Transbucegi: Sinaia – Cabana Dichiu – Piatră Arsă (DJ713)

Transbucegi

Șoseaua Transbucegi (Dj713), cunoscută și sub numele de Drumul Babelor, este principalul drum de acces în Munții Bucegi ajungând până în apropierea faimoaselor obiective turistice: Babele și Sfinxul. Transbucegiul este unul dintre cele mai frumoase drumuri montane din România. Drumul are o lungime de 20 km, 17 din ei fiind asfaltati. Drumulse desprinde din drumul județean DN71, care face legătură între stațiunea Sinaia și Târgoviște, cu puțin înainte ca acesta să ajungă la Cabana Cota 1000. Drumul trece pe lângă Cabană Cuibul Dorului, urcă Șaua Dichiu unde, în dreptul Cabanei Dichiu, cotește brusc la dreapta și strabatate Platoul Bucegi până în apropierea Cabanei Piatră Arsă. Cei 17 km asfaltati din Transbucegi duc drumul până la o altitudine de 1925 m.
De la Sinaia , plecând pe DN71 spre Târgoviște, la aprox 9 km , virați la dreapta pe DJ713 la indicatorul spre Hotel Peștera.

Ultima oară am fost aici în Iulie 2020, când am testat nouă generație Yamaha Tracer 700. Cu această ocazie am constatat că au mai fost făcute lucrări de reabilitare a drumului în unele zone unde iarna deteriorase carosabilul.

Cum ajung acolo?/Navigare

 

 

Evaluare traseu
  • Calitatea asfaltului
  • Peisaje
  • Trafic
  • Dificultate (1- foarte dificil/ 5 - foarte usor )
  • Fun factor
4.5

Rezumat / descriere scurtă

Distanta: 27 KM
Durata : 50min

Sending
User Review
2.67 (6 votes)

Asa arata drumul in 2017.

Cum ajung acolo?/Navigare (Location services required)

[get-directions latlong=’45.393358,25.475165′]

3 thoughts on “Transbucegi: Sinaia – Cabana Dichiu – Piatră Arsă (DJ713)

  1. Am fost pe 01.10.2016 pe TransBucegi pana la hotel Pestera si portiunea de drum DN71 de la Sinaia pana unde se face dreapta este refacuta cu zone de asfalt nou, nu mai sunt gropi dar calitatea reparatiilor te indeamna la retinere. Au mai ramas unele zone cu denivelari. Oricum se merge satisfacator fata de ce era anul trecut. Marcajele cred ca le fac la anul….
    Pe TransBucegi trebuie sa incercati si varianta cu asfalt spre hotel Pestera (prin dreapta lacului Bolboci). Merita!!

Lasă un răspuns

Please disable your adblocker or whitelist this site!