Traseu 2-3 zile / 850Km : Pe urmele Micii Uniri: DN2L, Soveja, Mărăști și poveștile care au schimbat România
Există drumuri pe care le parcurgi pentru peisaj, pentru viraje sau pur și simplu pentru plăcerea de a merge cu motocicleta. Și există drumuri pe care, dacă le privești cu puțină atenție, începi să le citești ca pe niște pagini de istorie.
Traseul dintre Ojdula, Soveja, Câmpuri și Mărăști este unul dintre acestea.
Este un traseu în care poți trece, în aceeași zi, pe urmele lui Moș Ion Roată, poți vedea locurile unde armata română a luptat în vara lui 1917 și poți traversa, la final, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României moderne: Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Practic, este un drum între două Românii: România care se năștea în 1859 și România care, aproape șase decenii mai târziu, lupta pentru întregirea sa.
DN2L Lepșa – Soveja: un drum nou peste un ținut vechi
Pentru motociclist, DN2L dintre Lepșa și Soveja este probabil partea cea mai spectaculoasă a traseului.
Drumul traversează zona montană dintre Valea Putnei și Valea Șușiței și oferă o alternativă spectaculoasă pentru legătura dintre Moldova și Transilvania. Virajele, pădurile și diferențele de nivel fac din acest sector o porțiune care merită parcursă fără grabă.
Dar ceea ce îl face cu adevărat interesant este ceea ce se află la capătul lui.
Soveja nu este doar o stațiune montană și nici doar un punct de trecere într-un traseu moto. În vara anului 1917, aceste văi au devenit parte a unuia dintre cele mai sângeroase capitole ale Primului Război Mondial pe frontul românesc.
Iar astăzi, liniștea pădurilor ascunde foarte greu ceea ce s-a întâmplat aici în urmă cu mai bine de un secol.
Soveja în Primul Război Mondial
După intrarea României în Primul Război Mondial, în august 1916, armata română a trecut Carpații și a încercat să înainteze în Transilvania.
Ofensiva avea să se transforme însă într-un dezastru militar. Trupele române au fost nevoite să se retragă, iar în toamna anului 1916 trupele Puterilor Centrale au ocupat Bucureștiul și cea mai mare parte a Munteniei.
Guvernul, regele Ferdinand și armata s-au retras în Moldova.
Aici, în 1917, avea să se ducă lupta pentru supraviețuirea statului român.
Armata română fusese reorganizată și instruită cu sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot. În vara lui 1917, România era pregătită să încerce să recupereze terenul pierdut.
Una dintre zonele strategice era Valea Șușiței și regiunea Soveja.
Luptele din această zonă s-au purtat în condiții extrem de grele, iar în zilele de 1–3 august 1917 rezistența trupelor române a contribuit la oprirea ofensivei inamice. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor amintește luptele de pe Valea Șușiței și de pe înălțimile din jurul Sovejei drept unele dintre confruntările importante ale campaniei din vara lui 1917.
Astăzi, este greu să îți imaginezi că aceste dealuri împădurite au fost cândva acoperite de tranșee, poziții de artilerie și soldați.
Mausoleul de la Soveja – un monument pentru 2.140 de oameni
La marginea localității Dragosloveni se află Mausoleul Eroilor de la Soveja.
Este unul dintre cele patru mari mausolee ridicate în Vrancea pentru memoria celor căzuți în Primul Război Mondial.
Construcția a fost realizată în anii 1920, din inițiativa Societății „Văduvele de Război”, cu sprijinul Societății „Cultul Eroilor”, iar monumentul a fost inaugurat în 1929. Este dedicat militarilor români, ruși, germani, austrieci și unguri care au murit în luptele din această regiune.
Cifrele sunt impresionante.
În mausoleu au fost centralizate osemintele a 2.140 de militari: 528 de eroi identificați și depuși în cripte individuale și alți 1.612 militari neidentificați, ale căror oseminte se află în osuar.
Este un detaliu care schimbă complet perspectiva asupra locului.
Când ajungi aici cu motocicleta și vezi monumentul, nu mai privești doar un obiectiv turistic. Privești un loc în care, în urmă cu mai bine de 100 de ani, oameni din armate diferite au murit în aceeași vale.
Mausoleul are forma unei cetăți de piatră, cu plan în cruce și acoperiș conceput sub forma unei cupole. Pe plăcile de marmură din interior sunt înscrise numele unor militari, inclusiv ale unor soldați germani.
Este unul dintre acele locuri în care merită să oprești motorul și să stai câteva minute în liniște.
Câmpuri și Moș Ion Roată – omul din spatele unei legende
De la Soveja, traseul poate continua spre Câmpuri.
Aici istoria se schimbă.
Lăsăm în urmă Primul Război Mondial și ne întoarcem în timp cu aproape 60 de ani, în perioada în care românii încercau să realizeze Unirea Moldovei cu Țara Românească.
În Câmpuri s-a născut, în 1806, Ion Roată.
Astăzi îl cunoaștem drept Moș Ion Roată, unul dintre cele mai cunoscute personaje asociate Unirii Principatelor.
Dar există o diferență importantă între personajul din poveștile lui Ion Creangă și omul real.
Moș Ion Roată nu a fost un personaj inventat.
A fost un țăran clăcaș din Gura Văii, comuna Câmpuri, care s-a bucurat de respectul comunității și care, în 1857, a fost ales deputat al ținutului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei.
Și aici începe una dintre cele mai interesante povești ale Unirii.
Ce era, de fapt, Divanul ad-hoc?
Pentru a înțelege rolul lui Ion Roată trebuie să înțelegem contextul.
După Războiul Crimeii și Tratatul de la Paris din 1856, marile puteri europene au permis românilor să își exprime opțiunile privind viitorul Principatelor.
În 1857 au fost organizate Divanurile ad-hoc din Moldova și Țara Românească.
Aceste adunări aveau să devină una dintre scenele politice esențiale ale procesului care a dus la Unirea din 1859.
În Divanul Moldovei existau reprezentanți ai marilor și micilor proprietari, ai orașelor, dar și ai țărănimii.
Printre cei 17 deputați țărani s-a aflat și Ion Roată.
Pentru prima dată, un țăran clăcaș dintr-un sat vrâncean ajungea să stea la aceeași masă cu boieri, politicieni, episcopi și oameni care studiaseră în marile centre europene.
Și nu a fost acolo doar pentru decor.
Moș Ion Roată a votat pentru Unire
La 7 octombrie 1857, Divanul ad-hoc al Moldovei a votat rezoluția privind „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni.
Una dintre cele mai importante era Unirea Principatelor într-un singur stat.
Ion Roată a votat pentru.
Dar pentru el Unirea nu era suficientă dacă viața țăranului rămânea neschimbată.
În ședințele Divanului, Roată a susținut și cauza țăranilor clăcași și problema agrară. Jalba țăranilor a fost discutată în Divan, însă revendicările lor nu au fost atunci acceptate.
Aici se vede foarte bine diferența dintre imaginea romantică a „Micii Uniri” și realitatea politică a epocii.
Pentru oamenii politici, Unirea era un proiect național.
Pentru țăranul care muncea pământul altuia, Unirea trebuia să însemne și o schimbare a vieții de zi cu zi.
Ion Roată, arestat pentru ideile sale
După încheierea lucrărilor Divanului, autoritățile au început să îi supravegheze pe reprezentanții țărănimii.
Ion Roată nu s-a retras.
A continuat să susțină drepturile clăcașilor și chiar a trimis o scrisoare în care își exprima convingerea că vechile relații sociale se vor schimba.
În urma acestei atitudini, a fost arestat și trimis sub escortă la Focșani, unde a fost închis aproximativ o lună. A fost eliberat ulterior sub garanția locuitorilor din Câmpuri.
Ironia istoriei este că omul care a votat pentru Unire în 1857 nu avea să vadă imediat și transformarea socială pe care o dorea.
Aceasta avea să vină câțiva ani mai târziu.
De la Unire la împroprietărirea țăranilor
Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859.
Pe 24 ianuarie 1859, aceeași persoană a fost aleasă și domn al Țării Românești.
Așa s-a realizat Unirea Principatelor.
Actul a fost unul extraordinar de inteligent din punct de vedere politic. Convenția de la Paris nu prevăzuse explicit ca cele două Principate să aibă același domn, însă alegerea lui Cuza în ambele țări a creat unirea de facto.
Dar povestea lui Ion Roată nu s-a terminat aici.
În 1864, Cuza a promulgat reforma agrară, iar Roată s-a implicat în aplicarea ei. A făcut parte din comisia care se ocupa de împărțirea pământurilor în zona Zăbrăuți și a încercat să realizeze împărțirea cât mai corect.
Pentru acest lucru și-a atras însă adversitatea unor proprietari locali.
În 1878, Mihail Kogălniceanu, fostul său coleg din Divanul ad-hoc, l-a decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler, ca recunoaștere pentru contribuția sa la cauza Unirii.
Moș Ion Roată a murit în 1882.
A rămas însă în istorie ca imaginea țăranului care nu doar a asistat la nașterea României moderne, ci a avut și un cuvânt de spus în procesul care a dus la ea.
Ion Creangă și omul devenit simbol
O mare parte din ceea ce știm astăzi despre imaginea populară a lui Moș Ion Roată vine din povestirile lui Ion Creangă.
Creangă l-a transformat într-un personaj memorabil: țăranul simplu, dar inteligent și direct, care nu se lasă intimidat de boieri.
Poveștile despre „unire” și despre întâlnirea cu Alexandru Ioan Cuza au intrat în memoria colectivă.
Dar în spatele personajului literar există un om real, cu o biografie mai complicată și, poate, mai interesantă decât legenda.
La Câmpuri se află astăzi Casa Memorială „Moș Ion Roată”, locul care păstrează memoria acestuia.
Dacă ajungi în zonă, merită să faci oprirea.
Pentru un motociclist, poate fi una dintre acele opriri care transformă o simplă tură într-o călătorie cu sens.
Mărăști – locul unde armata română a trecut la ofensivă
Din Câmpuri traseul continuă spre Mărăști.
Aici revenim în 1917.
Bătălia de la Mărăști s-a desfășurat în vara acelui an și a reprezentat prima mare victorie ofensivă a armatei române în campania din 1917.
Atacul a început la 11/24 iulie 1917, iar operațiunile au continuat până la 19 iulie/1 august, conform dublei datări folosite în documentele istorice ale epocii.
Armata a 2-a Română, comandată de generalul Alexandru Averescu, a reușit să spargă frontul pe o adâncime considerabilă.
În aproximativ zece zile, trupele române au înaintat până la circa 20 de kilometri în dispozitivul inamic, pe un front de aproximativ 30 de kilometri, capturând peste 2.700 de prizonieri.
Victoria a avut însă un preț foarte mare.
Aproximativ 1.460–1.469 de militari români au murit, iar alte câteva mii au fost răniți sau dați dispăruți.
Mai important decât kilometrii câștigați a fost însă efectul moral.
După catastrofa din 1916, armata română avea nevoie să demonstreze că poate lupta și poate învinge.
Mărăști a fost exact această demonstrație.
Satul Mărăști a fost distrus în întregime
Un detaliu care spune foarte mult despre intensitatea luptelor este faptul că satul Mărăști a fost distrus complet în timpul bătăliei și a fost reconstruit după război.
Astăzi, când ajungi aici și vezi casele și peisajul liniștit, este aproape imposibil să îți imaginezi amploarea distrugerilor.
Pe aceste dealuri s-au purtat lupte la baionetă, au fost bombardamente de artilerie și s-au schimbat poziții pentru fiecare înălțime strategică.
Mausoleul de la Mărăști
În centrul câmpului istoric se află Mausoleul Eroilor de la Mărăști.
Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928, în prezența Reginei Maria.
Monumentul a fost realizat după proiectul arhitectului Pandele Șerbănescu, iar sculpturile și basoreliefurile au fost realizate de Aurel Bordenache. Lucrările au fost finalizate în 1938.
În subsol se află cripte care adăpostesc osemintele a 5.342 de eroi, români, ruși și germani, dintre care numai o parte au putut fi identificați.
Aici se află și sarcofagele unor comandanți importanți ai armatei române, printre care mareșalul Alexandru Averescu și generalii Arthur Văitoianu, Nicolae Arghirescu și Alexandru Mărgineanu.
Mausoleul nu este doar un monument.
Este parte dintr-un adevărat câmp istoric.
În interior există și un mic muzeu în care sunt păstrate arme, documente, fotografii și alte obiecte legate de luptele din 1917.
Mărăști, Mărășești și Oituz – vara în care România a rezistat
Când vorbim despre Vrancea în vara lui 1917, nu trebuie să privim Mărăști separat.
În aceeași perioadă au avut loc marile lupte de la Mărășești și Oituz.
La Mărășești s-a dat cea mai mare și mai intensă bătălie de pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial. Luptele au început la sfârșitul lunii iulie și au continuat până în august, iar ofensiva germană a fost în cele din urmă oprită.
De aici vine și celebra expresie asociată rezistenței românești:
„Pe aici nu se trece!”
În vara lui 1917, frontul din Moldova nu s-a prăbușit.
România a supraviețuit.
Iar fără rezistența din acea vară, istoria României ar fi putut arăta complet diferit.
De la Unirea din 1859 la România modernă
Privind traseul în ansamblu, există o legătură simbolică foarte frumoasă între toate aceste locuri.
La Câmpuri găsim un om care, în 1857, vota pentru Unirea Principatelor.
La Iași și București, în 1859, se produce dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
Apoi, după reformele lui Cuza și după independența din 1877, România intră într-o nouă etapă.
În 1917, urmașii generației care făcuse Unirea luptă în aceleași regiuni pentru supraviețuirea statului român și pentru realizarea idealului de întregire națională.
Iar în 1918 avea să vină Marea Unire.
De aceea, acest traseu nu este doar o succesiune de drumuri frumoase.
Este o călătorie prin aproape un secol de istorie românească.
Podul de la Brăila – de la istorie la România de astăzi
Dacă alegi să prelungești traseul spre Brăila, apare o ultimă piesă interesantă în această poveste.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila este, într-un fel, opusul tuturor monumentelor întâlnite până aici.
La Soveja și Mărăști găsim urmele trecutului.
La Câmpuri găsim memoria Unirii.
La Brăila găsim una dintre cele mai mari construcții ale României contemporane.
Podul a fost inaugurat oficial la 6 iulie 2023 și leagă județele Brăila și Tulcea, fiind ultimul mare pod peste Dunăre înainte ca fluviul să ajungă la Marea Neagră.
Are o lungime totală de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 de metri. Cu aceste dimensiuni, este unul dintre cele mai mari poduri suspendate din Europa.
Proiectul nu înseamnă doar podul propriu-zis. Investiția include și zeci de kilometri de drumuri de legătură, menite să conecteze mai bine Moldova, Dobrogea și coridoarele de transport către sud-estul Europei.
Și există aici o coincidență simbolică interesantă.
În 1859, românii încercau să construiască o țară mai unită politic.
În 2023, un pod uriaș peste Dunăre construiește, la propriu, o legătură între regiuni care au fost separate de unul dintre cele mai mari obstacole naturale ale țării.
Un traseu care spune povestea unei țări
Poate că acesta este, până la urmă, cel mai interesant lucru la traseul Ojdula – Soveja – Câmpuri – Mărăști – Brăila.
Nu este doar despre motocicletă.
Nu este doar despre asfalt, viraje sau peisaje.
Este despre oameni.
Despre un țăran din Câmpuri care a ajuns într-unul dintre cele mai importante foruri politice ale Moldovei.
Despre Alexandru Ioan Cuza și generația care a reușit Unirea Principatelor.
Despre soldații care, aproape 60 de ani mai târziu, au apărat Moldova în vara lui 1917.
Despre cei peste două mii de militari ale căror oseminte au fost adunate la Soveja.
Despre cei peste cinci mii de eroi înhumați la Mărăști.
Și despre România de astăzi, care continuă să lege regiuni, orașe și oameni prin drumuri și poduri.
De aceea, data viitoare când treci pe DN2L și vezi indicatorul spre Soveja, poate merită să încetinești puțin.
Pentru că, dincolo de asfaltul nou, drumul acesta trece printr-unul dintre cele mai importante capitole ale istoriei noastre.
Un drum prin Vrancea.
Un drum prin istorie.
Un drum de la Unirea Principatelor la România de astăzi.
Obiective de inclus pe traseu
Dacă vrei să transformi traseul într-o adevărată excursie istorică, merită să incluzi:
- DN2L Lepșa – Soveja și Pasul Mușat – una dintre cele mai spectaculoase porțiuni de drum din zonă;
- Mausoleul Eroilor de la Soveja – memorial dedicat victimelor luptelor din 1917;
- Casa Memorială „Moș Ion Roată” din Câmpuri – dedicată țăranului care a fost deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei;
- Mormântul lui Moș Ion Roată, în satul Gura Văii;
- Mausoleul Eroilor de la Mărăști și câmpul istoric;
- Mausoleul de la Mărășești, dacă traseul este prelungit spre sud;
- Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – punctul modern al acestui traseu istoric.
Concluzie
Unele trasee sunt memorabile pentru că au asfalt perfect.
Altele pentru că au viraje.
Dar cele mai interesante sunt cele în care, după ce oprești motocicleta, începi să înțelegi unde te afli.
Iar traseul prin Soveja, Câmpuri și Mărăști este exact unul dintre acestea.
Pe aici au trecut oameni care au schimbat România.
Trackul GPX al intregii ture facute il gasiti aici.
