Urcare pe cel mai înalt vârf din Thassos, Ipsarion (1204m)
Aflat în vacanță în Thassos cu familia, am închiriat o motocicletă pentru a explora cât mai bine insula.
Bine, nu chiar o motocicletă, fiind vorba de o Zongshen RX3S (dar despre acest subiect o să gășiți mai multe informații aici în curând), un fel de BMW GS wannabe made in China de ~380cc și 37Kw, suficient ca să-ți faci treaba pe o insula ca Thassos de doar 380 km².
Ca motociclist, mai mult de a da o tură de jur împrejur, nu prea ai ce face pe insulă, așa că singura opțiune mai interesantă a fost să urc până pe cel mai înalt vârf: Ipsarion (unii zic că are 1202m alții 1204m…) și eu cred că a meritat din plin. A meritat în primul rând pentru priveliștea superbă de sus (vedeți în clip), cât și pentru faptul că nu era foarte multă lume, spre deosebire de orice alt loc de pe insulă, în perioada când am fost eu , în plin sezon(sfârșit de Iulie-început de August).
Calea cea mai facilă de a ajunge sus este să veniți pe la Maries, ceea ce pentru mine, care închiriasem motocicleta de la Mike’s Bikes Rental din Limenas, a însemnat că mai întâi a trebuit să mă duc până în sud-vestul insulei la Skala Marion, după care să mă îndrept către centrul insulei, pe un drum de țară cu asfalt mai îndoielnic.
De ce zic îndoielnic, vedeți în clipul de mai jos.
Prima este mai scurtă, dar implică o pantă un pic mai abruptă cu multe pietre și bolovanis (unde eu m-am împotmolit cu chinezoaică și am decis să mă întorc)…
Iar a două variantă este un drum mai lejer, dar mai lung. De la aceea răscruce de drumuri am mai făcut vreo 40min până sus, desi imi arata ca mai sunt 5.6km.
De menționat că de obicei Google Maps vă va băga pe prima variantă mai abruptă, fiind mai scurtă. La întoarcere, n-am fost atent ce rută a ales Google Maps și am ajuns în final iar la aceea parte abruptă cu bolovanis…și de data această n-am mai evitat-o, că deja se făcea târziu…
Mai există chiar și o a treia rută, care pleacă imediat din apropiera lacului și cascadei Maries, însă pe acolo nu am mers, deci nu pot să va zic cât de ușoară sau dificilă este urcarea pe acolo.