatele căreia mergi, nu te-a văzut.
Să zicem că mergi pe valea Prahovei, mașinile merg bară la bară, tu mergi aproape de marcajul dintre benzi, unii șoferi te lasă să treci. Nu te grăbi să te bagi imediat ce mașina s-a mișcat spre dreapta, s-ar putea ca șoferul să nu te fi văzut și să fi evitat o groapă doar. Încearcă să ai „confirmarea vizuală” a faptului că șoferul te-a văzut, să-i urmăreșți privirea în oglinda laterală a masini sau să astepți câțiva metri, să vezi că-și menține poziția pe partea dreapta și nu a fost doar o coincidență.
3. Evitați să petreceți mult timp în unghiul mort al conducătorilor auto, mai ales al camioanelor si evitați să mergeți în paralel cu acestea. Din nou, regula de baza este că dacă voi puteți să vedeți șoferul în oglinda laterală a camionului, înseamnă că și el vă poate vedea.
4. Atitudinea pe care o ai atunci când ești cu motocicleta este foarte importantă. Dacă mintea este unde trebuie, cel mai probabil și motocicleta va fi unde trebuie. Dacă sunteți nervoși, încercați să vă liniștiți înainte de a pleca la drum.
Apoi evitați să intrați în conflicte cu conducătorii auto, în special de la lucruri minore.
De multe ori se întâmplă atunci când facem pe justitiarii să nu mai fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, lucru ce poate fi extrem de periculos cu consecințe majore pentru noi sau pentru cei din jur.
Sigur, pe mulți o ieșire moto îi relaxează și-i calmează dacă sunt nervoși, dar țineți minte, asta se întâmplă atunci când ești concentrat 100% la drum, tocmai pentru că te deconectezi de la celelalte probleme.
5.Evitați să plecați obosit la drum. Atunci când suntem obosiți, mintea funcționează mai lent și nu ia întotdeauna cele mai bune decizii. Majoritatea accidentelor pe care le-am avut in grupul noastru s-au intamplat când am plecat foarte de dimineata dupa ce noapte dinainte ne culcasem tarziu sau mai rau nu dormisem mai deloc , plecand direct dupa serviciu, dupa o tura de noapte, dupa o nunta, etc.. Deși niciodată nu a fost vina noastră legal, posibil că dacă am fi fost mai odihniți, am fi apreciat mai bine momentele premergătoare accidentului sau poate am fi avut reflexe mai bune si am fi reușit să evităm momentele nedorite.
Dacă sunteți pe drum și simțiți că vă ajunge oboseală, faceți o pauză scurtă.Noi de obicei,daca suntem obositi,după o bucată mai lungă de drum, facem o pauza de cafea si eventual ne punem sângele în mișcare făcând si niște genoflexiuni.
6. Poziționarea motocicletei pe banda de deplasare ne poate scuti de multe probleme. Dacă pe circuit este indicat să iei curba cât mai strâns și să ieși larg, revenind cât mai repede pe accelerație, pe stradă lucrurile stau diferit. Mersul pe circuit oferă condiții optime de siguranță:nu există trafic din celălalt sens, calitatea asfaltului este constantă și de regulă cu o aderența mai bună decât pe stradă și de asemenea vizibilitatea în curbe este mai bună. Pe stradă putem jongla cu poziția noastră pe bandă de deplasare pentru a optimiza pe rând aceste aspecte în funcție de ce condiții întâlnim. De exemplu la o curbă strânsă pe stânga fără vizibilitate este indicat să vă poziționați pe treimea din dreapta a benzii pentru a mari vizibilitatea și aprecia mai bine dacă este o curbă largă sau strânsă.
Ce ni s-a întâmplat să întâlnim destul de des pe serpentine și ar trebui să vă aduceți aminte în curbele strânse în zona de munte, este situația când din celălalt sens vine un camion/tir/autobuz, a cărui gabarit depășește marcajul dintre benzi. De aceea este bine să reduceți viteză și să virați mai târziu în astfel de curbe, după ce aveți o vizibilitate bună și puteți vedea ce este după colț.
7. Schimbați și adaptați ritmul de mers atunci când tranzitați o localitate (fie sat sau oras). Ni s-a întâmplat destul de des cât timp mergem pe drumuri bune, virajate, bine asfaltate să întrăm într-un anumit ritm. Știți senzația când ești concentrat 100% pe ceea ce faci, te simți una cu motocicleta și totul parcă se așează perfect. Apoi brusc trebuie să tranzitezi un sat care este mai lung. Parcă din dorința de a reveni la starea inițială, începem să ne grăbim, să parcurgem mai repede localitatea, uitând toate „pericolele” ce pândesc pe marginea drumului: șoferi care ies cu spatele din curte sau întorc pe linie continuă ca să parcheze în curte, copii care se joacă și scapă o minge în stradă sau mai rău aleargă după ea în stradă, animale lăsate libere, căruțe etc… D-asta este bine să ai oarece disciplină interioară și în momentul când intri într-o localitate să reduci viteză și entuziasmul și să fii atent la tot ce se întâmplă in jurul tău.
8. Mersul în grup este o artă, pe care și noi încă o învățăm. Sunt ieșiri care ne ies de minune și ieșiri în care ies scântei. De obicei problemele apar atunci când există în grup motocicliști cu experiențe diferite și cu motociclete din clase diferite. Situațiile periculoase ce pot apărea la mersul în grup sunt atunci când un rider este forțat să meargă peste capabilitățile lui. Fie unul dintre riderii mai experimentați merge tare și altora din grup le este greu să țină pasul, fie un rider, din varii motive rămâne în urmă și trage tare că să-i ajungă pe ceilalți.
Indiferent că este vorba de skill-uri diferite sau de motociclete diferite, noi am reușit să evităm aceste situații, stabilind de la bun început niște puncte pe traseu de regrupare si incercand sa ramanem grupati cel putin in mini grupuri de cate doi motociclisti. Ne-a fost foarte utilă experiența de la #RideDacica unde am aflat foarte multe sfaturi pentru mersul în grup, care deși pot părea evidente, până atunci, până să vedem cât de folositoare sunt și cât de ușoară ne-au făcut viață pe drum,nu le foloseam.
9. Cursurile de perfecționare sunt un lucru destul de nou pentru marea parte a motocicliștilor din România. Există o mentalitate generală de genul „ce să mă învețe pe mine ăla, dacă eu mă dau de 5 sau 10 – 20 ani” sau „am făcut școală și am luat permisul, ce mai trebuie să învăț…”. Eu am făcut școală moto acum mai bine de 10 ani, într-o perioada foarte boemă și inconștientă, la modul că am intrat bou și am ieșit vacă, diferenta fiind ca ma iesit cu A-ul pe permis. Când am dat examenul la Brăila, îmi aduc aminte că plouă și eram singurul care dădea și de A și polițiștii au zis că dacă am luat sala este suficient, să nu ne mai complicăm si dupa scoala a trebuit sa o iau de zero in parcari parasite cu cutii de bere si sticle de plastic goale , facand diverse exercitii si scenarii.
Acum, cel puțin în București, sunt școli moto care își dau interesul și fac o pregătire foarte bună pentru viitorii motocicliști. Însă proaspeții motocicliști trebuie să înțeleagă că pleacă de la aceea școală cu o bază minimă de cunoștințe, iar mai apoi fiecare poate evolua în timp, de unul singur, uneori pe propria piele la propriu sau o pot face mai rapid într-un mod organizat, primind ajutor specializat. Noi până acum am avut de învățat de fiecare dată când am interactionat cu instructori, fie că a fost vorba de RideX sau RiderAcademy la evenimentele organizate de BMW Motorrad sau Track & School Day-urile organizate de MotoEvolution Racing School, întotdeauna au fost sfaturi care ne-au prins bine.
Pentru cealaltă categorie, atotștiutorii, este mai greu de înțeles utilitatea acestor cursuri și de multe ori intră în conflict cu propriul orgoliul. Însă de multe ori ,după aceste cursuri, sunt oameni care ajung să realizeze că inloc de 10,15 sau 20 de ani de mers pe motocicletă, au de fapt același an, cu aceleași drumuri si aceleași iesiri , repetat de 10 -15-20 de ori. Este o expresie pe care am auzit-o prima oară în filmul Why we ride și care mi-a ramas în minte, pentru că este suficient să te întâlnești o singură dată cu o situație nouă și să nu știi ce să faci, iar la cursurile de perfecționare exact pentru asta te pregătești.
10. Ultimul lucru care cred eu că ne-a ajutat în sezonul trecut, a fost să încercăm lucruri noi. De la a merge cu genuri de motociclete cu care nu mai mersesem, schimbat vitezane cu adventure, nakeduri cu enduro, până la a avea parte de experiențe total diferite față de ce eram obișnuiți pe stradă.
Simplul fapt că ieși la o tură cu un prieten și faceți schimb de motociclete între voi pentru câțiva kilometri te poate ajută să devii un motocilist mai bun fără să-ți dai seama. Faptul că încerci ceva nou care reacționează diferit față de ce eșți tu obișnuit îți mai îmbogățește bagajul de cunoștințe moto.
Apoi mă refer la experiențe complet noi sau complet diferite, fie că vorbim de ieșiri enduro, track day-uri sau chiar ture organizate. Anul trecut a fost prima oară când am mers pe o motocicletă de enduro, am făcut o ieșire de câteva ore prin Dobrogea alături de EstBike Adventure și prima senzație, venind de pe stradă, a fost că eu nu știu să merg deloc pe motocicletă. Faptul că am urcat pe tot felul de coclauri, am învățat să cobor pante abrubte folosind frână spate intermitent, faptul că am simțit cum alunecă roată aia spate pe pietriș sau cum e să treci prin râuri, folosind o motocicletă cât se poate de basic, fără toate sistemele cu care te obișnuieșți pe stradă, au fost wow. Apoi experiența track day-urilor ne-a adus mult mai multă încredere pe stradă și contrar gândirii colective, ne-a făcut mult mai calmi și mai liniștiti pe stradă. Faptul că pe circuit vezi într-un mediu securizat care este senzația când reduci viteză de la peste 200Km/h să iei o curbă strânsă cu 50Km/h sau poate chiar cum este să ratezi o curbă din cauza vitezei dar fără repercursiuni majore, doar ieșind un pic pe iarbă, îți stabilești niște repere foarte clare privind capabilitățile tale, ceea ce îți dă apoi încredere pe stradă. Personal am observat că de fiecare dată când m-am dus la un trackday cu motocicleta pe roți(old-school : am desurubat numărul,am dat jos oglinzile,tras un powertape si am iesit la joaca) , după o zi pe circuit, la întoarcerea spre casă, mă simțeam mult mai relaxat și mai fluient în mișcări pe stradă.
Dacă mai aveți și alte sfaturi care ar prinde bine atât începătorilor cât tuturor motocicliștilor de pe străzile din România, nu ezitați să le menționați în comentarii.
Ce ni s-a întâmplat să întâlnim destul de des pe serpentine și ar trebui să vă aduceți aminte în curbele strânse în zona de munte, este situația când din celălalt sens vine un camion/tir/autobuz, a cărui gabarit depășește marcajul dintre benzi.
Nu este o problema gabaritul depasit asta se intampla destul de rar(cel putin mie), in schimb sa intre masinile de pe contrasens in curbe pe sensul meu de mers cel putin 50% o fac si nu inteleg de ce, nu vin cu viteza sa zici ca nu se incadreaza pur si simplu asa fac, de ce? cred ca nici ei nu au habar. Ai spus lucruri de bun simt pe motor, pe un forum moto se discuta abordarea virajelor pe drumuri publice de la 120 km/h in sus, poate ar fi util sa citeasca si ei acest articol?Va urmaresc cu interes
Da , asa e, am uitat si de aspectul asta. Cred ca le place sa taie curba sau pur si simplu le e lene sa traga de volan.
Iti spune eu de ce o fac pentru ca cunosc astfel de soferi: sa nu-si uzeze cauciucurile… si li se cam rupe de ceilalti.. Ce sa mai spui.. Atentie cat incape ca restul oricum fac cat ii duce capul.